2.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Trei taxe importante pot fi achitate, de azi, și online

Începând de joi, 24 septembrie, plățile pentru contravaloarea permiselor de conducere realizate de persoanele fizice pot fi achitate online, prin Ghișeul.ro, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). De asemenea, plățile pentru autorizațiile de circulație provizorie și pentru certificatul de înmatriculare, realizate de persoanele fizice sau juridice, pot fi achitate prin ghișeul virtual – rapid, sigur, fără cozi sau comisioane, spune ADR.

Adăugarea acestor servicii în platforma administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) este rezultatul interconectării sistemelor informatice ale Direcției Regim Permise Conducere și Înmatriculare Vehicule (DRPCIV) și ale Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

„De la crearea Autorității pentru Digitalizarea României, peste 50 de noi tipuri de servicii publice au fost integrate în platforma www.ghiseul.ro, fiind accesibile la un click distanță. Astăzi, am făcut încă un pas către interoperabilitatea instituțiilor publice. Vă îndemn să fiți responsabili și să folosiți aceste mijloace online de plată. Vă protejați de riscurile sanitare asociate pandemiei COVID-19 și economisiți timp prețios. Interconectând instituțiile publice, digitalizăm România și transformăm cozile în click-uri”, a precizat vicepreședintele ADR, Octavian Oprea.

Potrivit autorității, în total, pe www.ghiseul.ro pot fi achitate acum peste 300 de tipuri de plăți.

Sursa: economie.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :