Ce sărbătoresc bănăţenii la 1 Decembrie? Traian Vuia: „Unirea n-a fost decât o anexare deghizată”

6138

De la Revoluţie încoace, sărbătorim Ziua Naţională a României la 1 Decembrie, aniversarea Unirii Ardealului şi Banatului cu România, despre care istoria spune că a fost prilej de bucurie şi de emulaţie naţională.

Iată însă ce scria Traian Vuia în 1922 despre Unire, fapt ce pune evenimentul într-o cu totul altă lumină şi care ne face să ne întrebăm ce sărbătoresc, de fapt, bănăţenii şi ardelenii la 1 decembrie:

Cînd în 1917 și 1918 prin forța împrejurărilor și neîmpins de nici o ambițiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor. Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dînșii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raționamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internațional numește „droit de conquète” .

Și într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea și știind că suntem naivi și neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînșii, evident mai iscusiți, mai șireți, mai inteligenți decît noi – asta trebuie s-o recunoaștem, deși au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor și experiența, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé a világ” – au avut nevoie de un timp oareșcare, ca să se înstăpînească la noi, să se așeze administrativ și militărește.

Împrejurările, în special expedițiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simțit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.

C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovățim decît pe noi înșine: lipsa noastră de înțelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este cînd mă gîndesc la acea ce mi-ați repetat de atîtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămînem și de aici înainte slugi și cerșitori pe la ușile domnilor

Traian Vuia a fost foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea României cu Banatul și Transilvania, considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu viceversa, o „balcanizare” a Transilvaniei:

Dacă guvernul din București nu comite greșeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiață, ca măgarul, și dacă o nouă comoțiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani, ne vom trezi balcanizați. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de dincolo de Carpați. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoși prin contactul lor cu cele sănătoase, ci și cele bune vor putrezi.

”Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet și au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide ușa casei în care noi am intrat de voie. Când doi indivizi se asociază, când două societăți fuzionează, se face un contract, un pact. Condițiunile Unirei trebuiau stipulate” – îi scria Traian Vuia, în 1922, avocatului George Dobrin, întâiul prefect al Lugojului după Unire și fruntaș al Partidului Național Român din Banat.

Traian Vuia susţinea că Transilvania trebuia să îşi declare mai întîi independenţa, însă Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş şi Aurel Popovici vroiau „unirea fără condiţiuni cu patria mamă”.

6 COMENTARII

  1. Domnule Ronkov, a cita trunchiat aceasta stare a lui Traian Vuia de ziua naţională a României, din care şi dumneavoastră faceţi parte constituie un scuipat în obrazul ei ! Poate nu ştiţi dar ulterior Traian Vuia şi-a schimbat părerea şi a v[zut lucrurile pe ansamblu ]n 1931, când la conducerea României erau ardelenii lui Maniu! Ţin să vă amintesc, ca urmaş al bulgarilor ce şi-au schimbat religia precum ciorapii pentru avantaje certe în defavoarea ortodocşilor băştinaşi că sunteţi în Banat în primul rând prin bunăvoinţa domnitorilor români ce v-au permis să şi staţi o perioadă în Ţara Românească! Dar se pare că se confirmă vorba cu „facerea de bine” ! Mulţumim pentru articol !

    • Daca ati fi citit cu atentie articolul pana la sfarsit, ati fi inteles ca nici Traian Vuia, care s-a implicat efectiv in actul Unirii, si tenta articolului de fata nu este de a nega Unirea. Traian Vuia a criticat doar modul in care aceasta s-a infaptuit, sustinand ca trebuia intai obtinuta independenta Transilvaniei, iar ulterior facuta unirea cu Romania, in conditii stabilite clar. Iar in ceea ce priveste istoria bulgarilor din Banat, ar trebui sa va mai documentati. Ei au fost catolici inca de cand erau in Bulgaria, acesta fiind si motivul pentru care au fost asupriti. Fiind catolici, s-au stabilit tot intr-o tara catolica si au contribuit la dezvoltarea regiunii Banat. As putea sa va amintesc doar faptul ca primarul care a contribuit poate cel mai mult la dezvoltarea orasului modern Timisoara, Carol Telbisz, a fost bulgar. Dar istoria bulgarilor face obiectul poate al unui alt articol.

  2. Despre Traian Vuia…Când ridici în slavi ceea ce a scris Traian Vuia într-o scrisoare de prin anul 1922,
    prin urmare la vreo trei ani de la 1 Decembrie 1918, trebuie în aceeaşi masura sa afirmi
    ca acelaşi Traian Vuia într-o scrisoare din 17 august 1934, prin urmare la vreo 15 ani de
    la 1 Decembrie 1918, adresata aceluiaşi personaj scria: „M-am reîntors din ţara cam satisfacut
    de ce am vazut şi cu bune speranţe pentru viitorul ţarii, poporul nostru îmi pare, pe lânga toate
    scăderile ce le are, echilibrat şi în progres continuu. Sufleteşte, poporul din vechiul Regat îmi
    pare superior celui din provinciile alipite.”
    (Traian Vuia, Scrisori, 2000, ediţie îngrijită de Dumitru Tomoni, pagina 86). )

LĂSAȚI UN MESAJ