Emoții mari la Palatul Victoria. Domnul prim-ministru Ciucă și-a evaluat echipa. Liberali și pesediști deopotrivă au trecut prin analizele premierului, iar rezultatele au fost de-a dreptul încântătoare: toată lumea a promovat examenul cu coroniță și nimeni nu a rămas nici măcar corijent. Că de repetenție în Guvernul României nici nu poate fi vorba. Cel mult de niște plagiate, dar cine se mai încurcă în detalii, mai ales în aceste zile marcate de o căldură înăbușitoare. La rândul său, Președintele României s-a grăbit să-i felicite pe cei care, sub coordonarea oșteanului dedulcit la dregătorii civile, și-au făcut din plin datoria în calitatea lor de membri ai unui Guvern pe care dl Iohannis îl simte cu toată ființa sa ca fiind „al său”. La ce Guvern avem, normal ar fi ca leul să poată fi cumpărat măcar la paritate cu dolarul american, benzina să fie și la îndemâna profesorului de școală generală, iar pensionarul să poată servi zilnic câte un platou de fructe exotice după ce și-a savurat friptura în sânge. Paradoxal — dar numai pentru naivii care încă își pun nădejdea în alianța liberticidă liberal-pesedistă —, în România e prăpăd: salariile stagnează sau sunt pur și simplu „topite” de o inflație galopantă, majoritatea pensionarilor face literalmente foamea, benzina și motorina au devenit produse de lux, un număr încă impresionant de români continuă să „rupă” frontierele și să părăsească definitiv România, sătui fiind de marca „lucrului bine făcut”, patentată de domnul Klaus Werner Iohannis, cele mai multe spitale de stat au rămas de nevizitat, iar într-o grămadă de licee din România niciun elev nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat.

Niciunui membru al Guvernului României nu i s-a reproșat nimic din cele de mai sus. De ce? Pentru că, în optica celor care ne guvernează, noi — cei mulți și chinuiți — nu contăm. În orice caz, nu acum și nu în aceste zile. Poate că vom valora ceva peste vreun an și jumătate sau doi, atunci când, din nou, spre disperarea politicianului dâmbovițean, se vor organiza alegeri parlamentare generale și, mai apoi, alegeri prezidențiale. Dar până atunci, mai e ceva, iar marele guvern liberalo-pesedist, condus de dl Ciucă, are alte priorități. Să nu uităm că, în mai puțin de un an, după modelul german patentat și la noi, locul domnului Ciucă va fi luat de dl Ciolacu, iar guvernul se va transforma, dintr-unul liberalo-pesedist, într-unul pesedisto-liberal. Liniștiți-vă! Nu înseamnă că va fi mai puțin liberticid. Nu înseamnă că o să înceapă să nutrească niscaiva empatie pentru „amărășteni”. O astfel de rotație nu va aduce nimic bun în casele celor mai mulți dintre români. Sărăcia va continua să se adâncească, veniturile românului de rând vor continua să scadă, școala autohtonă va produce un număr din ce în ce mai mare de rebuturi, iar eventuala revenire a molimei de coronavirus va genera, din nou, un număr însemnat de morți. O să mă întrebați la ce bună atunci schimbarea Guvernului României, dintr-un guvern liberalo-pesedist, într-unul pesedisto-liberal? Ca să vă prostească! Și să credeți că încă trăiți într-o democrație autentică, în care, în mod natural, periodic, se produce o alternanță la guvernare. Reveniți-vă! Toate manualele bune de științe politice (de care mulți dintre profesorii noștri universitari nici nu au auzit, așa că nu aveau cum să le citească) spun că o veritabilă democrație implică o majoritate politică la guvernare și o minoritate politică în opoziție și că între cele două componente ale spectrului politic sunt întreținute — în folosul calității guvernământului democratic! — tensiuni, critici, confruntări, materializate în formularea de întrebări sau interpelări de către exponenții opoziției la adresa membrilor guvernului și/sau în promovarea de către adversarii guvernului a unor moțiuni (simple sau de cenzură). De luni bune, instrumentele constituționale ale disputei politice lipsesc cu desăvârșire. Un ecumenism pervers s-a instalat pe scena politică românească, în dauna celor guvernați și întru fericirea guvernanților. Neavând de-a face cu niciun fel de critică, membrii Guvernului României au ajuns să interiorizeze ideea că sunt într-adevăr valoroși, că au un rol mesianic și că fericirea acestui popor depinde numai și numai de prezența lor în echipa „gheneralului” care, la rândul său, se visează Președinte al României. Dată fiind această situație toxică, nu ar trebui să ne mire faptul că, evaluați fiind de „dottore” Ciucă, toți membrii Guvernului s-au ales cu câte o coroniță. La ce v-ați fi așteptat? Corb la corb nu-și scoate ochii! Privind cu atenție la cei care și-au asumat o funcție ministerială în actualul Guvern al României, îți poți da foarte repede seama cam cum ar putea fi ei împărțiți: (i) prima categorie — cei de neînlocuit sau „veșnicii noștri miniștri” (Predoiu de la Justiție și Cîmpeanu de la Educație); (ii) a doua categorie — cei care vorbesc sofisticat și, cu unele excepții, nu spun nimic sau aproape nimic (Grindeanu de la Transporturi, Kelemen din postura de viceprim-ministru, Bode de la Interne, Aurescu de la Externe, Dîncu de la Apărare, Popescu de la Energie, Rafila de la Sănătate, Firea de la Familie, Romașcanu de la Cultură); (iii) a treia categorie — marii anonimi (Câciu de la Finanțe, Burduja de la Cercetare, Boloș de la Investiții, Spătaru de la Economie, Tánczos de la Mediu, Cseke de la Dezvoltare, Budăi de la Muncă, Cadariu de la Antreprenoriat și Novák de la Sport). Nu pretind că această categorisire este infailibilă. Dar ea poate susține o idee: că pentru Leviathan-ul guvernamental liberalo-pesedist (sau pesedisto-liberal), „premianții” ăștia sunt de neînlocuit. Cele două partide se pot baza pe ei ani mulți de acum încolo. Nu însă și țara…