Derulată sub spectrul spaimelor de tot felul, campania electorală încheiată a fost, de departe, cea mai ternă, mai slabă și mai lipsită de orizont din istoria democrației românești.

Lipsită de orice formă de participare directă a alegătorilor, din cauza pandemiei, dar, mai ales, populată cu chipuri și măști de candidați greu de reținut de cineva anume, această competiție nu va aduce (nu are cum!), mă tem, nimic notabil pentru viitorul politic al națiunii. O națiune obosită, bolnavă la propriu și la figurat de o sumedenie de maladii, care aproape că nu mai vede nimic bun în privința modului în care va fi guvernată de vreun partid sau altul.

Explicația e simplă și ea sună astfel: cum să mai crezi că mai există actori politici capabili să întremeze încrederea oamenilor în viitorul roz al țării, câtă vreme toate guvernările din cei 30 de ani de democrație au sfârșit prin a dezamăgi, mai mult sau mai puțin, milioane de tineri și de bătrâni?

Dacă ar fi să analizăm, pe rând, toate partidele care au guvernat România, fiecare dintre ele a eșuat lamentabil la capitolul fundamental pentru eficiența actului de guvernare, anume la încrederea că vreunul dintre acestea ar putea produce un ciclu de patru ani de administrare eficientă, curată și devotată binelui public.

Dacă despre eternul PSD, care a guvernat cea mai lungă perioadă de timp această țară, nu sunt multe de spus, partidul iliescian remarcându-se doar prin pomeni electorale și promisiuni populiste, la ce lucruri mărețe să ne așteptăm de la PNL?

Aflat la guvernare de un an de zile, partidul condus de Orban nu s-ar spune că a rupt gura târgului, chiar dacă, ce-i drept, a primit în plină figură ,,darul” coronavirusului, imediat după ce a ajuns în fruntea bucatelor.

Printre multele bâlbe produse de unii miniștri slabi și incompetenți și cu o gestionare confuză, cu precădere, în lunile din urmă, a crizei COVID, am putea număra pe degetele de la mâini măsurile coerente și dătătoare de speranță ale unui guvernări mai bune, din ianuarie încolo.

Despre USR, partidul în care mai ales tinerii și pătura activă a populației își pun enorme speranțe, e greu de estimat ceva clar în privința felului în care s-ar comporta la guvernare. Cu atât mai mult cu cât, oamenii lui Barna și Cioloș au început să dea și ei destule rateuri, în special de exprimare ideologică, în vremea din urmă.

Nu știm nici măcar dacă useriștii vor accepta să guverneze, pe post de vioara a doua, se înțelege, cu liberalii, așa cum a dat de înțeles președintele Iohannis că se va întâmpla.

Sunt destule voci care susțin că acest partid, fără o identitate ideologică și cu valori politice neclar conturate, va dori să rămână în următorii patru ani în opoziție, tocmai pentru a guverna singur, din 2024, țara.
Dacă adăugăm la toate acestea rolul lipsit de consistență al președintelui țării în primii cinci ani de mandat, cu atâtea așteptări neconfirmate din partea celor care l-au votat, avem imaginea încă unui ciclu electoral lipsit de speranță.

Un nou proiect politic, care are toate perspectivele să fie la fel de decepționant precum cele de dinainte.

Dar, cum speranța moare ultima, să trăim cu nădejdea că măcar Divinitatea, de la care tot mai mulți par să abjure peste tot, în lumea de azi, va avea un ochi blând aplecat și asupra noastră, cu care să ne vegheze bietele suflete rătăcite!