Cum va arăta Timișoara la anul nu e greu de estimat. Dimpotrivă, nu e cazul să ne facem iluzii, orașul va fi același precum cel de azi.
Fără un stadion nou (nici măcar început până la alegerile locale din septembrie 2024!), fără o sală polivalentă barem proiectată pe o hârtie oarecare, darămite începută, și fără vreun spital făcut cap-coadă în toți acești ultimi trei ani de guvernare locală. În rest, ca mai tot timpul în cele trei decenii de democrație, vorbărie multă, promisiuni în care nu mai crede absolut nimeni și o linie a orizontului, firește, într-o ceață densă.
Deocamdată, așteptăm cuminți bilanțul anului Capitalei Culturale Europene, nici el unul prea strălucit, și o așa-zisă bătălie electorală pentru bugetul de aproape jumătate de miliard de euro al unui oraș care ar trebui să arate ceva mai european decât arată în momentul de față.
Cum se prefigurează lucrurile anul viitor pe vremea asta nu e chiar limpede de ghicit, dar nici al naibii de greu de previzionat, în cele din urmă. De pildă, primarul actual, Dominic Fritz, ales en fanfare în 2020, în dauna unui Nicolae Robu abulic și părăsit de mai toți liberalii din organizația locală, sătui de excesele și măscările unui narcisist patologic, crede, sincer, că va câștiga cu ușurință și al doilea mandat în fruntea Timișoarei.
Nu știu pe ce se bazează, bănuiesc că nu pe sondajele trimise unor redacții locale, în care Robu se află înaintea lui la puncte bune. Cel mai probabil, Dominic Fritz mizează pe vechiul său electorat, compus eminamente din oameni relativ tineri și educați, dar care, în prezent, nu reprezintă mai mult de 25% din voturile necesare pentru a obține cel de-al doilea mandat. La fel ca toți primarii de dinaintea sa, Fritz mizează și pe faptul că anumite lucrări de infrastructură, relativ importante pentru fluiditatea circulației în oraș, vor fi finalizate, strategic, cu puțin timp înainte de alegeri. Poate fi o carte câștigătoare, dar nu și una suficientă pentru bătălia de la anul. Actualul primar mai mizează și pe sprijinul direct al PSD Timiș în susținerea candidaturii sale. De văzut însă dacă populația de vârsta a treia a Timișoarei, singura pe care se mai poate baza liderul social-democrat Alfred Simonis la nivelul urbanului mare, va avea vreun chef să voteze la comandă un primar pe care, din sondajele studiate de mine, aproape că-l disprețuiește.
Motivele țin, cu precădere, de tipul de educație în care s-a format acest electorat și nu are la bază, la modul absolut, considerente etnice sau de alteritate, cum se iluzionează unii lideri ai USR Timiș. Oricum, pentru PSD Timiș nu prea există o alternativă mai bună la actualul edil, câtă vreme orice potențial candidat propus de partid ar pierde la un scor catastrofal, iar varianta susținerii vreunui „coleg” de alianță politică, recte un liberal, sună „ca dracu”, vorba unui fost prim-ministru.
Pentru că tot am adus în discuție candidatura liberalilor la Primăria Timișoara, în clipa de față Robu rămâne unica lor șansă de a recâștiga orașul. Deși la momentul alegerilor de peste un an acesta va avea 70 de ani, fostul primar are de partea sa electoratul 40 plus, paradoxul fiind că tocmai electoratul pesedist ar putea fi acela care l-ar susține cu putere să redevină primar și, în funcție de prezența acestuia la vot, ar putea chiar să o facă.
De altfel, prezența la vot a timișorenilor pe grupe de vârstă va fi cheia alegerilor locale de la anul. O prezență slabă l-ar ajuta pe Dominic Fritz să-și conserve mandatul, în timp ce una mai semnificativă l-ar aduce pe Robu din nou la primărie. De reținut că Fritz a fost votat de aproape 50.000 de timișoreni acum trei ani, în vreme ce Robu s-a bucurat de voturile a peste 25.000 dintre locuitorii Timișoarei. La un calcul sumar, rezultă că mai mult de două treimi dintre timișoreni nu s-au sinchisit să voteze în 2020.
Prin urmare, orice „seism” la votul de anul viitor, a se citi: orice mișcare suplimentară a electoratului peste un an, ar putea trimite o undă de șoc în siajul votului pentru Primăria Timișoara. Mai ales că, multă lume din politica locală, din PNL, USR, PSD, de peste tot, doarme în papuci de mătase când vine vorba de cât va scoate AUR la alegerile locale din 2024.
Atât Fritz, cât și Șimonis și Nica cred cu seninătate că acest partid extremist și ultranaționalist va câștiga cât o ceapă degerată în Timișoara, cel puțin. Adică mai nimic. Cum în politică mișcările de tip brownian, cu precădere în vremurile de criză și de prăbușire a încrederii în mainstream-ul politic clasic sunt mereu posibile, nu m-ar mira ca acest partid, indiferent de numele candidatului pe care îl va propune, să câștige procente bune la alegerile locale de anul viitor.
Timișoara este, fără îndoială, un oraș cu vocație liberală, democratică, dar și el are, ca toate aglomerările urbane ale lumii, nemulțumiții, frustrații și xenofobii săi. Așa stând lucrurile, insinuarea candidatului AUR în bătălia pentru Timișoara de anul viitor ar putea complica destul lucrurile și chiar să dea serios peste cap calculele actorilor politici actuali. De urmărit.
