15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Un tratament revoluționar pentru bolile grave ale ficatului și pancreasului

Soluții incredibile în lumea științifică pentru cei cu probleme hepatice grave. Mai precis, pentru cei care nu pot suporta un transplant de ficat. O companie a realizat un ser care pur și simplu ajută la creșterea organelor în corpul uman.

Ficatul este un organ esențial în organismul uman a cărui îmbolnăvire duce de multe ori la decesul celui afectat. Ficatul are, însă, o capacitate extraordinară de regenerare chiar și atunci când afectat de toxine sau abuz de alcool.

S-au făcut experimente care dovedesc, că tăiat în jumătate, ficatul se va regenera, în timp, la forma inițială. Sunt însă și destule cazuri în care diferite afecțiuni pot distruge în mod extensiv sau în profunzime ficatul, și acesta nu se mai poate regenera.

În acele cazuri, este nevoie de transplant. Numărul donatorilor este însă destul de redus, listele de așteptare lungi, iar în unele cazuri nici transplantul nu mai poate face mare lucru, într-un organism prea afectat. Oamenii de știință au găsit însă o soluție revoluționară, mult mai performantă decât transplantul de ficat în sine, și o adevărată speranță pentru cazurile disperate.

Mai precis, prin intermediul unei soluții injectabile, specialiștii pot crește organe în corpul unui om. Adică se poate ajunge până la șase ficați într-un singur corp uman.

Incubatoarele de organe din corpul nostru

Povestea tratamentului revoluționar a început acum 6 ani, atunci când Eric Lagasse, un biolog specializat pe celulele stem de la Universitatea din Pittsburg, Statele Unite, a pus pe picioare, împreună cu Michael Hufford, un antreprenor în industria farmaceutică dar și Paulo Fontes, chirurg specializat în transplanturi, compania LyGenesis detinată tocmai dezvoltării de tratamente revoluționare.

Propriu-zis, prin intermediul companiei, Lagasse a dorit să transforme în realitate cercetările sale din ultimii 11 ani, în materie de regenerare celulară și mai mult decât atât de creare de organe noi în corpul uman. Studiile sale s-au concentrat mai ales pe zona hepatică și căutau soluții pentru cazurile grave în care ficatul nu mai putea fi nici măcar transplantat.

Lagasse a făcut experimente pe șoareci, dându-și seama, în cele din urmă, că, doar cu ajutorul unui ser poate  efectiv crește organe în corpul rozătoarelor. Propriu-zis acel ser conține celule hepatice care pot recrea, în miniatură, la început un nou ficat în corpul celui injectat.

Lagasse și echipa sa au realizat că în corpul uman există mici incubatoare de organe. Este vorba despre ganglionii limfatici. Practic, serul cu celule hepatice este injectat într-un ganglion limfatic și acesta poate duce la apariția unui ficat în miniatură care să susțină funcția celui deja afectat.  „Este incredibil! Să avem în corp aceste mici incubatoare, care pot efectiv crește organe, este pur și simplu uimitor”, spune Valerie Goun Evans, un alt specialist în celule stem pentru technologyreview.com.

Până în prezent au fost făcute experimente pe șoareci, porci și câini. Cu rezultate uimitoare. Efectif în corpul lor creșteau organe hepatice în miniatură.

În toamna lui 2022, au început testări și pe subiecți umani, voluntari. Echipa implicată în acest proiect face teste și pe recreerea cu ajutorul ganglionilor limfatici și a altor organe precum pancreasul sau rinichiul.

Sursa: https://adevarul.ro/

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :