0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Viaţa şi lucrările venețianului devenit sfânt de Cenad

Una din cele mai importante figuri ale teologiei și filozofiei de la începutul celui de-al doilea mileniu a fost fără îndoială cel devenit ulterior sfânt al Banatului. A dus departe faima cetății de la malul Mureșului. În toată lumea creștină este cunoscut ca Gerardus de Cenad. La noi în țară de abia se află câțiva din afara județului Timiș de pot arăta pe hartă cam pe unde se află acest misterios loc.

Gherhard (sau Gerard, Gellért, Gerardo) di Sagredo a fost primul episcop al vechii Morisena în perioada imediat următoare după schimbarea de nume a cetății.
Cam toate cele știute despre viața sa au fost păstrate în legende care conțin cele mai multe elemente convenționale ale biografiilor medievale ale sfinților. Măcar locul nașterii este bine cunoscut cu aproximație medie. A venit pe lume într-o familie nobilă venețiană, asociată cu Sagredo sau Morosini conform unor surse scrise cu secole mai târziu. Istoricul László Szegfű consideră că Gerard ar fi de fapt un urmaș al familiei Morosini. Se știe de părinții ce se numeau Gerardo, iar mama Catherina.

Familia era originară din Veneția sau din regiunea Veneto înconjurătoare. Hagiografia lui este derivată în mare parte din legendele postume, proliferat din secolul al XII-lea și chiar în secolul XX. De fapt, știrile sigure despre el, în special cele anterioare anului 1030 (anul numirii sale ca episcop de Csanád), sunt foarte rare. De fapt chiar apartenența la familia patriciană Sagredo este incertă după unele surse.

Date mai serioase apar pentru prima dată în a doua ediție a Catalogus sanctorum de Pietro Natali, publicată în 1516. Anul nașterii este pierdut în ceață. Probabilitatea cea mai mare este între anii 977 și 1000. Sigură este data de 23 aprilie, motiv pentru care a fost botezat cu numele sfântului zilei, Sfântul mucenic Gheorghe (Giorgio). De mic copil a suferit de diverse boli, motiv pentru care a fost hărăzit carierei monahale. După o suferință gravă, pe la vârsta de cinci ani, a fost trimis la Mănăstirea benedictină San Giorgio.

Recuperarea micuțului a a fost atribuită rugăciunilor călugărilor benedictini. Familia sa l-a trimis mai apoi la mănăstire, oferindu-i-se viața spirituală. Gerard a îmbrăcat haina monahală și a fost instruit în mănăstire.
Aici a primit o educație monahală foarte aleasă având parte de o atenție aparte. A învățat pe lângă școala obișnuită tinerilor cum ar fi cititul, scrisul și elemente de aritmetică și materii obligatorii pe atunci unui prelat cu pretenție: gramatică, muzică, filozofie și drept. De asemenea, el a studiat „cuvintele profeților și discursurile apostolilor ortodocși”. Cercetătorii cred că prin utilizarea anumitor expresii (inclusiv dux verbi, sau „conducătorul cuvântului”) se poate spune că Gerard a citit în greacă pe Pseudo-Dionisie Areopagitul.
O scriere considerată legendă dar azi privită cu multă circumspecție, îl prezintă a fi un om de neegalat încă din primii ani de viață și, prin urmare, un călugăr benedictin, preot și stareț al mănăstirii San Giorgio Maggiore. Dar pare a fi doar o fantezie. Între timp, avea să ia numele tatălui său Gerardo, care murise în Țara Sfântă.

După moartea abatelui fondator al mănăstirii, Giovanni Morosini, în 1012, Gerard a fost numit să administreze mănăstirea până când a fost ales noul stareț, un anume Guglielmo. acest nou superior l-a trimis pe Gerard la „Bologna” pentru a studia mai aprofundat materiile sale preferate gramatica, muzica, filozofia și dreptul. Gerard a menționat șederea sa în Galia, unde l-a citit pe Platon, sugerând că versiunea originală a „Vieții lungi” sau a sursei sale s-a referit la studiile sale din Burgundia în locul Bologniei. Cinci ani mai târziu Gerard s-a întors la Mănăstirea San Giorgo. Tot din scrierile sale se mai poate afla că Gerard a fost făcut stareț, deși el s-a opus alegerilor sale. Nici o informație despre activitățile sale de stareț nu a fost păstrată în documente, ceea ce face credibil faptul că el nu ar fi deținut niciodată funcția respectivă.

Mai târziu, Gerardo a pornit însuși spre Țara Sfântă atras de misterele Orientului dar și de locurile de pelerinaj creștin. A părăsit Veneția pentru un pelerinaj în Palestina în jurul anului 1020. Nu a ajuns niciodată până acolo.
Potrivit scrierilor sale, Gerard povestește că ar fi vrut să urmeze exemplul de viață al sfântului Jerome. Scrieri ale istoricilor moderni pun plecarea din Lagună pe seama conflictelor armate dintre gruparea Orseolos și opozanții lor dintre anii 1018 și 1021.
O lucrarea a sfântului „Deliberatio supra hymnum trium puerorum” are multe referiri la propria viață dar e greu de decelat realul de literatură. În lucrările sale literare a fost influențat de viața Sfântului Adalbert de Praga.

O furtună puternică l-a obligat să-și întrerupă călătoria în apropiere de Istria pe o insulă. Găsește adăpost la o mănăstire benedictină. A fost deturnat de la drumul său de un stareț, Rasina (Radla), al mănăstirii și îndrumat să ia calea bazinului locuit de maghiari. Se crede că Rasina a fost starețul Mănăstirii Saint Martin din Lošinj. Rasina l-a convins pe Gerard să-l însoțească în Ungaria, spunând că „nicăieri în lume nu s-ar putea găsi astăzi un loc mai potrivit pentru a câștiga suflete pentru Domnul”.

Gerard și Rasina vizitează Zadarul, Knin și Senj înainte de a ajunge la Pécs în Ungaria. Gerard l-a întâlnit pe Maurus, episcopul de Pécs și pe Anastasius, starețul de Pécsvárad. Cei doi prelați au vrut să-l convingă pe Gerard să rămână în Ungaria, afirmând că „voința lui Dumnezeu” l-a adus în țară. După ce Gerard a ținut predici în prezența lor, Maurus și Anastasius au declarat că este un „stăpân al cuvântului”, declarând că un astfel de cleric nu a vizitat niciodată Ungaria până atunci.

Maurus și Anastasius l-au convins pe Gerard, să-l întâlnească pe regele Ștefan I la Székesfehérvár. În timpul întâlnirii lor, regele a subliniat că tărâmul său era cel mai potrivit loc pentru Gerard „să slujească lui Dumnezeu”, promițând că îl va autoriza pe Gerard să predice oriunde va vrea în Ungaria. Ștefan I chiar l-a amenințat pe Gerard că nu-i va permite să-și continue călătoria la Ierusalim, ci că îl va face episcop.
În cele din urmă, Gerard a acceptat propunerea lui Ștefan și a decis să rămână în Ungaria. Înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), Gerard a ținut o predică în cinstea „Femeii îmbrăcate cu Soarele”, care a fost primul semn înregistrat al cultului Fecioarei Maria în Ungaria.

Gerard a impresionat conducătorul regatului prin educația aleasă pentru acea vreme și a fost numit îndrumătorul și tutorele fiului și moștenitorului regelui, Emeric. Câtă știință de carte a acumulat tânărul vlăstar regal este greu de aflat.
Ulterior Gerard s-a stabilit pe Dealurile Bakony pentru a căuta liniștea și a trăi o viață simplă ca un pustnic lângă Bakonybél, pe meleagurile în care trăise și sfântul Gunther din Boemia. Ori poate că retragerea lui Gerard de la curtea regală a fost consecința sosirii influentei familii a Dogelui Otto Orseolo în Ungaria în jurul anului 1024.
În anii următori, Gerard a construit o capelă la poalele unui deal și a scris studii teologice și omilii pierdute ulterior. El s-a referit în scrieri la comentariile pe care le-a adus Epistolei către Evrei și la Prologul Evangheliei lui Ioan. Gerard a trăit ca un pustnic timp de șapte ani, ceea ce sugerează că trebuie să fi petrecut câțiva ani pe Dealurile Bakony, chiar dacă autorul legendei sale a inventat doar numărul simbolic șapte.
Regele Ștefan I dorea o consolidare a puterii sale în toate provinciile cucerite. Regatul maghiar recent creștinat prin conducătorul său încă mai avea o mare parte a populației păgâne. Convertirea maghiarilor începuse în anii 970, dar aceasta s-a accelerat doar în jurul anului 1000.

Creștinismul a fost adoptat doar de o parte a locuitorilor. Cei ce erau sedentarizați mai mergeau pe la biserici. Dar cei ce încă nu aveau un așezământ stabil continuând viața nomadă încă se închinau la idoli și alte zeități aduse din stepele central asiatice.
Nou înființata Eparhie de Csanád în jurul anului 1030 (care cuprinde Banatul actual din Serbia, România și Ungaria) avea nevoie de un episcop. Călugării benedictini conduși de Gerard au început a vorbi limba maghiară pentru a predica în rândul locuitorilor din localitate și regiune.
Așa ajunge călugărul benedictin de pe plaiurile venețiene, dascăl de teologie și filozofie, să-și lege numele pe vecie de al localității Cenad ce încă se află pe acel loc mirific din lunca Mureșului și încă poarte străvechiul nume.

Episcop de Cenad

După cum am mai povestit în alt capitol, căpetenia Ahtum (Ajtony), a condus regiunea din apropierea râurilor Tisa, Dunăre și Mureș la începutul secolului al XI-lea. El a fost botezat după „ritul grec” și a mijlocit așezarea unor călugări „greci” (sau ortodocși de est) la reședința sa de pe Mureș. După ce Ahtum a început să impoziteze sarea transportată pe Mureș, Ștefan I al Ungariei a trimis armata regală împotriva lui sub comanda lui Csanád, care fusese anterior comandant în slujba lui Ahtum. După uciderea lui Ahtum și transformarea locului în nou comitat al Ungariei se schimbă și numele localității în Csanád (ori Csanadinum în limba latină).
Regele se ține de cuvânt și numește episcop al noii Eparhii de Csanad pe cărturarul Gerard.
Se fac supoziții că regele l-a numit pe Gerard să administreze eparhia, deoarece cunoaștea bine limba greacă și a ideilor teologice ortodoxe de la Est. Aceste cunoștiințe i-au permis să predice pe un teritoriu în care preoții greci au avut până în acel moment prozeliți.

Annales Posonienses a consemnat că „Gerard a fost consacrat episcop” în 1030, dar corectitudinea acestei date nu a fost acceptată de toți istoricii. Regele a numit doisprezece călugări de la mănăstirile benedictine din Ungaria pentru a-l însoți pe Gerard la sediul său. Șapte dintre cei doisprezece călugări care ar fi putut vorbi maghiară au fost însărcinați să traducă pentru Gerard printre foștii supuși ai lui Ajtony.
Călugării greci care au ajuns în timpul domniei lui Ahtum au fost transferați de la Csanád la o mănăstire nou înființată la Oroszlámos (actualul Banatsko Aranđelovo din Serbia). Ac olo avea în timp să apară un centru de ortodoxie după despărțirea ce avea să se definitiveze doar după câțiva ani. Iar fosta lor mănăstire a fost acordată benedictinilor.
Gerard și călugării benedictini au împărțit același acoperiș. Ei aveau voie să părăsească locul fără o autorizare prealabilă. Călugării trebuiau să fie prezenți la slujba de dimineață și să poarte tot timpul rasa monahală. Simplitatea î-l caracteriza pe episcop. A continuat să aibe obiceiurile unui pustnic. Se îmbrăca simplu, uneori în piei de capră. Petrece zile în singurătate în pădurile din apropierea mănăstirii sale. Legenda mai scrie că de multe ori „a luat toporul” pentru a tăia lemne pentru a-și „mortifica trupul” și pentru a-i ajuta pe „cei care trebuiau să facă această lucrare”.
În scurt timp venețianul se face cunoscut în întreaga sa eparhie ca misionar fervent.
Oamenii vin la Gerard, „nobili și simpatici, bogați și săraci”, cerându-i să-i boteze „în numele Sfintei Treimi”. Creștinismul capătă tot mai mulți aderenți. Se mai spune în lucrarea „Viața lungă” că: …au adus cai, vite, oi, covoare, inele și coliere pentru a le da episcopului.” Se mai că ar fi ridicat sau măcar contribuit la construirea de biserici „pentru fiecare oraș” din eparhia sa pentru a servi numărul tot mai mare de credincioși.
E greu de decelat mitul de faptele concrete. Deși în „Viața lungă” îi sunt atribuite înființarea arhidiaconelor din eparhia lui Gerard, majoritatea savanților consideră această afirmație ca fiind un adevăr îndoielnic.

Episcopul Gerard îl vizita regulat pe Ștefan pentru a da seama de mersul noului comitat. În timpul unei călătorii de la Csanád la curtea regală din Székesfehérvár sau Esztergom, el și unul dintre clericii săi, Walther, au rămas într-un conac unde o femeie sclavă cânta în timp ce făcea făină pe o râșniță. Gerard s-a referit la muzică drept „symphonia Ungarorum” (sau „tamburul ungurilor”), asocind sunetul râșniței cu un tambur. Fiind atins de veselia ei în timp ce făcea o muncă grea, Gerard i-a oferit femeii cadouri prețioase.
Sunt doar o parte din lucrările celui ce va deveni legendă a locurilor din pusta bănățeană de pe malurile Mureșului.

Alte subiecte :

Istoria ne privește — Starea Uniunii

La distanță de numai o lună am avut ocazia de a urmări discursurile despre Starea Uniunii atât în Federația Rusă (6 februarie), cât și...

Cum a cumpărat Putin Europa la bucată și a făcut din Viena a doua Moscovă

Viena nu mai e de mult o capitală imperială. A rămas doar un oraș superb, construit impecabil la finele secolului al nouăsprezecelea și începutul...

Vedeta: lege din alegeri

Citește și :