Meniu de sărbătoare și pentru bolnavii internați în spitalele din Timișoara și din județ!

59

Bolnavii care trebuie sa își petreacă sărbătorile pascale în spitalele din Timișoara și județ, vor avea și ei un meniu mai special. Bucătăresele de la Spitalul Clinic de Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara pregătesc de zor porțiile de mâncare pentru zilele de sărbătoare.

Pacienții vor primi supa de legume, orez și friptură, dar aceasta va fi de pasăre si nu de miel. Nu vor lipsi tradiționalii cozonaci și nici fructele la desert. Acest meniu nu este însă pentru toți pacientii internați în spital. Cei care nu se vor bucura de bucatele aproape tradiționale sunt bolnavii pentru care se impune un regim alimentar strict. Ei vor gusta doar ce le permite medicul.

Și medicii din Reșița s-au gândit la pacienții lor, și au creat meniuri de sărbătoare. Și aici friptura de pe masa bolnavilor va fi de pasăre și supă de zarzavat. Pacienții vor mai primi și oua roșii și cozonac.

LĂSAȚI UN MESAJ