Ursul și mierea

105

Săptămâna trecută a înregistrat un nou episod tensionat din epopeea guverării europene, cuprinzând discuțiile summit-ului UE pe teme delicate și bine condimentate cu tot felul de acuze, suspiciuni, avertizări. În rezumat, Franța și Germania ar fi dorit să obțină aprobarea celei mai recente inițiative de a relua șirul întâlnirilor la nivel înalt între Uniunea Europeană și Rusia. Țările Baltice, Polonia, Suedia și Olanda s-au opus, ceea ce nu a determinat nicio reexaminare a situației reale, ci doar o lungă serie de declarații semi-diplomatice, semi-acuzatoare, în faldurile cărora citim amânare, speranțe, frustrare.

În paralel, Ungaria a re-devenit tăciunele pe care ard „valori și principii” europene, aprobând o lege „anti-LBGTQI+”, asezonată cu bănuiala de pedofilie, precum și cu insulte de prim rang. După câteva silabe, a reapărut Rusia în vizor, de data aceasta în postură de inspirator și prim acuzat. Opoziția maghiară și mai ales reprezentanți ai Amnesty International pretind că noua lege este una de factură rusească, indubitabilă. Devine aproape hazardat ca cineva să încerce a defini poziția europenilor față de Rusia: o curtează și, în același timp, o împing în boxa acuzaților. Aceeași manieră de gândire contradictorie identificăm în materia pluralismului și incluziunii, în cea a drepturilor omului, respectiv în promisiunile de protecție/garantare a libertății. Greu pentru cel neimplicat în viața politică și chiar mai greu pentru politicienii care trebuie să-și găsească, de fiecare dată, limbajul specific în care se abordează teme cu impact general.

Să vedem faptele incriminate

Fiind miez de an, Uniunea Europeană a organizat tradiționalul summit al Consiliului European și al Miniștrilor Europeni, procedându-se la predarea stafetei la cârma clubului comunitar. A fost, cel mai probabil, cel din urmă dialog comunitar la care a participat dna Angela Merkel, înainte de a se retrage din viața politică. Acolo s-a pronunțat o inițiativă ce a aprins spiritele. Franța și Germania au propus găsirea unui format de dialog între Uniune și Rusia, pornindu-se, desigur, de la prioritățile economice. Aproape instantaneu, o serie de state s-au opus, din rațiuni aproape identice: faptul că trecutul lor mai îndepărtat sau foarte recent le determină să considere Rusia o amenințare, iar invitația la dialog drept un afront la adresa drepturilor omului, a statelor Parteneriatului Estic și, mai ales, la ambițiile de atâtea ori declarate ale UE de a constitui un pol de moralitate și umanism pe plan mondial. În același context, s-a reafirmat decizia comună de a susține financiar Turcia în efortul de a stopa exodul populației din Siria spre Europa.

De data aceasta, s-a propus chiar extinderea ajutorului către un pachet de măsuri socio-economice, datorită faptului că primele grupuri de migranți care au fost oprite în Turcia staționează deja de mai bine de un deceniu. Aici e de remarcat accentul pe protecția drepturilor omului, a refugiaților, pe dorința necondiționată de a colabora cu Turcia, cu toate că interesele economice majore se lovesc de strategiile acesteia la Marea Neagră, de reorientarea Ankarei spre Moscova, respectiv de alunecarea spre naționalism religios a liderilor AKP. Desigur, drepturile omului se referă la refugiații de pe teritoriul turc, de dragul sau de teama cărora problema drepturilor populației autohtone poate fi ascunsă sub preș. Dar fiindcă orice bal trebuie să aibă oaia neagră, cvasi-majoritatea liderilor s-a pronunțat pentru criticarea recentei legi promovate la Budapesta în jurul temei LGBT, în numele acelorași drepturi ale omului, politicilor incluzive, respectiv a dreptului la liberă exprimare.

Nu este un exercițiu prea complex acela de a vedea cum aceleași cărți sunt folosite diferit, în funcție de tema centrală în discuție, promovând interese subiective împotriva unei majorități tăcute și, mai cu seamă, împotriva unor principii europene, de data aceasta citite. Uniunea Europeană este un spațiu al pluralismului și al deschiderii. Aceasta înseamnă că sub umbrela sa își găsesc adăpost toate culturile politice și societare ale Europei, că incluzivitatea chiar include, tolerează și angajează părțile în dialog. Pluralismul, principiu fundamental al democrației liberale, acceptă și acomodează cele mai diverse perspective, seturi de valori și tradiții. Dacă, însă, Ungaria îndrăznește să meargă pe cartea moralității creștine, pluralismul devine brusc un monism normativ, cerând de îndată alinierea la unisonul unei anume interpretări a pluralismului. Tu, stat membru, ești tolerant cu propunerile și valorile mele, eu, Uniune sau (de regulă) stat membru, nu am obligația de a-ți respecta cultura și voința politică. Nu scriem aici nicio apologie a lui Viktor Orban, nicidecum a illiberalismului său notoriu. Dincolo de nemulțumirea populară privitoare la modul său de guvernare, societatea majoritar catolică din Ungaria se regăsește în pledoaria premierului pentru moralitatea tradițională, cel puțin în spațiul public!

Luna aceasta, parlamentul de la Budapesta a votat o lege care interzice discuțiile privitoare la comunitatea LGBTQ, la drepturile și obligațiile (? oare?) membrilor acesteia, prezentarea caracteristicilor persoanelor LGBTQ în școli sau în fața minorilor, pentru a permite, spune legea, ca părinții să decidă asupra oportunității de a-i familiariza pe cei mici cu aspectele transgender sau homosexuale, respectiv cu tot mai vastul domeniu al libertății de decizie cu privire la identitatea de gen. În plus, se interzic materialele promoționale de orice fel, dacă includ elemente LGBTQ, cu scopul de a preîntâmpina situații în care minorii să devină victime ale pedofiliei sau ale practicilor transgender. Oficial, este o formă de protecție a minorilor, precum și una care, pe termen lung, urmărește revenirea/menținerea societății maghiare în cadrele unei morale tradițional acceptate. Sigur că legea are un puternic iz populist, dată fiind proximitatea alegerilor generale de anul viitor. Sigur că tema și, mai ales, discuțiile aprinse cu Bruxelles-ul au obosit o bună parte din votanți, dar în mod cert are un larg bazin electoral în țara vecină.

Față de această lege, au reacționat vehement mai toți liderii europeni, partea Budapestei fiind susținută doar de Polonia (cu propriile restricții anti-LGBTQ) și, respectiv, Slovenia (al cărei premier este de mult acuzat că îl urmează pe Orban Viktor și limitează libertatea media. Cei mai vehemenți critici au fost premierii luxemburghez, Xavier Bettel (gay declarat el însuși), și cel belgian, Alexander De Croo. Acesta din urmă a și inițiat o scrisoare deschisă către Judit Varga, ministrul justiției din Ungaria, cerându-i să retragă legea sau să o pună în acord cu normele europene. Marți, 22 iunie, un număr de 17 țări aderaseră deja la petiția împotriva Ungariei. Citând din scurtul text al protestului, notăm faptul că legea în cauză a amendat legi deja existente privitoare la protecția copilului, la publicitate, legea presei respectiv legea educației publice.

Însă în lectura diplomaților acestor țări (România nu figurează pe listă!), legea sus-numită „reprezintă o formă flagrantă de discriminare, bazată pe orientarea sexuală, pe identitatea de gen și exprimarea acesteia, motiv pentru care trebuie să fie condamnată. Incluziunea, demnitatea umană și egalitatea reprezintă valori centrale ale Uniunii Europene, de la care nu facem rabat”. Ar fi util aici un punct de vedere obiectiv creștin, dar nu intrăm într-o discuție, oricum stufoasă și inflamantă. Dincolo de ea se impune să ne întrebăm asupra sensurilor incluziunii: cine este și cine nu este inclus. Dacă dna Ursula von der Leyen a calificat actul normativ maghiar drept o rușine, premierul olandez Mark von Rutte nu s-a sfiit să pronunțe un ultimatum în răspăr, am zice noi, cu diplomația minimală, precum și cu principiile de conviețuire din Uniune. Adresându-se premierului maghiar, Rutte a cerut ferm: respectați drepturile LGBTQ sau ieșiți din Uniune!

Pe un ton mult mai formal, dna von der Leyen a anunțat solicitarea pe care a adresat-o staff-ului său de a adresa Ungariei o somație, iar premierul luxemburghez a amintit posibilitatea ca, prin decizia Curții de Justiție, Ungariei să-i fie tăiate fondurile europene până la recunoașterea drepturilor LGBTQ. Dincolo de politicile interne promovate de Orban, faptul că o comunitate, oricum minoritară în fiecare stat, este moneda de schimb în raport cu un stat membru, deja ar trebui să ne pună pe gânduri. Diversitatea mult clamată, dreptul de a profesa orice credință religioasă, aici cu precădere cea catolică, devin subsidiare față de noul trend al extinderii aproape nedefinite a sferei drepturilor pentru LGBTQ. Cât privește educația noilor generații, se pare că trebuie să le expună excepțiilor, nișelor, înainte de a le oferi formația morală de bază în familiile lor și mult înainte de vârsta maturității de a se percepe si a decide. Tocmai insistența cu care se propun/impun aceste norme le subminează legitimitatea și generează atitudini de autoprotecție a societății și a indivizilor în parte.

O altă temă cu încărcătură explozivă a fost cea a refacerii dialogului cu Federația Rusă. Ultimul summit EU-Rusia a avut loc în 2014, în legătură cu Crimeea și (pe atunci) începuturile conflictului din estul Ucrainei. Au trecut șapte ani în care Europa a tot anunțat sancțiuni, unele au fost si aplicate, dar ani în care Rusia nu s-a apropiat deloc de setul de valori așteptat la Bruxelles. Dimpotrivă, au fost adăugate conflicte si controverse, criza vizitei lui Joseph Borell, neînțelegeri privitoare la North Stream sau dosarul Navalny. Unii adaugă alegerile din Belarus, alții abia dacă își amintesc uriașele demonstrații din Minsk și din principalele orașe ale țării.

Cert e că președintele Macron insistă în ambiția de a reface dialogul cu Rusia, iar Angela Merkel și-ar fi încheiat triumfant cariera europeană, dacă ar fi reușit un consens pe această temă. Cum însă numeroase țări au mers la summit cu gândul de a solicita noi sancțiuni împotriva Moscovei, ecuația nu arată deloc bine. De fapt, nici medalia pentru întreaga activitate, nici grija Rusiei nu au fost în centrul mesei, ci recenta întâlnire Putin-Biden de la Geneva. Dialog care, aparent, a fost doar unul de tatonare, dar care a dat frisoane liderilor europeni.

Morala fabulei

Sociologia studiază realitatea împărțind jucătorii în variabile independente și, respectiv, dependente. Prin definiție, statele cu ambiția de a fi considerate Mari Puteri ar trebui să „joace independent”, adică să-și formuleze și urmărească propria agendă. Cum evoluția interdependenței globale a subminat de mult această opțiune, înregistrăm eforturi de a părea independente depuse de state care nu sunt, nici pe departe, în această situație! Nu strategia lor externă, nici măcar interesele macroeconomice au fost cele care să fi dictat propunerea de dialog UE-Rusia, ci revenirea americană în Europa și teama, eternă teamă politică de a pierde în balanța sferelor de putere. Adică un interes pe cât de abstract, pe atât de toxic, având în vedere riscurile ce pândesc din toate colțurile.

Țările Baltice și Polonia se confruntă de ani buni cu exodul de populație din Ucraina si Belarus, cu probleme similare cu ale Turciei în a acomoda mari comunități de exilați, dar țări membre UE fiind, li se propune să uite acest aspect și să achieseze la temerile și orgoliile franco-germane. Suedia s-a alăturat cumva din oficiu Poloniei, luând în calcul îndelunga solidaritate cu privire la țările Parteneriatului estic. Iar Olanda, iată, țara lui Mark Rutte, s-a opus în memoria victimelor accidentului zborului MH 17, doborât deasupra Ucrainei, în care au pierit 300 de oameni, majoritatea olandezi, în iulie 2014. Cu toate că necesitatea acestui dialog e percepută de toată lumea, se așteaptă o schimbare a politicii externe a Rusiei spre a renunța la sancțiuni și a relua cooperarea.

Deocamdată, președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, califică acest proiect drept „o formă de a pune ursul paznic la miere”. Cu toate condiționările cunoscute, ursul joacă mai independent decât cei ce se cred astfel, chiar și atunci când răstoarnă stupul, în timp ce Europa lovește albinele numai pentru un dans cu ursul. Nu știm dacă va accepta sau va dansa „doar o vară”, dar drepturile omului se livrează, mai nou, cu sare și oțet, iar celor ce țin regim și se refuză rețeta. Nu sunt între privilegiații incluziunii.

LĂSAȚI UN MESAJ