2.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Romario și revanșa lui Mima Giuchici

Germanul Christoph Daum nu a schimbat foarte mult, pentru meciul cu Muntenegru, un lot oricum prea îmbătrânit. Față de lotul prezent la Euro 2016, nu au fost convocați Raț (fostul căpitan al naționalei, până înaintea turneului final din Franța, 113 selecții, 35 de ani), Prepeliță, L. Sânmărtean (36 de ani) și Alibec, plus Tătărușanu și Chiricheș, chemați, dar accidentați, iar Pintilii a fost și el accidentat.

Un singur debutant a avut România contra ex-iugoslavilor, duminică seara, pe Cluj Arena. Pe Romario Benzar, de la Viitorul lui Gică Hagi. Fundaș dreapta, așa cum e folosit și la club. Post pe care emiteau pretenții de titularizare Săpunaru (așa a jucat la Euro, acum a urcat la închidere) sau Mățel, rămas rezervă.

Benzar s-a născut la 26 martie 1992, are deci 24 de ani. S-a născut la Timișoara, unde a început și fotbalul. La Srbianka Giuchici, clubul lui Mima Giuchici. A jucat la toate naționalele de juniori. A făcut, pe când era încă junior, pasul către Viitorul de la malul mării. A ajuns și la naționala de tineret. A debutat și în Liga I, ca mijlocaș defensiv. Apoi, Hagi l-a reprofilat, mutându-l puțin mai în spate și în lateral. Schimbarea a fost, iată, de bun augur.

Cel pe care părinții l-au vrut fotbalist încă de la naștere, dovadă prenumele, Romario fiind pe atunci peste ce e Neymar acum, a ajuns fotbalist. Mai are un frate, Daniel, mai mic cu cinci ani, aflat la echipa secundă a Stelei, care l-a transferat anul trecut de la LPS Banatul.

Ascensiunea lui Romario timișoreanul ne readuce în atenție școala de fotbal care, din păcate, a fost Srbianka Giuchici. Din păcate, pentru că nu mai e. Criza financiară aruncată pe piață, acum opt ani, într-o noapte a cuțitelor lungi, a pus pe butuci și pepiniera pitorescului fost vârf al Politehnicii.

Dar dacă spunem că tot acolo a crescut Gabi Torje, deja e suficient: cei care l-au tot criticat pe Mima ar trebui să-și ceară scuze.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Candidatura domnului Dominic Samuel Fritz la următoarele alegeri locale este una legală

Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care...

„Muții” vor decide soarta alegerilor în Timișoara și Timiș

Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt...

Citește și :