De când a fost demis prin moțiunea de cenzură adoptată de Parlament, la 5 mai 2026, cu votul a 281 de deputați și senatori, Guvernul dlui Bolojan și, îndeosebi, acesta din urmă par să se lase cu greu duși de la Palatul Victoria. Pentru nenorocirea politică prin care îi este dat să treacă, dl Ilie Bolojan caută vinovați în toate părțile și împrăștie acuze în toate direcțiile. Socot că acest bihorean a ajuns să se ia prea în serios. Iar oamenii de această factură ajung foarte repede să cadă în ridicol. Dacă dl Bolojan ar crede cu adevărat în democrație, pluralism și guvernământ reprezentativ — ceea ce, zic eu, nu este cazul —, acesta s-ar uita, înainte de orice, în propria sa ogradă. Și ar avea de ce să-și facă griji. Tot mai mulți liberali sunt deranjați pur și simplu de prezența domniei sale, dar mai ales de ambiția de a nu renunța la funcția de premier și de incapacitatea sa de a imagina o formulă politică care să nu-l includă, indiferent de costurile pe care această încăpățânare le-ar aduce pentru România, dar și pentru Partidul Național Liberal. Tot mai mulți și mai „grei” liberali se gândesc la o despărțire de dl Bolojan, chiar dacă un astfel de divorț ar determina o fractură a aceluiași Partid Național Liberal. În fond și la urma urmei, liberalii au o îndelungată istorie a „aripilor și a aripioarelor” care s-au tot desprins din acest partid de-a lungul celor peste 36 de ani de democrație post-comunistă. Cred că tocmai un asemenea nedorit fenomen ar trebui evitat de mult prea impetuosul domn Bolojan.
Este aproape vulgară disperarea dlui Bolojan, determinată de înspăimântătorul gând că, mâine-poimâine, acesta va pierde până și precara poziție de prim-ministru interimar. Eforturile fostului primar de Oradea frizează absurdul. Inaugurează aproape orice: o grădiniță, un picior de pod, un colț de stradă, câțiva metri de șosea sau de autostradă, un nou tramvai sau chiar un sfârșit de an universitar. Nu știu ce ministru al propagandei și-a apropriat, dar îmi pare a fi unul depășit de realitățile actualului moment politic prin care trece România. Cei mai mulți oameni din această țară nu-l mai vor pe dl Bolojan. Nici nu contează dacă cei pentru care dl Bolojan a devenit nesuferit (din punct de vedere politic, bineînțeles) sunt intelectuali mai mult sau mai puțin rafinați, funcționari publici, profesori, angajați de tot felul ai corporațiilor, întreprinzători, liber profesioniști, artiști, studenți, elevi sau pur și simplu niște pierde-vară. În democrația reprezentativă, matematica parlamentară este implacabilă: dacă jumătate plus unul din numărul total de deputați și de senatori nu mai susțin guvernul, atunci acesta — cu tot cu primul său ministru — trebuie să plece acasă. Orice alte discuții sunt de prisos, iar așa-zisele confruntări pretins ideologice, aparent angajate între europeniști și suveraniști, nu sunt altceva decât scenele unui spectacol de proastă calitate, regizat și montat pentru naivii dispuși să se mai îmbete cu apă rece.
Ce ar trebui dl Bolojan să facă după demiterea lui de către Parlament? În primul rând, ar trebui să reformeze Partidul Național Liberal, înainte de a încerca să reformeze România. Lucru greu, știu, dar absolut necesar. O reformă reală a PNL-ului ar trebui să înceapă cu îndepărtarea din partid a celor care nu împărtășesc viziunea politică a dlui Bolojan. Pentru că un partid, chiar și într-o democrație veritabilă, nu este altceva decât o organizație (aproape) militarizată, în interiorul căreia ierarhiile și loialitățile sunt și trebuie să fie pe cât de stricte, pe atât de clare. Deviaționiștii otrăvesc disciplina de partid, îi slăbesc imaginea, specificitatea și, implicit, mesajul electoral. Ambiguitățile și dubiile nu-și au locul într-o organizație de partid, atâta timp cât aceasta urmărește cu sinceritate, dar și cu realism, să obțină, la un moment dat, exercițiul puterii în stat. După eliminarea din partid a adversarilor, a trădătorilor și a oportuniștilor, dl Bolojan ar trebui să atragă în interiorul formațiunii politice pe care o conduce figuri vizibile (cu potențial electoral) din exteriorul PNL-ului, ba chiar și din alte partide, atâta timp cât cei astfel aduși gândesc și simt același sortiment de liberalism pe care îl cultivă dl Bolojan. Aș merge până acolo încât să-i sugerez fostului premier să aprofundeze relația cu Uniunea Salvați România, poate până la un nivel de la care se poate vorbi despre o fuziune între cele două formațiuni politice. Un rest sterilizat de Partid Național Liberal — ferm condus de dl Bolojan — contopit cu un USR suficient de entuziast și realmente dornic ca, mai devreme sau mai târziu, să impună un guvern sprijinit pe o consistentă majoritate parlamentară ar putea ajunge, în câțiva ani, să reprezinte o ofertă politică „de dreapta” foarte atractivă pentru segmente importante ale societății românești. Dar pentru a pune pe picioare un asemenea ambițios proiect dl Bolojan ar trebui să aibă curaj, viziune, dar și o calitate „băsesciană” ce, din păcate, îi lipsește bihoreanului nostru, indiferent de câte osanale i-ar aduce propaganda de partid și de stat: animalitatea politică. În economie, există teoria distrugerii creatoare, în logica căreia, pentru a genera prosperitate, este nevoie de o prealabilă nimicire a realităților politice, sociale și economice care împiedică saltul calitativ pe care toată lumea îl așteaptă, dar care, date fiind vechile orânduiri, pur și simplu nu se produce. Îi recomand dlui Bolojan să mizeze pe aplicarea în politică a teoriei distrugerii creatoare. România ar avea numai de câștigat. O reformă clarificatoare a Partidului Național Liberal și, implicit, o limpezire ideologică a acestuia i-ar obliga și pe ceilalți actori ai vieții noastre politice să-și clarifice locul și, totodată, rolul socio-politic. Iar dacă liberalii ar fi într-adevăr liberali, social-democrații, autentici progresiști, iar naționaliștii, veritabili suveraniști, abia atunci s-ar vindeca și românii de cronica deja confuzie electorală în care au fost plasați și menținuți, timp de mai bine de trei decenii, de numeroșii traseiști ai eșichierului nostru politic.
