Accident grav pe o șosea din vestul țării: Un poliţist a fost lovit de un TIR în timp ce dirija circulaţia!

295

Un poliţist rutier care dirija circulaţia pe Şoseaua Borşului a fost acroşat, marţi, în jurul prânzului, de unul dintre zecile de autotrenuri care blochează o bandă de circulaţie, aşteptând să treacă în Ungaria.

„Sesizarea a fost făcută la ora 13.08 şi anunţa că un poliţist a fost rănit în timp ce dirija circulaţia. La faţa locului se află mai multe echipaje de poliţie care cercetează circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Accidentul s-a produs în sensul giratoriu din apropierea companiei Faist. Cert este că agentul rutier a fost prins între TIR şi maşina de Poliţie.

La faţa locului a ajuns şi şeful Poliţiei Bihor, comisarul şef Alin Haniş, care a declarat pentru BIHOREANUL că victima este un agent tânăr de la Biroul Rutier Oradea. „Şoferul de TIR este un cetăţean sârb, care l-a acroşat cu lateralul maşinii. Se pare că acesta a intrat în sensul giratoriu şi nu s-ar fi încadrat corespunzător”, a declarat Haniş.

Poliţistul făcea parte din echipajele rutiere trimise pentru a dirija circulaţia pe Şoseaua Borşului, unde o bandă de circulaţie este blocată pe kilometri întregi de TIR-urile care aşteaptă să iasă din ţară prin vama Borş.

Agentul, în vârstă de 25 de ani, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean din Oradea.

„Viaţa poliţistului nu a fost pusă în pericol. Primele investigaţii medicale indică o fractură de gleznă închisă”, a declarat pentru BIHOREANUL dr. Dacian Juca, locţiitor al şefului SMURD-UPU Bihor.

Citește mai multe pe www.ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ