20.1 C
Timișoara
miercuri 15 mai 2024

Clădire nouă pentru Școala Gimnazială 13 din Calea Șagului

Primăria Municipiului Timișoara a demarat, la finalul anului 2022, șantierul pentru o nouă clădire la Școala Gimnazială nr. 13 din zona Calea Șagului. Construcția se află acum „la gri”, tâmplăria și sistemul de termoizolare fiind aproape gata. Constructorul a revenit pe șantier cu echipele sale încă din prima săptămână din an, pentru a duce la bun sfârșit proiectul.
 
Clădirea ridicată de la zero cuprinde 7 săli de clasă și o sală de sport cu tribună. Au fost montate ramele la uși, gresia și urmează să fie realizată scara pentru evacuare în caz de incendiu și montate caloriferele. Odată ce vremea permite, constructorul va realiza finisajele exterioare.
 
„Anul trecut am investit 635 de milioane de lei în Timișoara – în drumuri, în școli, în flotă de transport, iar o parte din acești bani s-au dus spre construcția de spații noi pentru elevi. Multe din școlile din Timișoara sunt depășite de numărul mare de elevi și e o mare nevoie de noi spații. Așa se întâmplă și la Școala 13 din Șagului, unde am ridicat cu fonduri europene o nouă clădire, inclusiv cu sală de sport, pentru ca elevii care învață aici să aibă la dispoziție infrastructură modernă”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
 
Lucrările aferente investiției „Construire corp P+1E la Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara, str. Musicescu nr.14” au început în septembrie 2022, având ca termen de finalizare vara anului 2024. În cursul acestei veri, Primăria Timișoara va achiziționa dotările necesare pentru ca elevii să poată începe următorul an școlar în noua clădire.
Valoarea totală a investiției este de 4 milioane de lei (TVA inclus), iar firma care realizează lucrările este Conpep Drag SRL. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un nou-născut a fost transportat de urgență cu avionul la București

Un bebeluș de doar o zi, a fost transportat de urgență cu un avion SMURD din Timișoara, la București. Micuțul suferă de o afecțiune...

Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 la UPT: De la MECIPT la Realitatea Virtuală

Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara organizează sâmbătă, 18 mai...

Citește și :