„Stop Trombozei, salvează vieți”. 13 octombrie, Ziua Internațională a Trombozei

52

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara se alătură campaniei internaționale de informare pentru prevenția trombozelor „Stop Trombozei, salvează vieți” și atrage atenția asupra riscurilor pe care le are această afecțiune.

World Thrombosis Day a ales ziua de 13 octombrie ca Ziua Internațională a Trombozei, zi mondială de luptă împotriva maladiei.

Medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară din Timișoara ne reamintesc care sunt factorii de risc pentru apariția trombozelor: factorii genetici, staza venoasă, traumatismele, tratamentul anticoncepțional, fumatul, sarcina.

Specialiștii le explică pacienților ce este în realitate această afecțiune și ce implicații are prin diseminarea informațiilor pe site-urile clinicii: www.chirurgievasculara.ro, www.srcv.ro, dar și pe pagina de Facebook a secției care poate fi accesată pe clinicadechirurgievascularatimisoara.

În fiecare an în Europa mor aproximativ o jumătate de milion de pacienți din cauza trombozei.

Tromboza este un cheag de sânge care se formează în artere sau vene și este o tulburare care cauzează moartea. După atacul de cord și accidentele vasculare cerebrale, tromboembolismul venos (TEV) se situează pe locul 3 în lume în cazul deceselor de cauză cardiovasculară. Tromboza apare cel mai des la picioare și în plămâni.

Medicii din cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară sfătuiesc pacienții să se informeze asupra factorilor de risc amintind acestora care sunt primele de semne de avertizare ale trombozei: durere, sensibilitate, edem, căldură și roșeață la nivelul picioarelor.

Aceștia avertizează că dacă nu este descoperită la timp, tromboza venoasă profundă poate progresa și poate duce la tromboembolia pulmonară care poate fi fatală.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ