17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Expoziţie de carte veche la Centrul Multifuncţional de la Bastion-foto-video

Centrul Multifuncţional de la Bastion în parteneriat cu Mediul Asociativ şi-a deschis şirul evenimentelor aniversării a o sută de ani de la Marea Unire, cu o „Expoziţie de Carte Veche”.
Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei „Fiii Gorjului” dar şi ai Mitropoliei Banatului, reprezentată de părintele Zaharia Pereş.
Acţiunea va continua şi în 01.02.2018, la orele 17,00, cu o dezbatere privind Aniversarea a 70 ani de la adoptarea de către ONU a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în 1948, cu adaptare la Directivele UE, dar şi despre drepturile cetăţeneşti din Constituţia României, continuată cu „Simfonia Sufletului”, cu Gheorghe Iovu. Cea mai veche carte expusă are peste 500 ani.

„Ţin în mână o carte veche de 510 ani, păstrată de părinţii mei, a fost recondiţionată de CJT, a fost copertată pentru a fi păstrată, pentru că are deja 510 ani. Cartea este donată Mitropoliei Banatului din Timişoara. Mai este şi o colecţie a anului 1914, de la Asociaţia „Cosânzeana” din Orăştie, unde se vede că, în anul 1914, deja se spunea „La Mulţi Ani România”. Cartea aceasta a fost păstrată de familia mamei mele, iar cartea prezentată mai înainte, de familia tatălui meu” a spus organizatorul evenimentului Sevastian Bălescu.
Toate cărţile prezente în expoziţie vor fi donate sau unele deja sunt donate către Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, Şcoala Generală din comuna Dumbrăviţa, Comuna Pădureni (Gorj), Biblioteca Academiei Române, Mitropolia Banatului şi unor Colegii Naţionale din Timiş, numărul acestora depăşind 6000 bucăţi.
EXPOZIȚIE DE CARTE VECHE LA BASTION.Still091„Am venit cu mult drag în Timişoara, frumoasa capitală a Banatului, din Târgu Jiul lui Brâncuşi şi al Ecaterinei Teodoroiu, la invitaţia prietenului nostru drag , Sevastian Bălescu, la această expoziţie de carte veche de mare valoare. (…) Aceste cărţi sunt nişte documente de patrimoniu, rare. Sunt donații valoroase în acest an centenar când România împlineşte 100 ani de viaţă. Sperăm ca de azi înainte între Timişoara şi Gorj să aibă loc evenimente culturale de neuitat.” a spus unul din fiii Gorjului, Dorin Brozbă.
Invitaţii lui Sevastian Bălescu apreciază  gestul pe care acesta îl face cu astfel de donaţii de carte veche, care sunt nişte „giuvaiere de patrimoniu”,  şi este normal ca ele să ajungă acolo unde e nevoie de ele.
„Reprezint aripa culturală, „Fiii Gorjului de pretutindeni”, iar acţiunea acesta e ca un răspuns la care gorjenii noştri de dinainte, mă refer la Ecaterina Teodoroiu, la Tudor Vladimirescu, la Constantin Brâncuşi, să fie un început de drum , dar şi o chemare a celorlalți fii ai României, mă refer la fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mă refer la urmaşii lui Horea şi ai lui Iancu, să venim în întâmpinarea acestui eveniment  deosebit, pe parcusul unui an de zile, să aducem cu noi dorinţa de unitate naţională, şi să nu ne lăsăm hărţuiţi de cei care vin cu gânduri rele” a spus Sandu Icsulescu, de la „Fiii Gorjului” Timişoara.

Autor: Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :