Viceprimarul din Szeged, reverență adresată Administrației Timișoarei! Capitala Banatului este văzută drept ,,lider în dezvoltarea durabilă a orașelor”

1558

Primăria Timișoara are în derulare mai multe proiecte finanțate din fonduri europene prin Programul Naţional de Reziliență și Redresare.

Unul dintre proiecte se referă la achiziția 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie și 8 troleibuze cu motor electric.

Un alt proiect prevede cumpărarea a 25 de troleibuze și 49 de stații de încărcare a mașinilor electrice.

Chiar zilele trecute primarul Dominic Fritz anunța că în doar o săptămână Timișoara a reușit atragerea a peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timișoara cu unele moderne și nepoluante.

Acesta fapt a fost remarcat de către viceprimarul orașului Szeged, Nagy Sandor, care într-o declarație de presă apreciază că orașul soră, Timișoara, este lider în dezvoltarea durabilă a orașelor.

“Între timp în România: Planul de ajutorare al Ungariei nu a fost încă acceptat și chiar dacă va fi acceptat, utilizarea va fi supusă multor condiții și nu vor fi alocate fonduri pentru ecologizarea așezărilor. Deci acest lucru nu va duce la dezvoltarea transportului electric în țara noastră în curând. La două ore distanță de noi, în orașul soră Szeged, Temesvár, municipalitatea poate cheltui deja bani pentru a cumpăra autobuze electrice, tramvaie și trolee pentru transport ecologic. Vecinul nostru din est este lider în dezvoltarea durabilă a orașelor“, a scris Nagy Sandor pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ