Cum a ajuns prima casă de economii a Timișoarei cea mai neîngrijită clădire din zilele noastre

241

Una dintre cele mai vechi piețe ale orașului din interiorul vechii fortificații a Cetății a căpătat, de doi ani, o nouă față. Călătorul grăbit nu poate să admire prea multe. E în felul său de a fi — să treacă repede, cu gândurile lui. Dacă se uită cu un sfert de privire într-o parte sau alta, riscă să calce în gropi sau să dea peste fel și fel de „rămășițe urbane”. E păcat că nu există cultura privitului la detalii și mai sus de un stat de om. Ar trebui să luăm exemplu de la călătorii ce au început să ne „cotropească” și pe noi. Sunt avizi de informație, pot absorbi orice ca un burete bine stors. Nu e vorba de cei fără căpătâi, care pleacă brambura în alte zări ca să se căpătuiască, iar prin urbea noastră trec obosiți, fără să știe măcar numele orașului pe care-l calcă. Nici de vecinii ce vin să facă turism doar în marile centre comerciale. Pentru ei e important doar cât de mare e papornița cu care vor pleca după o jumăte de zi. Aici e vorba de adevărații turiști, cei care se pregătesc studiind atlase, care își iau notițe, fac nenumărate fotografii, știu mai bine decât noi, localnicii, ce să ceară ghidului și ce trebuie să vadă cu precădere. Ei vin de obicei din vestul Europei sau din Îndepărtatul Orient. Văd tot și se bucură de tot, mai ales dacă pot observa la locul lor monumentele și clădirile pe care le-au tocit cu privirea de-acasă.

prima casa de economii (8)

Dintre pieţele vechi ale centrului Timişoarei, Piaţa Sfântul Gheorghe este, la ora actuală, din ce în ce mai puțin menționată cu numele său. Dar, din nefericire, mulți nici măcar nu-i mai cunosc acest nume. Sfântul Gheorghe este „patronul” simbolic al orașului, însă e pre puțin cunoscut acest lucru. Chiar dinaintea stăpânirii otomane, din perioada medievală, se spune că aici ar fi fost o foarte veche biserică care purta acest hram.

Poveștile locale spun că biserica a fost transformată în moschee după 1552, când Timişoara a fost cucerită de otomani. În iarna anului 2013, şantierul arheologic amenajat cu ocazia reabilitării centrului istoric al Timişoarei a demonstrat că, în acest perimetru, nu a existat biserica atestată în 1323, cele mai vechi ruine aparţinând unei clădiri impunătoare, lungă de peste 15 m (imobilul se continuă şi în afara suprafeţei cercetate), ale cărei nave se închideau cu o absidă. Prin urmare, informaţia transformării bisericii în moschee nu este confirmată de cercetări, şi nici situarea aici a bisericii amintite în documentele din secolul al XIV-lea. Este însă cert că o parte a materialului de construcţie provine din demolarea unui alt edificiu construit în stil gotic, care poate să fi fost unul ecleziastic, dar şi laic. Moscheea din Piaţa Sfântul Gheorghe este amintită pentru prima dată în documente în 1572 și a fost ridicată în cinstea sultanului învingător. Lăcașul a avut arondat un cimitir din care au fost cercetate peste 160 de morminte, toate din perioada otomană. Sub nivelul de construcţie al moscheii au fost descoperite două niveluri de case din lemn care aparţin Timişoarei pre-otomane. Primul nivel de case din această zonă poate fi datat începând cu secolul al XV-lea; casele erau construite din lemn, avea o singură încăpere şi o pivniţă. Au fost descoperite o serie de obiecte, de asemenea, din lemn şi o alta, de obiecte gospodăreşti. Nu au fost descoperite construcţii din zidărie; cea mai târzie construcţie din vecinătatea moscheii, foarte probabil una dintre cele amintite documentar ca fiind a iezuiţilor, atestată în 1718, are o fundaţie de cărămidă.

Recentele săpături arheologice au scos la lumină câte ceva din rămășițele acesteia, alături de cele ale bisericii mai noi, amplasate pe același loc. Biserica nu avea orientarea tipică, respectiv cu axa către est, ci una mai neobișnuită, pe o diagonală imaginară către sud-est. La fel ca acum, spațiul era destul de înghesuit între clădiri mai mici, inexistente în prezent.
Din șiragul de piețe amenajate cu mai mult sau mai puțin har, acest loc a primit, odată cu noua înfățișare, o notă distinctă. Are o noimă și o amprentă unice. A fost, într-adevăr, pusă în valoare prin cele amenajate acolo. Nu este o formă fără fond ca piața alăturată, situată la câțiva metri, care a purtat numele de Piața de Paradă sau, mai apoi, de Piața Libertății, iar acum este un mare și inutil loc pustiu și fără personalitate.

sf ghe1

Este, de altfel, mult mai mică decât Piaţa Unirii sau Piaţa Libertăţii. Se mai poate spune că nicio altă piaţă a oraşului nu a suferit atât de multe modificări de-a lungul timpului. După cucerirea otomană, biserica a fost transformată în moschee. După înfrângerea turcilor la 1716, lăcașul, în bună parte reclădit şi supus multor transformări substanţiale, a fost readus menirii sale iniţiale: era o biserică în stil baroc tipic, turnul de pe faţada principală era încadrat de volute elegante. În jurul bisericii a apărut o piaţetă (precursoarea pieţei de astăzi), sub numele de Piaţa Iezuiţilor (căci biserica fusese acordată acestui ordin catolic, care construise, alipită bisericii, şi o şcoală ce-a evoluat ulterior în seminar romano-catolic). Însă, cum laturile Pieţei Iezuiţilor se conformau noii trame stradale rectangulare, cu străzile orientate după direcțiile est-vest şi nord-sud, corpul clădirii, cu orientarea sa atipică, se interpunea ca o diagonală. Rezultau astfel două piaţete triunghiulare, cu aspect deosebit de pitoresc.

Sparkasse_Temeswar

Aici a fost o adevărată piață civică unde se afla principala biserică a centrului. Lumea bună se strângea în acest loc. Piața Unirii încă nu ajunsese la importanța ei de azi. Era mai mult un loc al comerțului.

Dar comerțul trebuia, invariabil, să-i atragă și pe cei ce manevrau finanțele.
Primele instituţii de credit din Timişoara au apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În secolul următor, numărul lor a crescut semnificativ. Printre primele insitituţii se numără Prima Casă de Economii din Timişoara. Vremea a trecut, şi burghezia timişoreană, mult timp sufocată de administraţia militară, a început să capete consistenţă şi putere finaciară. Spre jumătatea secolului al XIX-lea, acumulările de capital ale unor familii timişorene au favorizat apariţia mai multor bănci, instituții de creditare sau de păstrare. Pe latura de vest a pieţei s-a construit, începând cu 1847, un sediu nou pentru , adică pentru Prima Bancă de Păstrare Timişoreană, sau Temesvári Első Takarékpénztá. Bazele au fost puse deja în anul 1845, dar nu exista propriu-zis un sediu unde să se lucreze cu banii. Pe latura de vest a pieţei s-a construit, începând cu 1847, sediul nou pentru Erste Temeswarer Sparkassa, la 1849, iar în timpul asediului revoluţionarilor maghiari, construcţia, neterminată, s-a prăbuşit parțial, provocând două victime. Au murit la datorie doi lucrători de pe șantier. După liniștirea lucrurilor, odată cu înăbușirea Revoluției, s-au reluat și lucrările la edificiul bancar, care a fost finalizat în 1855.

temesvar-elso-temesvari-takarekpenztar-szekhaza-

A rezultat una dintre cele mai elegante clădiri din centru, înainte de apariția flamboiantului stil secession, peste o jumătate de veac. Clădirea este extrem de bine construită, solidă și elegantă în proporții. Cum a căpătat porecla hazlie de „Gigel” și cum a ajuns una dintre cele mai neîngrijite monumente arhitectonice din oraș, vom vedea într-o ediție viitoare.

Cum s-a transformat prima bancă de economii din Timișoara în … Gigel !

LĂSAȚI UN MESAJ