Dunărea, ca barieră în calea libertății FOTO-VIDEO

110

La sediul din strada Oituz al Memorialului Revoluției a avut loc o lansare de carte ce ar fi trebuit să apară cu treizeci de ani în urmă. Poate că nici acum nu este târziu pentru aducere aminte și pentru material de studiu pentru tinerii zilelor noastre. Dar cu trei decenii în urmă ar fi avut și rol de a corecta multe din aberațiile anilor de dictatură.

În ciuda numelui foarte simpatic, ce duce cu gândul la celebrul desert venit din Jugoslavia ce a încântat copilăria celor care acum sunt la maturitate, volumul EU-RO.crem al scriitoarei Ileana Wisket nu este deloc dulce sau siropos. Este o carte grea și dură despre una din cele mai dure frontiere ce a existat în Europa.

Unii istorici vorbesc despre concepte ca Zidul Berlinului ori de Cortina de Fier ca niște realități ce au însângerat un continent întreg în jumătate de secol. Tot o cortină aproape imposibil de trecut a fost și cea din apă, nu din fier, ce a pus-o natura între țara nostră și regimul ceva mai deschis de care se bucurau cetățenii de dincolo de Dunăre din Jugoslavia comunistă. Față de duritatea accentuată a dctaturii proletare de la noi, la vecinii sârbi se mijea un anumit fel de a vedea socialismul sub o formă ceva mai tolerantă. Cine reușea să ajungă peste Dunăre se putea crede că a făcut deja un mare pas spre libertate. Uneori era o libertate iluzorie ce ținea doar câteva zile. Regimul comunismului „tolerant” era de fapt o mare cacialma. Unul din zecile de fugari trecea mai departe, iar cei mai mulți erau returnați autorităților române pentru a înfunda pușcăriile.
Dar trecea Dunării, fie înot , fie cu mijloace improvizate era o loterie mult mai periculoasă și cu mai puține șanse de a câștiga chiar decât sinistra ruletă rusească.

Mii de fugari s-au înecat, alții au fost împușcați ori au fost mâncați de sălbăticiuni de pe mal ori pești din fluviu. Foarte puțini au fost îngropați în taină în cimitire anonime ca cel de la Vârciorova, unde doar câțiva cunoscători știu ce orori s-au întâmplat cu adevărat.

Ileana Wisket a considerat de datoria sa să dea la o parte măcar o parte din vălul de mister ce și azi mai stăruie asupra faptelor de pe frontiera Dunării. Este o plecăciune în memoria celor ce nu au o cruce la căpătâi. A celor care au plătit cu viața curajul de a dori să respire liberi.

Oameni ce respectă efortul documentar al autoarei au vorbit foarte elogios, dar și marcați despre acei ani negri și necesitatea de a nu uita nimic. Criticul literar Cornel Ungureanu a apreciat volumul ce se adaugă altor dezvăluiri memorialistice Asemenea traducătoarei și publicistei Antuzei Genescu, care recunoște efortul de a concepe un astfel de documentar.
Scriitorii Daniel Vighi și Nicolae Strâmbeanu au adus discuția chiar la nivelul de amintiri concrete din serviciul militar ce i-a obligat să patruleze la rândul lor pe frontiera de stat în anii de mărețe realizări ce, de fapt, erau de cruntă abrutizare. Dacă nu aveai șansa unui instructor ca acel fruntaș „Lăcătușu” sau a unui câine pe care să te bizui că nu te prind șefii dormind în post, riscai scufundare în marasmul atoateacoperitor al nepăsării. Soldatul, ca și tranfugul, trebuia să supravețuiască încercării sale.
Așa că,, deliciosul EU-ro.crem nu este deloc o ciocolățică cum ar crede unii, ci cel mai dur mod de a compara ce se întâmpla de o parte și alta a unei frontiere cu ghimpi de apă, dar și de gloanțe reale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ