22.7 C
Timișoara
joi 30 mai 2024
Acasă Blog Pagina 4388

Germania, din nou, sub teroare. O mașină a intrat acum câteva minute, în mulțime. video

Câteva persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite sâmbătă în centrul oraşului Münster, din vestul Germaniei, a anunţat poliţia germană pe Twitter, informează AFP. Potrivit mai multor media germane, o maşină a intrat în mulţime în acest oraş din landul Rhenania de Nord-Westphalia. Poliţia locală a informat că şoferul maşinii s-a sinucis prin împuşcare, anunţă dpa şi AFP.

Reuters transmite că poliţia germană a anunţat că circa 30 de persoane au fost rănite în incidentul din Münster şi că s-au înregistrat şi „câţiva morţi, printre care s-ar afla probabil şi suspectul”.

„Situaţia este de aşa natură încât un atac nu poate fi exclus”, a declarat o sursă din domeniul securităţii, potrivit Reuters.

Incidentul a fost confirmat pentru dpa de către persoane familiare cu ancheta. dpa transmite că poliţia locală a scris pe Twitter că ofiţeri au fost trimişi la locul incidentului şi le-a cerut cetăţenilor să evite sau să părăsească centrul oraşului pentru ca salvatorii să poată acţiona mai rapid.

muenster-1

Incidentul aduce în memorie atacul cu camionul din decembrie 2016 din Berlin în care au fost ucise 12 persoane. Anis Amri, un tunisian cu conexiuni islamiste căruia îi fusese respinsă solicitarea de azil, a deturnat un camion la 19 decembrie 2016, a ucis şoferul şi apoi a intrat cu vehiculul într-o piaţă aglomerată, ucigând 11 oameni şi rănind câteva zeci.

Sursa: Agerpres

Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. Precum în Adam toți mor, așa în Hristos toți vor învia-video

,,Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. Precum în Adam toți mor, așa în Hristos toți vor învia”, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române credincioșilor, citând din Sfântul Apostol Pavel.

În mesajul său de Paști, Preafericitul Daniel a subliniat că Sărbătoarea Învierii este sărbătoarea biruinței vieții asupra morții și a bucuriei asupra întristării.

sursa: www.agerpres.ro

Pastorală de Paști a episcopului român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj Alexandru Mesian

0

ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de LUGOJ

Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos
Cristos a înviat!
Ziua învierii Domnului ne conferă bucuria învingerii binelui asupra răului. Adevărul a învins minciuna. Nevinovăţia a învins păcatul. Durerea s-a schimbat în bucurie. Bunătatea a învins răutatea. Învierea a învins moartea. S-a bucurat diavolul când pe strămoşii noştri i-a înşelat la păcat, crezând că prin păcatul strămoşesc tot neamul omenesc i-a căzut pradă şi că nu este o putere mai mare care să-l scoată din ghearele lui.
Dar s-a înşelat amarnic, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a coborât pe pământ anume, ca să zdrobească puterea diavolului. Bucurie diavolească au avut unii oameni când în Vinerea mare au răstignit pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu. În nebuneasca lor trufie, aceştia strigau lui Isus cel răstignit: „De eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27,40).
De pe cruce, este adevărat, El nu S-a coborât, El a dorit să moară pe Cruce, dar o minune mai mare decât aceasta s-a întâmplat: a treia zi, Isus a înviat din morți! Tot misterioasă a fost şi moartea Lui, căci soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, mormintele s-au deschis şi mai mulţi morţi au înviat.
Acestea văzându-le sutaşul păgân, a spus: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!” (Matei 27,54). Învierea lui Cristos este minunea minunilor. Prin Învierea Sa, Isus a dovedit mai presus de orice îndoială că este Dumnezeu adevărat, Domnul cerului şi al pământului (…)
Învierea lui Cristos este credința, speranța și bucuria noastră şi a lumii întregi. De Învierea lui Cristos se bucură cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, se bucură Mama lui Isus, Preacurata Fecioară Maria, căci Fiul Ei a înviat! „Cristos a înviat din morţi!”.

Meniu de sărbătoare și pentru bolnavii internați în spitalele din Timișoara și din județ!

Bolnavii care trebuie sa își petreacă sărbătorile pascale în spitalele din Timișoara și județ, vor avea și ei un meniu mai special. Bucătăresele de la Spitalul Clinic de Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara pregătesc de zor porțiile de mâncare pentru zilele de sărbătoare.

Pacienții vor primi supa de legume, orez și friptură, dar aceasta va fi de pasăre si nu de miel. Nu vor lipsi tradiționalii cozonaci și nici fructele la desert. Acest meniu nu este însă pentru toți pacientii internați în spital. Cei care nu se vor bucura de bucatele aproape tradiționale sunt bolnavii pentru care se impune un regim alimentar strict. Ei vor gusta doar ce le permite medicul.

Și medicii din Reșița s-au gândit la pacienții lor, și au creat meniuri de sărbătoare. Și aici friptura de pe masa bolnavilor va fi de pasăre și supă de zarzavat. Pacienții vor mai primi și oua roșii și cozonac.

Pastorala de Sfintele Paşti – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

0

† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.
„Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii
Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El.” (Ps.67, 1)
Hristos a înviat!
Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârșit în pace calea postului, la capătul căreia am găsit mormântul gol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Oare, aceasta să fie răsplata celui care postește?! A celui care se luptă cu patimile sale?! A celui care iubește și iartă, mângâie și hrănește pe cel sărman?!
Aceasta va fi cununa luptei cu păcatul și cu patimile?! Un mormânt gol și un giulgiu zăcând?!
Ce vom răspunde semenilor și fiilor noștri?
„Mamă, după atâta nevoință- îți va spune fiul tău- doar cu atât ai fost răsplătită? Cu un giulgiu zăcând?”.
O, fiul meu!
O, fiii mei duhovnicești! Darul pe care l-am primit este Învierea lui Hristos, învierea noastră, veșnicia noastră.
Dacă în urma păcatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Învierea lui Hristos s-a dezlegat la viață.
Învierea este darul acestui mare Praznic.
Acesta este Praznicul unui nou răsărit, al zilei a opta, cea care are doar răsărit.
Hristos ne-a scos din mormânt și din moarte și ne-a dus cu El în acest răsărit veșnic. Pentru noi s-au stins soarele și luna și a răsărit unicul Soare- Hristos.
Hristos este Luminătorul acestei zile neînserate, ziua a opta.
O, soare! De acum tu poți să te odihnești, căci a răsărit un nou Soare Care va lumina veșnicia și așa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.
Iubiți credincioși,
Cum vom prețui acest scump dar- Învierea?!
Pentru unii, acest dar înseamnă revărsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatăl, în tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.
Alții, ar fi dorit ca mormântul să fi rămas pecetluit și lespedea de piatră să închidă pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.
Însă n-au știut că Iubirea lui Dumnezeu răsare și rodește chiar și din piatră.
Omul a semănat Iubirea – pe Hristos – în piatră, știind că tot ce se seamănă în piatră moare.
S-a înșelat, căci Iubirea lui Dumnezeu copleșește orice stâncă, iar stânca, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.
Din stânca de pe Golgota, unde a fost semănat Hristos Domnul, a răsărit Soarele dreptății.
O, tu, stâncă a Golgotei, cât de mult L-ai iubit tu pe Hristos!
L-ai primit în tine pe Bobul de Grâu cel Dumnezeiesc, de unde a răsărit, dând pacea și lumina veșnică acestei lumi.
În Rai, Adam a fost oprit să mănânce din pomul vieții. Noi suntem chemați azi să mâncăm din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, căci Crucea a rodit Viața.
Iubiților,
Hristos este Lumina la care vedem creația lui Dumnezeu.
Lumina soarelui este doar o palidă umbră a luminii Învierii lui Hristos.
Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârșite a Preasfintei Treimi. Este darul vieții veșnice și al nemărginitei responsabilități.
Învierea înseamnă iubire, dar și responsabilitate.
Cei care refuză iubirea și responsabilitatea ar fi dorit să găsească astăzi mormântul străjuit de ostași.
Dar Iubirea nu poate fi pusă sub strajă. Ea nu poate fi înlănțuită sau întemnițată.
Iubite frate creștine, dacă ai primit astăzi darul Învierii, păstrează-l ca pe cel mai scump odor, căci în el se află nimbul vieții veșnice.
Responsabilitatea veșniciei este greu de dus și de împlinit.
Pentru unii, iubirea este cea mai mare povară din viața lor. Dar, pentru cei ce se împărtășesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamnă viața și bucuria în Duhul Sfânt.
Frați creștini,
Moise a lovit cu toiagul în stâncă și a izvorât apă, salvând astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul către Moise:«Treci înaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câțiva din bătrânii lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul și du-te. Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă și va curge apă din ea și va bea poporul.» Și a făcut Moise așa înaintea bătrânilor lui Israel.” (Ieșire 17, 5-6).
Hristos a lovit și El în stâncă, din care a izvorât lumină și viață veșnică.
Doamne, lovește și în stânca inimii mele și fă să izvorască din ea iubirea față de Tine și față de frații mei!
Învierea izvorăște din jertfă, jertfa izvorăște din ascultare, iar ascultarea din iubire.
Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul Născut, ca s-o izbăvească și s-o scoată din întunericul păcatului: „S-a smerit pe sine, ascultător făcându-Se până la moarte și încă moarte pe cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume.” (Filipeni 2, 8-9).
După Înviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronunțau în acest fel numele, ci-I spuneau: Înviatul din Nazaret.
Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliță vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor”
(Ioan 19, 19).
Oare, după Învierea lui Iisus, n-a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret?!
Așa I-a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
Înviatul din Nazaret ne-a lăsat și nouă darul Învierii, dar, pe care unii îl primesc cu bucurie, iar alții încă mai stau și azi în cumpănă.
Însă aripa veșniciei i-a atins și pe ei. Rămâne doar mila lui Hristos care să răstoarne piatra de pe inima lor.
O, inimă de sub piatră, greu și cu amar vei plânge odată!
Iubite frate creștine, nu lăsa ca, la umbra vieții tale, să crească doar nostalgii.
Iubiți frați și surori,
Era primăvară la Ierusalim și pe Golgota înfloriseră trei cruci.
Hristos, pe Cruce, Și-a întins mâinile celor doi tâlhari. Voia să Se împace și cu ei, să-i tragă și pe ei la Tatăl, dar numai unuia nu i-a fost rușine să-I întindă mâna Răstignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un tâlhar a căzut pe cruce, altul s-a mântuit pe cruce.
Ce mare taină! Iubirea deschide șirul sfinților cu un tâlhar.
Iată ce poate face iubirea dintr-un tâlhar care se pocăiește: un sfânt!
Doamne, în iubirea Ta și tâlharii pot ajunge sfinți!
Iubite frate creștine, chiar dacă ai făcut păcate precum tâlharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi și adâncă pocăință, și tu poți fi azi cu tâlharul în Rai.
Oare, de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge și străpunsă de piroane?!
Numai rănile și sângele lui Hristos ne pot vindeca rănile noastre.
Ostașul a împuns cu sulița coasta Sa, ca din ea să ne recreeze Hristos, așa cum din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva.
Din coasta Sa ne-a hrănit Hristos cu apă și sânge, ca să nu mai fim pradă morții.
Erau apa și sângele vieții veșnice.
Veniți, iubiților, și gustați din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!
Hristos ne-a lăsat fiecăruia dintre noi o cruce ca să răstignim pe ea patimile și păcatele noastre.
Crucea ne însoțește și la mormânt. Ea dă mărturie despre noi că am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.
Oare, ce va spune trecătorilor crucea ta, iubite frate creștine?!
Crucile, într-o zi, s-or face stele și vor avea îngerii grijă de ele.
Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.
Nu le luați copiilor, iubite mame, darul Crucii!
Iubită mamă creștină, nu uita că patria începe pe brațele tale.
Brațele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lăsați-i să trăiască o clipă în acest sfânt pridvor al veșniciei.
Iubiților,
Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omenești, pe care l-a frânt pe Golgota.
Hristos ne arată că moartea nu este ultima speranță a omului. De acum, moartea a fost scoasă afară din infinit.
De azi, viața aparține veșniciei, iar timpul nu mai stinge veșnicia.
Omul își trăiește viața pe pământ între două dangăte de clopot: între timpul istoric și veșnicie, între naștere și Înviere.
Învierea este dangătul ce ne trece prin moarte la veșnicie.
Moartea este locul pe unde noi scăpăm din această viață în veșnicie.
Nu-i altă cale pentru a trece de aici „dincolo”. Aceasta este cărarea pe care a călătorit și Hristos.
În calea Sa spre Tatăl, Hristos S-a întâlnit cu moartea care nu voia să-L lase să Se întoarcă la Tatăl.
Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingând-o, ca să putem trece și noi la Tatăl, peste moarte călcând.
Astfel, moartea a căzut din infinit.
Iubiților, grăiți în aceste zile de sfântă prăznuire, în cuvinte duhovnicești, presărate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumină.
Iubite mame, creșteți-vă pruncii în lumina Învierii lui Hristos și nu-i lăsați pe seama celor care încă nu s-au trezit din noaptea minții, căci cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero. Ei vă îndeamnă să evadați din lumină.
Iubite surori, duceți copiilor, de aici, din fața sfintelor altare, vestea cea bună pe care au auzit-o și femeile mironosițe: „Hristos a înviat!” (cf. Marcu 16, 6).
Iubiții mei fii duhovnicești,
După Înviere s-a creat în lume un nou alfabet de gândire.
Cuvântul „Înviere” creează noi catedrale ale duhului, în care Se prăznuiește Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
Binecuvântat să fie Dumnezeu că, și în graiul nostru românesc, a pătruns vestea Învierii lui Hristos!
Dumnezeu a binecuvântat limba noastră română din care a făcut un sanctuar, unde nu putem intra decât cu smerenie și respect.
Pe Golgota, Hristos a început rezidirea lumii întemeind, pe Cruce, Biserica Sa ca spațiu binecuvântat al veșniciei.
Rămâneți, iubiți fii și surori în Domnul, în Biserica zidită de Hristos pe Golgota, căci pe aceasta „nici porțile iadului nu o vor birui” (cf. Mt.16, 18).
Femeile mironosițe sunt în fața unei minuni- ele găsesc mormântul gol și le cuprinde teama.
Ungerea cu mir era un gest de iubire. Astfel, vedem că iubirea nu moare niciodată.
Iubiților, să nu vă fie teamă de marile minuni pe care ni le pregătește Dumnezeu.
Femeile mironosițe L-au căutat pe Hristos la mormânt și nu L-au găsit. Totuși L-au găsit printre lacrimi.
Nu vă căutați, iubiților, părinții în cimitire, că n-o să-i găsiți, ci căutați-i în Împărăția lui Dumnezeu.
Sărută crucea maicii tale la mormânt, dar n-o mai căuta acolo. Ea este în Împărăția bucuriei lui Dumnezeu.
Iubiți frați și surori,
Spuneți celor care s-au jertfit pentru libertate aici, în fața acestei catedrale, că, deși Timișoara a fost fără țară în decembrie ’89, dar n-a fost nicio clipă fără Dumnezeu. Hristos a biruit și moartea lor.
Iubiților, să împărtășim azi semenilor noștri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos.
Să ne aducem aminte și de cei răstigniți cu Hristos, să le aducem și lor vestea Învierii lui Hristos și nădejdea că și pentru ei S-a jertfit Hristos.
Mângâiere și celor de pe patul suferinței. Hristos să vindece ale lor răni cu scump Sângele Său.
Pruncilor, bună creștere și înțelepciune, iar celor în vârstă, nădejdea plină de bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel Înviat.
Tuturor vă doresc să aveți parte în aceste zile, de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat.
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan
al Banatului

Modernizări la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara! Ce a primit, recent, unitatea sanitară.

Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara a primit, recent, prin donație o centrifugă pentru separarea sângelui, aparat necesar unității medicale. Totul a fost posibil în urma unui proiect inițiat de Rotary Glob’art.

Aparatul a fost deja montat și funcționează cu succes în beneficiul pacienților din zona de vest a țării. Noua centrifugă înlocuiește un echipament fabricat în anul 1950, singurul care era în dotarea centrului.

Banii necesari achiziției aparatului au fost obținuți cu ajutorul unor artiști plastici timișoreni și a sponsorilor. Astfel că, 25 de globuri au fost pictate de artiști si, apoi, licitate în cadrul evenimentului Rotary Golden Ball 15’, din toamna anului trecut. Banii obținuți au fost direcționați Centrului de Transfuzie Sanguină din Timișoara, suma donată fiind de peste 10 000 de euro pentru dotări și echipamente.

„Este de apreciat implicarea artiștilor, oameni frumoși și generoși care merită să fie apreciați și respectați atât pentru creația lor cât și pentru gesturile lor altruiste, și se dorește în continuare participarea lor și pentru alte proiecte. Le mulțumim sponsorilor și donatorilor care au înțeles importanța implicării și importanța acestui proiect”, a declarat Luminița Țundrea, președintele Club Rotary Cetate 2017-2018.

Rotary Cetate Timișoara este un club înființat în urmă cu 15 ani, numără aproape 60 de membri și activează ca un club de servicii sociale în sfera proiectelor pentru comunitate.
Clubul Rotary Cetate Timișoara a mai sponsorizat Centrul de Transfuzie Sanguină și cu un lift pentru transportul pungilor cu sânge. Echipamentul era nefuncțional din anii ’90, iar personalul centrului era obligat să folosească o metodă de transport improvizată, în coșuri duse în brațe între etaje.

„Mulțumesc Clubului Rotary Cetate pentru ajutorul acordat, pentru a îmbunătăți calitatea produselor pe care Centru Regional de Transfuzie Sanguină le distribuie. Orice ajutor din partea comunității este important, pentru a putea crește numărul și calitatea produselor de sânge. Ne-am bucura dacă astfel de gesturi s-ar multiplica”, spune conf. dr. Rodica Lighezan, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Timișoara.

Însă, mai sunt multe nevoi de acoperit: paturile, hemomixerele și sudeusele din sala de donare au o vechime de peste 10 ani, sunt insuficiente ca număr (sunt doar 4) ceea ce face ca timpul de așteptate al donatorului să crească.

„Totodată, camera frigorifică de stocare a plasmei sanguine a fost instalata în anul 1992, a functionat non stop, dar a fost dimensionată pentru necesități reduse și nu mai corespunde volumului de plasmă pe care îl vom putea produce. Nevoile sunt mari. Ne-am bucura dacă exemplul celor de la Rotary Cetate va fi urmat și de alte cluburi, organizații sau companii”, mai spune conf. dr. Rodica Lighezan.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină deservește toate spitalele din Timișoara și din județul Timiș și la nevoie, suplimentar, unitățile sanitare din județele limitrofe: Arad, Bihor, Caraș-Severin și Hunedoara. Centrul are o importanță vitală, ca unică sursă de produse sanguine care salvează zilnic zeci de vieți omenești.

Un medic timișorean faimos investește banii din medicină în turism! Ce-a reușit să facă până acum în acest domeniu.

Profesorul Ioan Sporea, șeful Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a început în urmă cu nouă ani să investească în turism, atunci când a deschis o pensiune la Sasca Montană (Caraș-Severin), după ce a reabilitat o veche moară austriacă. Între timp a mai construit una, a refăcut un tribunal vechi și l-a transformat în muzeu și galerie de artă și are în plan să continue investițiile.
Ioan Sporea a început mariajul cu turismul în glumă, în urmă cu aproape un deceniu, când a cumpărat o veche moară austriacă în Sasca Montană, locul în care trăiseră bunicii lui. Prima intenție nu a fost să o transforme în pensiune, ci să facă o casă de vacanță pentru fiica sa. Ulterior s-a gândit că amenajeze la parterul clădirii un restaurant rustic, cu 25 de locuri, și trei camere la etaj, și așa a luat naștere pensiunea Vechea Moară.
Citește mai mult la: profit.ro

La un pas de moarte! Accident pe o șosea din vestul țării.

0

Un accident care se putea solda cu pierderi de vieți omenești a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute pe raza localității Ilteu, în județul Arad. Un bărbat din Covasna se deplasa la volanul unui autoturism Dacia Logan MCV din direcția Deva spre Arad, iar pe raza localității amintite a pierdut controlul volanului, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma accidentului, soția șoferului a suferit răni destul de serioase, în timp ce acesta a scăpat cu o sperietură și câteva zgârieturi. Nu a fost nevoie de intervenția reprezentnților ISU Arad pentru descarcerare, cele două persoane putând fi scoase din mașină.

Poliția face cercetări cu privire la cauzele care au dus la acest accident.

sursa: specialarad.ro

Asociația Club Sportiv Dumbrăvița în colaborare cu Primăria Comunei Dumbrăvița a organizat turneul de fotbal Cupa IEPURAȘULUI.-video

Ca la fiecare eveniment în prag de sărbătoare, și de această dată a dominat spiritul fair-play-ului, căci la cupă au participat grupele de juniori de la clubul dumbrăvițean, copii născuți între 2003-2012. Micii fotbaliști au evoluat cu mare dăruință, având în vedere că la meciuri a asistat și staful echipei mari, în frunte cu antrenorul principal Sorin Bălu, secundul Călin Mada, căpitanul Laurențiu Telescu dar și primarul Victor Malac și viceprimarul Arpad Miklos.

La sfârșitul evenimentului, copiii au primit pachete cadou.

sursa: dumbravitatv.ro

Lumina sfântă de la Ierusalim ajunge la Timișoara! Când va fi împărțită credincioșilor. VIDEO

0

Timișorenii care își vor aprinde lumânările în noaptea de înviere vor primi lumina sfântă direct de la Ierusalim. Făclia a pornit din Tel Aviv și va ajunge, sâmbătă seara, la București.

Lumina va ateriza în jurul orei 18:30 în capitală. De aici va porni, cu un avion special, spre capitala Banatului. Preoții din Timișoara vor aștepta lumina de la Ierusalim la Aeroportul Traian Vuia. Vor fi prezenți atât clerici din orașul de pe Bega și din Arad, precum și din alte județe din vestul țării.

De asemenea, o delegație din Serbia va veni să ia lumină de la Timișoara. Făclia va ajunge la Catedrala Mitropolitană pentru a fi împărțită credincioșilor la înviere.