TSD Timișoara l-a adus pe Moș Crăciun la Centrul de zi Sfântul Stelian din Timișoara

176

Tradiția echipei TSD Timișoara continuă deoarece au ajuns și anul acesta la Centrul de zi Sfântul Stelian din Timișoara. Moș Crăciun a venit încărcat cu cadouri la toți copiii din cadrul centrului.

Ajutoarele Moșului, tinerii social-democrați din Timișoara, au pregătit cu grijă cadourile și au fost atenți să pună multă dragoste în ele. Copiii s-au bucurat de vizita prietenilor lor și de faptul că aceștia nu uită de ei niciodată. Au deschis cadourile, s-au jucat, au povestit și au luat prânzul împreună.

„Traditile trebuie respectate, iar pentru noi anul nu se poate încheia fără să-i vizităm pe acești copii minunați. În luna iunie le-am promis că ne vom revedea în iarnă iar astăzi ne-am ținut cu drag de această promisiune. Anul trecut, la începutul acestui proiect am decis că se va desfășura pe termen lung și vrem ca în continuare să fim alături de ei atât prin acțiuni de ajutorare, cât și prin actiuni educative, de dezvoltare. Pot spune că am dezvoltat o relație foarte bună atât cu cei mici cât și cu personalul de la Centrul de zi Sfântul Stelian și sper că această relație să rămână la fel de strânsă mulți ani de acum încolo. – Turi Viorel, vicepreședinte TSD Timișoara.
Venim cu drag de fiecare data la acești copii minunați. Suntem fericiți pentru că am reușit să ajungem și anul aceasta la ei împreună cu Moș Crăciun.
TSD Timișoara l-a ajutat pe Moșul să pregătească cadourile și să le aducă copiilor. Emoțiile ne-au cuprins încă de la început, însă felicitările pregătite manual de către ei, pe care ni le-au dat în dar, ne-au lăsat fără cuvinte. Nu ne putem imagina un Crăciun fără ei” spune Răzvan Barta, președinte TSD Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.