8 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Poliția Locală Timișoara i-a primit cu bucurie pe colindători și le-a transmis, la rândul său, bucurie prin cântec colaboratorilor instituției!

În această perioadă a Sfintelor Sărbători de iarnă, partenerii Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au dorit să își exprime bucuria și să marcheze buna colaborare cu instituția noastră, unde au fost primiți cu drag la colindat de polițiștii locali.

Printre cei care ne-au bucurat cu cântecele lor au fost corul de copii de la Liceul Jean Louis Calderon, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș,  ai Garnizoanei Timișoara, ai Poliției de Frontieră și ai Penitenciarului Timișoara.

Nu a lipsit grupul vocal din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara care, alături de tinerii din cadrul Akademika Banat, Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” Timișoara, au interpretat colinde de suflet, atât pentru colegii lor, cât și pentru instituțiile cu care colaborăm, respectiv IPJ Timiș, IJJ Timiș, Prefectura și Consiliul Județean, Mitropolia Banatului, ISU Banat, Curtea de Conturi, STS, Poliția de Frontieră, ITM, Timiș, Primăria Timișoara, Spitalul Militar și Garnizoana Timișoara, Penitenciar, Direcția Fiscală, Serviciul Român de Informații și DGASPC Timiș.

Cu această ocazie, întregul colectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara urează tuturor colaboratorilor săi, dar și tuturor timișorenilor ”Sărbători binecuvântate, cu sănătate, împliniri și un sincer La mulți ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde

Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local...

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Citește și :