10.1 C
Timișoara
sâmbătă 11 mai 2024

În pragul Crăciunului, primarul Dominic Fritz a dat o mână de ajutor angajaților cantinei și a împărțit caserole cu mâncare | FOTO-VIDEO

Sute de porții de mâncare caldă sunt pregătite zilnic la Cantina de Ajutor Social. Hrana ajunge la cei mai sărmani semeni ai noștri.

Primarul Dominic Fritz a mers acolo să împartă mâncare alături de angajații Cantinei de Ajutor Social.

„Recunosc, nu eu am gătit, dar bucuros am dat o mână de ajutor la servirea mesei. Așa că, am schimbat sacoul cu șorțul de bucătărie și am pregătit pachete cu mâncare la Cantina de Ajutor Social. Colegii mei care lucrează aici pregătesc zilnic peste 800 de porții de mâncare caldă pentru persoane în vârstă, pentru familii mai numeroase, pentru oameni care au nevoie de un mic sprijin pentru a-și continua viața independent și cu demnitate”, a transmis, vineri, edilul.

Primarul Timișoarei a aflat cu această ocazie cât este de apreciată hrana caldă care ajunge pe mesele sărmanilor pe care aceștia, din păcate, nu și-ar putea-o permite dacă nu s-ar afla în evidența cantinei.

„Am primit multe laude la adresa bucătarului nostru că face mâncare bună. Suntem solidari cu cei care trec prin momente mai grele. Toți trăim cu aceeași bucurie emoția colindelor, speranța sărbătorilor și o porție de mâncare bună”, a mai transmis Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Punct final, cu premii și laureați, la cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”

Peste 1000 de elevi din toată țara au participat, și în 2024, la concursurile organizate în cadrul celei de-a XI-a ediții...

Alegerile din Timiș, o miză de peste 3 miliarde de euro

Democrația nu se bizuie întotdeauna sau exclusiv pe separația puterilor, gândită de un anume Montesquieu acum mai bine de 300 de ani. Pentru a...

Citește și :