Flashmob în centrul Timişoarei în sprijinul copiilor cu nevoi speciale

80

A fost agitaţie mare sâmbătă după-amiază în Piaţa Victoriei din Timişoara. Dansatori de toate vârstele au participat la un flashmob organizat în scopuri caritabile.

Aproximativ 30 persoane au pus în „scenă” o coregrafie de swing pe melodia „Kiss the sky”, de Jason Derulo. Dansatorii au făcut acest lucru pentru a strange bani pentru ca mai mulţi copii să poată continua şedinţele de hidroterapie.

“Vrem să promovăm dansul şi prin asocierea cu Asociaţia Şcoala Mamei Junior am adunat nişte bani pentru copiii cu dizabilităţi, pentru hidroterapie. S-au strâns aproximativ 600 de lei de la participanţi. Fiecare a dat cât a dorit”, spun organizatorii evenimentului.

Flashmoburi au avut loc simultam şi în Arad, Cluj Napoca şi Bucureşti. Important este faptul că Timişoara a participat la un eveniment internațional. Şi asta pentru că s-a dansat şi în alte 190 de ţări din lume. Francezii, americanii sau londonezii au ieşit şi ei pe străzi şi au pus în scenă flashmob-ul.

Fiecare participant din România a cotizat cu o sumă de bani şi fondurile strânse vor ajunge la Şcoala Mamei Junior, organizaţie care oferă şi hidroterapie pentru cei mici.

LĂSAȚI UN MESAJ