20.1 C
Timișoara
luni 20 mai 2024

Dermatoza nodulară bovină este o boală foarte agresivă și s-a apropiat de județul Timiș

Bulgaria  a notificat Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală şi a Comisiei Europene, în data de 13 aprilie 2016, primele două focare de DERMATOZĂ NODULARĂ CONTAGIOASĂ la specia bovină, în exploataţii de tip gospodăresc şi comerciale, boală specifică bovinelor.
Evoluţia bolii în Bulgaria, la o lună de la confirmarea primelor focare, este foarte agresivă, boala răspândindu-se în şapte regiuni, la graniţa cu Macedonia şi cu Serbia, trecând apoi în cele două ţări.

O actualizare a focarelor de boală de la începutul anului se prezintă astfel: Grecia – 56 focare, Bulgaria – 173 focare, Macedonia – 35 focare, Serbia – 17 focare.

Perioada de incubaţie a bolii, respectiv perioada cuprinsă între data infectării bovinei şi cea a apariţiei primelor semne de boală este cuprinsă între 4 şi 28 de zile.
Primele semne sunt creşterea temperaturii corporale şi mărirea în volum a ganglionilor prescapulari, zona anterioară spetei.

Având în vedere că judeţele din zona sud-vestică a României se află în situaţie de risc crescut faţă de apariţia bolii, datorită numărului important cu exploataţii cu bovine şi datorită biotopului propice pentru dezvoltarea insectelor hemetofage (muşte de grajd, tăuni şi ţânţari), se  interzice în continuare funcţionarea aglomerărilor şi expoziţiilor de animale pentru specia bovină, în toate judeţele din sudul şi vestul ţării, printre care şi judeţul Timiş.

Totodată, orice suspiciune de boală sau caz de îmbolnăvire a bovinelor se va anunţa imediat medicului veterinar al circumscripţiei sanitare veterinare teritoriale sau D.S.V.S.A. Timiş, la numărul de telefon 0256 204911.

Se recomandă limitarea accesului persoanelor şi bovinelor străine în locaţiile în care se cresc sau păşunează bovine, aplicarea de măsuri de protecţie a animalelor contra insectelor hematofage, solicitarea de informaţii pe această temă  medicilor veterinari din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare teritoriale sau al D.S.V.S.A. Timiş.
Măsurile vor fi menţinute pâna la stingerea oficială a focarelor de boală din teritoriile vecine României şi eliminarea riscului pentru boala dermatoză nodulară bovină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | „ESTETICA RĂTĂCIRII”, expoziția în cadrul căreia foștii elevi ai lui „Cici” devin maeștri. Vernisajul a atras zeci de curioși.

Sâmbătă, 18 aprilie, nu aveai loc să arunci un ac la Galeria Helios. Micul spațiu dedicat artei era plin de lume. Puteai vedea de-opotrivă...

De ce aleg tot mai mulți timișoreni să se mute în zona periurbană a capitalei Banatului

Zona periurbană a marilor oraşe a devenit în ultimii ani o alternativă tentantă pentru cumpărătorii interesaţi să facă o achiziţie, prezentând unele avantaje evidente,...

Citește și :