13.1 C
Timișoara
miercuri 26 martie 2025

Un bărbat s-a răzbunat cu toporul pe aparatul care i-a luat toți banii

Un bărbat din Pecica a pierdut 800 de lei la „păcănele” și s-a răzbunat pe aparatul care i-a luat banii, distrugându-l cu toporul.

Potrivit poliției, duminică în jurul orei 14.30, jandarmii din orașul Pecica au fost sesizați de către un angajat al unei societăți comerciale că un bărbat a distrus cu un topor un aparat destinat jocurilor de noroc.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Pecica a ajuns de urgență la localul unde l-au găsit pe bărbatul înarmat. Acesta avea încă toporul în mână și era sprijinit de peretele societății comerciale.

„În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că bărbatul de 32 de ani din Pecica, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a jucat la aparate unde a cheltuit 800 de lei. După ce a realizat că și-a pierdut banii, a plecat acasă. După câteva minute s-a întors înarmat cu un topor și a lovit aparatul la care a jucat”, susțin oamenii legii. Pentru fapta sa, jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Sursa: arad24.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

LearnX Lab: Primul laborator de AI și XR de la USVT revoluționează educația

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a făcut un pas semnificativ spre viitor prin inaugurarea unității LearnX Lab, un laborator de...

Emil Hurezeanu urmează să fie debarcat de la Externe

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri la Constanța că va avea o discuție cu președintele interimar al României Ilie Bolojan despre posibila schimbare a...

Citește și :