Volumul antologic al lui Ion Şerban Drincea, Apropierea sângelui, aniversează cei optzeci de ani ai Maestrului, cu puţin înainte. Când apare acest  volum,  cu selecţii din volumele de poezie Mirarea fructului, Ochiul cercului, Războiul civililor cu îngerii, Versus, Scretul cifrului, Alfabetocraţia gândului, Umbra paşilor şi câteva poeme inedite, Ion Şerban Drincea nu împliniose încă optzeci de ani. Este — era — încă tânăr. Scriam cât de legat de ACASĂ este poetul care trăieşte de bucuria de a scrie, a scrie, a scrie. A scrie nu doar el, ci şi urmaşii săi, Robert Şerban, cea mai vie prezenţă a anului 2022, şi Tudor Şerban, cel mai tânăr scriitor al… familiei. Al Banatului. Aşa că Apropierea sângelui poate fi şi titlul antologiei — o viaţă de scriitor se adaugă acolo —, şi emblema familiei de poeţi. Poezia e ascensiunea către înalt, proza şi reportajele, romanele şi articolele lui Ion Şerban Dincea, cele care vorbesc despre geografia — putem scrie măreţia — locului,  ne-ar  vorbi despre „munca de jos” a maestrului. Să fie „munca de jos”? Oare nu e un echilibru între poeziile şi prozele lui Ion Şerban Drincea? Poeziile ne vorbesc despre identitatea Maestrului. A lui Acasă. Iată „Zboruri pentru viaţă”:

„Câmpia din faţa casei mele/ adună pâlcuri de păsări/ răstignite de foame/ scormonesc pământul/ cu ghiarele/ cu pliscurile/ până când seminţele de ierburi/ înverzesc în guşile lor/ trezind clorofila/  în rădăcinile ruginite// şi când ochii păsărilor/oprite din zboruri/ să îşi caute viaţa/ în lutul adormit/ din vraja iernii”

Un poem al acleiaşi geografii literare e „Fântâna lui Vărzaru”:

„Fântâna era umărul crucii/ celor patru drumuri/ cu tumultul satelor/ din cele patru colţuri de zare/ întinse pe câmp// acum fântâna doar plânge/ apele au fugit în adâncul pământului/ speriate de crengile putrezite”

Sunt poemele care tranjscriu experienţele vârstei — împlinirea celor opt decenii de viaţă şi creaţie.

La mulţi ani!