În episoadele trecute ale nesfârșitei noastre călătorii imaginare pe plaiurile bănățene am vorbit despre câțiva dintre cei care au creat frumosul din culori, pensule și o pânză întinsă. Șirul de artiști plastici ridicați din țărâna pustei este greu de măsurat. Lucrărilor lor împodeobesc galerii, muzee sau biserici din tot cuprinsul european, ba chiar din al lumii.
Secolul al XIX-lea a fost vârsta de aur a picturii de factură clasică, realistă, reprezentată de o mulțime de pictori bănățeni. Timișoara și alte câteva centre culturale și artistice au avut școli serioase de arte frumoase, de unde au plecat mai departe, la mari academii, mai cu seamă la Viena sau München, dar și în peninsula italică mulți pictori, graficieni sau sculptori.
Vom vorbi acum despre un reprezentat de seamă al artelor plastice bănățene, faimos în țara vecină Serbia.
Paja Jovanović (Павле „Паја” Јовановић) a fost un pictor sârb, martor timp de aproape un secol la tot ce-a fost mai de seamă în acest colț frământat de lume. Lucrările sale sunt o ilustrare perfectă a realismului academic.
Pe lângă Uroš Predić și Đorđe Krstić, Jovanović este considerat cel mai important pictor sârb reprezentant al realismului. Datorită bogatei sale moșteniri, cu peste 1.099 de lucrări, mai ales cu subiecte din viața și istoria populară, el a influențat puternic și pe scară largă educația artistică, cultura, dar și spiritul patriotic. Este inclus în topul celor mai cunoscuți 100 de sârbi din toate timpurile.
Totul a început într-un mic orășel din sudul Banatului, Vârșeț. Secolul al XIX-lea a adus târgului din câmpia de sud o reînviere pe toate planurile a vieții locuitorilor, cu influență în toate satele din jur.
Paja Jovanović a văzut lumina zilei în acest târg. A fost primul născut al lui Stevan Jovanović, un proeminent fotograf local. Mama sa, Ernestina, născută Deot, avea origini franceze și a murit foarte devreme. Tatăl lui Paja s-a recăsătorit curând cu Maria (Di Ponti), care a devenit o mamă bună și grijulie. Jovanović a mai avut cinci frați și o soră și și-a petrecut copilăria într-o familie fericită, cu serioase înclinații artistice și evidente preocupări culturale. Frații săi au fost fotograful Milan Jovanović și pictorul Sveslav
Jovanović.
Pajia Jovanović a vădit un real talent de pictor foarte devreme. Tatăl său, Steva, un fotograf excelent, avea dar pentru pictură (făcând fotografii, la acea vreme, era necesar să aibă nu numai cunoștințe de foto-tehnică, ci și o mână pricepută pentru retușare atunci când realiza portrete).
Paja și-a petrecut copilăria și tinerețea în orașul natal, unde a fost profund impresionat de iconostasele realizate de Pavel Đurković în catedrala locală și de Arsenije (Arsa) Teodorović (1767–1826), pictor excepțional de icoane. Intra des în biserici, iar influențele acestor vizite se vor regăsi ulterior în creația sa artistică.
A fost influențat și de Jovan Popović (1810–1864), împrietenindu-se cu fiul său și lucrând adesea în studioul acestuia, fascinat de opera pictorului.
Paja Jovanović a început să deseneze în secret, copiind icoane bisericești și petrecând ore întregi în interiorul bisericilor pustii, pe care le-a considerat „primii săi maeștri”. Talentul deosebit al tânărului a fost descoperit de autoritățile bisericești din Vârșeț. În acea perioadă au fost comandate clopote noi pentru catedrală și era nevoie de desene ale sfinților care să ajungă la atelierele de clopote din Viena. Astfel, la doar paisprezece ani, Jovanović a primit prima sa comandă artistică, ce avea să fie începutul unei cariere îndelungate.
Un talent atât de precoce și o viziune clară asupra desenului și culorii aveau să-l convingă pe părintele său că trebuie făcut ceva mai mult pentru băiat. În 1875, la vârsta de 15 ani, Paja Jovanović a fost dus de tatăl lui la Viena. Însă înscrierea la Academia de Arte din Viena nu a fost ușoară, deoarece tânărul nu avea liceul. I s-a cerut să termine liceul în prealabil și să urmeze o școală de desen cu profesorul Maholac. Afecțiunea profesorului, dar și munca dedicată a lui Paja l-au făcut în curând să devină cel mai bun elev din această școală.
În aprilie 1877 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Viena, în clasa profesorului Christian Griepenkerl (1839–1916), un pictor foarte respectat și un bun pedagog de artă. A absolvit Academia în 1880, urmând mai multe cursuri avansate susținute de Leopold Carl Müller, un pictor renumit pentru tematica orientalistă a lucrărilor sale. Influența lui Müller a fost decisivă în orientarea stilistică a lui Jovanović.
Și-a terminat studiile de pictură în ultimii trei ani (21 iulie 1880), dar a continuat să se perfecționeze cu același profesor, urmând un curs special de pictură istorică. În același timp, urmează clasa de master a profesorului Leopold Karl Miller (Leopold Karl Müller (1834–1892), la acea vreme un pictor foarte căutat și apreciat, recunoscut pentru picturi cu motive orientale, în special din Egipt, unde, în curând, devine cel mai bun student.
Observând interesul european pentru evenimentele din Balcani din acea epocă de final de secol XIX, Jovanović a profitat de vacanțe pentru a călători în Albania, Muntenegru, Dalmația, Bosnia și Herțegovina și Serbia, realizând schițe și studii detaliate despre viața cotidiană, portul tradițional și obiceiurile popoarelor balcanice. Acolo, a făcut schițe și studii și a încercat să simtă atmosfera vieții de zi cu zi și obiceiurile oamenilor cât mai direct posibil. A înregistrat în detaliu peisaje, personaje, costume, bijuterii, arme.
Aceste teme i-au adus faima și recunoașterea internațională. Încurajat să exploreze mai profund regiunea balcanică, a studiat obiceiurile și folclorul popoarelor locale. În 1882, a primit premiul Academiei de la Viena și o bursă imperială pentru lucrarea „Muntenegreanul rănit”. Publicul și numeroși critici de artă și-au îndreptat atenția către tânărul pictor, iar în 1883 acesta a semnat un contract cu galeria French din Londra.
Picturile sale s-au vândut foarte bine, ceea ce l-a eliberat complet de grijile financiare și i-a permis să plece în călătorii lungi, îndepărtate și costisitoare. A continuat să călătorească prin Caucaz, aplecându-se de asemenea asupra temelor exotice. Împreună cu prietenul său, pictorul Franco Rubo (F. Roubaud), a poposit în sudul Rusiei timp de șase luni. A continuat să exploreze tot spațiul mediteranean vizitând Maroc, Egipt, Grecia, Turcia, Italia și Spania.
Un număr impresionant de schițe, note și studii, alături de obiecte colectate din viața oamenilor de rând au fost integrate în compozițiile sale de gen, precum „Scrimă”, „Gătirea miresei” și „Lupta cocoșilor”. Jovanović a primit unele dintre cele mai remarcabile aprecieri la două dintre expozițiile importante ale epocii: Expoziția Mileniului de la Budapesta, din 1896, unde a pregătit pentru expunere lucrarea „Migrația sârbilor”, însă în cele din urmă a fost trimis „Tripticul din Vršac”, și Expoziția Universală de la Paris, din 1900, pentru care a realizat ampla compoziție istorică „Proclamarea Codului lui Dušan”.
Pentru a simți locurile, lucrează în diferite capitale europene. După un scurt sejur în Anglia, se mută de la Londra pentru a locui și a lucra la München, apoi la Paris și, în cele din urmă, înapoi la Viena.
În 1888, a fost proclamat membru al Academiei Regale Sârbe, însărcinat cu realizarea unor compoziții monumentale cu tematică istorică. După 1905, s-a dedicat exclusiv portretisticii în stilul realismului academic, lucrând pentru o clientelă bogată, ceea ce i-a adus o faimă considerabilă. Printre cele mai cunoscute portrete realizate de Jovanović se numără cele ale pictorului Simington, apoi portretele lui Mihajlo Pupin, Đorđe Jovanović, regele Alexandru I al Iugoslaviei și multe altele. Portretele soției și muzei sale, Muni, au fost pictate cu o deosebită atenție.
Serbia era mândră de tânărul și faimosul său artist. Aproape fiecare casă sârbească avea o copie după una din lucrările sale cu temă istorică sau inspirată din viața poporului sârb.
Din 1895, o nouă etapă a început în opera lui Paja Jovanović, în care s-a dedicat mai ales creării compozițiilor istorice (după mulți critici, cei mai semnificativi zece ani ai creației sale). Jovanović a primit două comenzi importante pentru Expoziția Mileniului, care urma să aibă loc la Budapesta, în 1896: de la comitetul consiliului din Sremski Karlovci, condus de Patriarhul Georgij Branković, o compoziție istorică grandioasă a Migrației sârbilor sub Patriarhul Arsenije al III-lea Čarnojević și, de la municipalitatea Vârșeț, pictura Tripticul Vršac.
A acceptat cu bucurie invitația și a început imediat pregătirile, în special pentru pictura „Migrația sârbilor”. A călătorit la Sremski Karlovci și s-a întâlnit cu Patriarhul Branković. Consiliul Bisericesc i-a desemnat consultantul pentru surse istorice: istoricul Arhimandritul Ilarion Ruvarac, cu care a călătorit la mănăstirile din Fruška Gora și a adunat materiale. De asemenea, a folosit toate celelalte surse pe care le-a putut găsi pentru a prezenta perioada și personajele din pictura sa cât mai fidel și detaliat posibil.
În final, după zece luni de muncă asiduuă, artistul a fost mulțumit de opera sa, dar nu și patriarhul. Din cauza obiecțiilor și dezacordurilor acestuia de natură politică, pictura nu a fost expusă la Expoziția Mileniului. Doar pictura „Tripticul Vršac” a fost trimisă: „Cositul”, „Recolta” și „Piața”, care au fost interpretate ca o expresie a bunei vecinătăți dintre sârbi, maghiari și germani.
Pictura „Migrația sârbilor” a fost realizată în patru versiuni diferite. După aceasta, Paja Jovanović a lucrat și la alte compoziții istorice: „Furor teutonicus” („Bătălia teutonică” sau „Bătălia de la Pădurea Teutoburg”), pentru care a primit mai întâi Premiul Reichl al Academiei din Viena, iar mai târziu, o medalie de argint la Expoziția Mondială de la St. Louis.
Pictura „Căsătoria Ducelui Ferdinand al IV-lea cu Elisabeta de Habsburg” a fost realizată într-o manieră pointilistă, urmând tendințele artistice ale epocii, lucru care nu a fost pe placul clientului, Arhiducele Ferdinand de Habsburg. Pictura a fost respinsă și, în cele din urmă, a ajuns la Galeria din Dubrovnik.
La Expoziția Mondială de la Roma, din 1911, a expus în pavilionul Austriei, indiferent de faptul că mai mulți pictori din Austro-Ungaria, sârbi și croați, inclusiv Uroš Predić, Ivan Meštrović, Marko Murat, Tomislav Krizman și alții, au ales să-și prezinte lucrările în pavilionul Regatului Serbiei.
Paja a mai pictat în Banat iconostasul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Doloave și al Catedralei Ortodoxe din Novi Sad, aceasta din urmă fiind realizată fără comandă oficială.
Majoritatea timpului și l-a petrecut în atelierul său din Viena, unde s-a stabilit definitiv, revenind ocazional la Belgrad. În 1940 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Vârșeț, iar în 1949 i-a fost conferit Ordinul Zasluga clasa I.
După moartea prematură a soției sale, a trăit retras și solitar la Viena, până la decesul său, în 1957. Conform dorinței testamentare, urna cu cenușa sa a fost transferată la Belgrad, unde, în 1970, a fost deschis Muzeul Paja Jovanović. Un alt muzeu dedicat pictorului a fost inaugurat la Vârșeț, iar în 1977, în clădirea vechii farmacii, a fost amenajată o expoziție comemorativă permanentă.
Lucrările sale, inclusiv celebrul „Triptic Vršac”, sunt păstrate în Muzeul Orașului Vârșeț, iar cea mai mare parte a obiectelor personale și a operelor sale poate fi găsită în Muzeul Orașului Belgrad.
