Tot mai mulți români încearcă să evite carantina și intră în țară pe contrasens

66

Un șofer român cu mașina plină de pasageri a intrat în țară pe contrasens, prin vama Nădlac, pentru a evita controlul epidemiologic. Aceeași metodă a fost pusă în practică de un alt român, în 13 decembrie. Ambii șoferi au fost prinși.

„În data de 15.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, polițiştii de frontieră care își desfășurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un autoturism care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară. Autovehiculul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetățean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau șase cetățeni români, care veneau din Germania. Întrucât șoferul nu îndeplinea condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Direcției de Sănătate Publică. S-a constatat faptul că, alături de şofer, doi dintre pasageri nu îndeplineau condiţiile de exceptare privind măsura carantinei iar patru dintre aceştia erau vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2”, povestesc polițiștii.

Pasagerii au declarat că nu aveau cunoștință despre intenția șoferului de a intra în ţară în mod fraudulos. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.