24.1 C
Timișoara
duminică 19 mai 2024

Turnul de apă al Timișoarei și trista odisee a rămânerii sale în ruină!

Încă un constructor neserios de pe șantierele Timișoarei a rămas fără lucrare. Primăria Timișoara a reziliat contractul cu cei care aveau de transformat turnul de apă din cartierul Iosefin.

Lucrările de reabilitare a turnului din cartierul timișorean Iosefin, care trebuie să fie unul dintre obiectivele majore ale proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, au început în toamna anului 2021.

Deși turnul trebuia să fie gata în această lună, stadiul lucrărilor nu depășesc 50%. În atare condiții, Primăria Timișoara a reziliat contractul cu constructorul.

„Contractul a ajuns la capăt, iar constructorul nu și-a îndeplinit obligațiile, adică să finalizeze lucrarea. În mod evident constructorul nu a lucrat. Au fost invocate diverse motive, dar în mod evident nu a existat nici capacitatea, nici voința ca această lucrare să fie finalizată. Avem înțelegere față de cei care au argumente clară și își dau silința, să putem accepta prelungiri de termen, dar în acest caz nu există voință și cu siguranță va exista penalizarea constructorului. Pentru că îi vom acționa în instanță. Am contractat deja o expertizare a lucrărărilor făcute, ar trebui să avem rezultate finale. Ne propunem ca până la sfârșitul acestei luni să demarăm licitația pentru actualizare proiect și finalizarea execuției. Dacă vom avea un constructor serios, cred că în șase luni de zile lucrarea poate să fie finalizată”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

În interiorul Turnului de Apă din Iosefin vor fi amenajate o cafenea, o sală de expoziţii, un spaţiu foaier, o sală pentru activităţi culturale şi un punct de belvedere.

Proiectul de reabilitare este finanţat din fonduri norvegiene cu peste nouă milioane de lei, iar Primăria Timişoara şi Asociaţia Prin Banat contribuie cu peste două milioane de lei.

Turnul de Apă din Iosefin, cu înălţimea de 52 de metri, a fost ridicat în 1914, ca un „frate geamăn” al celui din cartierul Fabric, construit cu doi ani înainte.

În unele documente apare şi semnătura lui Szekely Laszlo, pentru că era arhitectul-şef al oraşului, dar nu el este proiectantul turnurilor, ci Lenorduzzi, care a proiectat, printre altele, turnul de apă de la Arad şi cel de la Szeged (Ungaria), ambele fiind reabilitate acum.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :