4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Valoarea tichetelor de masă, majorată în Senat

Plenul Senatului a votat, luni, o propunere legislativă semnată de parlamentari de la toate formaţiunile politice, care prevede majorarea tichetului de masă de la 9,41 lei la 13 lei, scrie Digi24.

Guvernul a dat un punct de vedere negativ privind propunerea legislativă, din cauza impactului bugetar.

Proiectul a fost adoptat de plenul Senatului cu 77 de voturi favorabile.

Proiectul de lege propune modificarea Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare.  Astfel, potrivit iniţiativei, ”valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor acestei legi”.

Iniţiatorii proiectului precizează în expunerea de motive că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 9,41 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zonele cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei, în sistem de catering.

”Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile”, se precizează în document.

Parlamentarii spun că valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro.

În Austria, de exemplu, valoarea tichetului de masă ajunge la 4,40 de euro, în Belgia este 7 euro, în Franţa este 10,58 euro, în Grecia, 6 euro, iar în Slovacia 4,20 euro.

Valoarea tichetului de masă a crescut, din 1998, de şase ori, iar impozitarea cu 16% a valorii acestuia, începând cu 2010, a reprezentat un motiv semnificativ de depreciere a valorii sale. Ca o consecinţă imediată, s-a produs o scădere a puterii de cumpărare a angajaţilor care beneficiază de tichete de masă, mai spun parlamentarii care au semnat proiectul de lege.

Alte subiecte :

Citește și :