Clădirea Centrului Medical pentru copii şi tineri „Cristian Şerban” Buziaş s-a luminat în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva hemofiliei, în semn de respect și susținere pentru toți cei care trăiesc cu această afecțiune rară.
Ne-au fost alături pacienții noștri cu diabet – frați de suferință, dar și de suflet – care au venit să își arate sprijinul față de cei care trec prin provocările hemofiliei. Imaginea lor împreună, în fața clădirii, spune totul despre comunitatea noastră: unită, empatică și puternică.
La Centrul nostru, credem că grija nu se oprește la diagnostic. Aici, tratăm oameni, nu doar boli. Astăzi, mai mult ca oricând, spunem tare și răspicat: suntem alături de voi.