23 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 4090

Violență extremă. Un copil, acuzat că a omorât cu bestialitate un pui de pisică.

Un băiat de 10 ani, din Orăștie, este acuzat de fapte de o violență extremă. Copilul ar fi ucis un pui de pisică, pe care, spune proprietara animalului, l-a supus la adevărate chinuri. Nu este pentru prima dată, spun martorii, când băiatul face așa ceva. Anii trecuți, el i-ar mai fi ucis doi pui de pisică femeii, dar ar fi încercat să omoare și alte animale.

Cazul extrem de grav s-a produs la Orăștie. O femeie găsise puiul de pisică înainte cu o zi ca acesta să fie ucis și a apelat la o asociație care se ocupă de protecția animalelor pentru a-i găsi o familie. Puiul de pisică nu a mai ajuns însă să fie adoptat. „Eu am pisici, iar cu o zi înainte de incident, am găsit un pisicuț amărât. S-a familiarizat cu ai mei și au ieșit pe afară. Dintr-o dată a dispărut. L-am căutat, nu l-am găsit, iar a doua zi, pe la amiază, au venit niște fetițe și mi-au spus că un copil l-a omorât în chinuri cumplite. El îmi mai omorâse anul trecut încă două pisicuțe, pe rând”, povestește femeia. Aceasta a cerut ajutorul autorităților, depășită de situație. Femeia spune că toate animalele care ajung pe mâna copilului sfârșesc în chinuri și de cele mai multe ori la aceste scene participă și alți copii, ca martori. „Am fost la poliție, a venit și el cu mama lui, care i-a luat apărarea. Nu e normal ce se întâmplă cu acest copil. La un alt pisic din zonă, a încercat să îi bage bețe în ochi. Pe un pui de cățeluș, la sfârșitul lui mai, l-a luat de picioarele din spate și l-a lovit cu bestialitate de garaj, până a murit. Ce e grav este că le face în prezența copiilor. Îi îndeamnă pe copii să lovească animalele”, mai spune aceasta. În cursul zilei de ieri, familia băiatului nu a putut fi contactată.

Petiție pentru dreptate

Asociația „Lupy” Orăștie, cea care trebuia să preia pisicul pentru a-l da spre adopție, a creat o petiție online, în care cere să se facă dreptate și cere ca micuții să fie educați să iubească animalele. „Asociația Lupy Orăștie a fost sesizată în legătură cu un caz șocant și greu de acceptat de către oricine, chiar dacă nu este neapărat un iubitor de animale! Un copil de 10 ani ucide cu bestialitate și sadism animale! Îndeamnă și pe alții să facă asta! Pisicul găsit în data de 13 iulie în zona unei piețe din Orăștie, Micro 1, urma să fie preluat de către Asociația Lupy Orăștie. Înainte însă ca voluntarii asociației să ajungă să îl preia, pisicul a fost luat de acest copil și a fost ucis. A fost găsit a doua zi cu un picior rupt, coloana vertebrală ruptă și plin de sânge pe botic. Membrii Asociației Lupy Orăștie sunt efectiv îngroziți de acest eveniment. Din relatările unor copii din zonă, acest copil a îndemnat un alt copil, în vârsta de 6 ani, să lovească cu piciorul pisicul muribund. Considerăm că la vârsta foarte fragedă de 10 ani, dacă un copil ucide animale cu o cruzime de nedescris, este un semn clar al unei tulburări grave de comportament și al lipsei unei educații serioase în familie. Dacă nu se ia nicio măsură, acest copil va continua și, mai târziu, poate ajunge un criminal”, sunt de părere reprezentanții asociației.

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă. „S-a depus o sesizare la Poliția municipiului Orăștie cu privire la rele tratamente aplicate unor animale și uciderea lor. Este vorba despre un copil de 10 ani. În momentul de față, polițiștii se află în derularea cercetărilor și în funcție de rezultat se vor lua măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Carla Strujan.

Sursă: glasul-hd.ro

Cămașă românească de la New York, expusă la Muzeul Textilelor din Băița

O parte dintre cămășile românești de la Metropolitan Museum of Art din New York „s-au întors acasă” și fac parte acum din colecția primului Muzeu al Textilelor din România, care funcționează la Băița. Momentan, hunedorenii și turiștii care trec pragul muzeului pot admira o singură ie, restul fiind în proces de pregătire pentru public.

Colecția Muzeului Textilelor este mai bogată cu câteva piese autentice, după ce o parte dintre cămășile românești de la Metropolitan Museum of Art din New York au ajuns la Băița. Totul a fost posibil datorită implicării și efortului deosebit al fondatoarei muzeului, Florica Zaharia – fost director al Departamentului de Conservare Textile de la MET – și al generoasei donații făcute de Muzeul din New York. Totuși, momentan doar o singură cămașă este expusă vizitatorilor, restul fiind în proces de pregătire, urmând a fi prezentate în perioda următoare. „Într-adevăr, cămășile de la Metropolitan Museum of Art din New York sunt acum aici, la Băița. Muzeul cuprinde aproximativ 12.000 de piese și instrumentar textil din toate colțurile lumii și este foarte greu să expunem toate piesele publicului, în același timp. Nici nu ne dorim asta, nu vrem să avem expoziții permanente, ci vrem ca tot timpul să venim cu ceva nou, aprecierea textilelor ca artă fiind unul dintre obiectivele noastre. De aceea, momentan, avem expusă o singură cămașă românească de la Metropolitan, dar în perioada următoare vor mai fi expuse și altele”, a declarat Florica Zaharia.

Muzeu de talie internațională

12.000 de piese, de la ţesături din fibre de urzică, banană, tei, bumbac, lână, mătase şi alte materiale, până la costume şi covoare din mai toate colţurile lumii se află în colecţia primului muzeu din România dedicat textilelor. Aşezământul cultural a fost inaugurat și deschis publicului la finalul lunii mai, în prezenţa oficialităților locale și județene, dar și a Ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klem, şi a Ambasadorului Marii Britanii, Paul Brummell. „Misiunea Muzeului Textilelor include prezervarea, colectarea, cercetarea și împărtășirea colecţiei și a altor resurse cu specialiștii și publicul larg. Punctul principal al activităţilor este de a asigura un context global în care materialele textile românești și cele est europene precum și tehnologiile textile aferente să fie integrate. Alte obiective sunt crearea unui centru pentru cercetare și interacțiuni profesionale între experţi și tineri profesioniști din comunitatea profesională naţională și internațională și de a stimula aprecierea textilelor ca artă”, a adăugat Florica Zaharia.

Muzeul Textilelor este unul privat și aparține Floricăi, lui Romulus Nicolae Zaharia și fiicei lor Ana Teodora Draguș. Florica Zaharia este Doctor în textile și Conservator Emerita at The Metropolitan Museum of Art, unde a profesat pentru aprope jumătate din viață ca și conservator textile. Timp de 13 ani a fost șefă la Departamentul de Conservare a Textilelor. Romulus Nicolae Zaharia este inginer în industria alimentară și un pasionat pentru istorie și pentru colecționat încă din tinerețe. Ana Teodora Draguș este inginer în zootehnie și biotehnologie, un activ membru al comunității și un entuziast participant în formarea colecției FARZ (Florica, Ana and Romulus Zaharia).

Cei care doresc să afle mai multe despre Muzeul Textilelor, cum pot ajunge și care este programul de vizitare pot accesa linkul http://www.muzeultextilelor.org/ pentru mai multe detalii.

Sursă: glasul-hd.ro

Pompierii arădeni în alerta: inundații, viituri și mașina luată de ape (foto)

Pompierii arădeni au intrat în alertă, marți seara, după ce în doar câteva minute au primit 5 apeluri de urgență. Salvatorii au fost solicitați să intervină la 3 gospodării inundate, doua în satul Chelmac și una în Conop.
O viitura puternică a surprins o mașină pe un drum comunal în satul Belotint și azvarlit-o în lanul de porumb de pe marginea șoselei. De asemenea apele au acoperit drumul național 7 care trece prin aceeași zonă.
„Pe DN 7, intervine Garda nr. 1 Barzava cu o motopompă de capacitate medie, 8 Subofițeri, unelte genistice, SVSU Conop, Ocolul Silvic cu un buldoexcavator și SDN. La Belotint și Chelmac au fost rezolvate cazurile majore, nu mai exista apa în casa. Toate forțele sunt concentrate spre Lalasant unde până acuma sunt anunțate 5 gospodarii inundate și 2 mașini”, transmit pompierii.

 

Două camioane cu haine şi alimente pentru sinistraţii din Covasna au plecat astăzi, din Timişoara

Două camioane încărcate cu ajutoare pentru sinistraţii din Covasna au plecat astăzi, din Timişoara.

Donaţiile, strânse la Liceul Agricol, 15 tone de alimente greu perisabile, zahăr, făină, ulei, mălai şi îmbrăcăminte de bună calitate vor ajunge în comuna Chichiş, grav afectată de inundaţii, precizează subprefectul de Timiş, Daniel Franţescu.

La Arad, ajutoare pentru sinistraţi se mai strâng până vineri, între orele 8:00 şi 18:00, la Bazinul Olimpic Delfinul.

Mulţumim timişenilor care au donat ajutoare pentru oamenii care si-au văzut gospodăriile distruse de inundaţiile din ultima perioada, au precizat reprezentanţii Instituţiei Prefectului din Timiş.

Sursă: radioresita.ro

Un tractorist a murit strivit de propriul utilaj, în vestul țării

Zi tristă pentru o familie din localitatea Verendin. Un cetățean în vârstă de 62 de ani, soț, tată și bunic a plecat la munca câmpului pentru a strânge fânul cu tractorul și un utilaj atașat acestuia.

O denivelare ar fi făcut ca tractorul care rula pe câmp să intre în balans și să se răstoarne chiar peste conducătorul autovehiculului. Chiar dacă a fost descoperit în aproximativ 10 minute de la producerea accidentului de către vecini din sat, care au sunat la 112, pentru șoferul de pe tractor medicii nu au mai putut face nimic.

Nefericitul eveniment a șocat comunitatea din comuna Luncavița și din satul aparținător Verendin, care nu își explică nici la această oră cum s-a putut produce o asemenea dramă, pe un teren fără urcări în pantă și alte probleme de sol deosebite, pe care cetățeanul fusese de nenumărate ori cu utilajul său. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul.

Sursă: reper24.ro

Reșițeanul Cristian Chivu va antrena în Italia

Fostul fotbalist român, reșițeanul Cristian Chivu va antrena în Italia, acolo unde a avut realizări importante în cariera de jucător timp de 11 ani. Chivu este noul antrenor al echipei sub 14 ani a clubului Inter Milano, a anunţat site-ul inter-news.it.

Cristian Chivu, care are 37 de ani, a obţinut în decembrie licenţa de antrenor în Italia. Fostul fundaş a obţinut atunci licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, după ce a urmat un curs special de 210 ore, rezervat unor foşti fotbalişti care au evoluat cel puţin şapte sezoane în Serie A. Chivu, care a avut 75 de meciuri pentru naţionala României, a jucat în Italia la AS Roma (2003-2007) şi Inter Milano (2007-2014).

Chivu a contribuit în 2010 la o triplă istorică, Inter câştigând atunci Serie A, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.

Chivu a fost observator tehnic din partea Uniunii Europene de Fotbal (UEFA).

Sursă: AGERPRES

Vom avea iluminat stradal decent?

Serviciul de întreţinere a ajuns la STPT Societatea de Transport Public Timişoara se va ocupa de întreţinerea oiluminatului stradal şi cel de sărbători. Consiliul Local Timişoara a aprobat proiectul prin care toată activitatea este delagată regiei.

Proiectul a fost aprobat cu un amendament al PSD, însă. Fapt ce l-a deranjat pe primarul Nicolae Robu, inişiatorul documentului. Social democraţii au cerut ca 80% din lucrări să fie realizate strict de STPT, astfel că banii de la bugetul local nu vor ajunge la subcontractacţi direct. Edilul şef a menţionat că angajaţii STPT, deşi se pot ocupa de mentenanţă, nu au talent la iluminat ornamental.

În final proiectul a treczut cu acest amendament. Regia de transport se pregăteşte mai de mult să îndeplinească acest serviciu. Au cumpărat maşini de lucru la înălţime şi au specializat peste 20 de oameni.

Munca este una grea, însă, pentru că iluminatul a fost lăsat de izbelişte în urmă cu un an şi sunt aproximativ 20.000 de stâlpi pe străzile oraşului.

A vrut să întoarcă pe linie dublă continuă! Doi orădeni, soț și soție, au murit într-un accident în Hunedoara (FOTO)

Un orădean în vârstă de 51 de ani şi soţia sa au murit, luni seară, în urma unui grav accident produs în Hunedoara.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Hunedoara, accidentul a fost produs chiar de către şoferul orădean, care a şi murit pe loc, iar, ulterior, la spital a murit şi soţia acestuia, în vârstă de 61 de ani. Alte patru persoane, printre care şi o fată de 15 ani, au fost duse la spital.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 15.50, pe raza localităţii Pestiş, pe DJ 686, la faţa locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe.

„Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor, a încercat să efectueze manevra de întoarcere pe linia dublă continuă, fiind surprins de către un alt autoturism care circula din acelaşi sens respectiv Deva – Hunedoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului şi ulterior şi a soţiei sale, rănirea altor 5 persoane. Trei persoane au fost rănite uşor şi două grav”, a declarat, marţi, BIHROEANULUI, agent şef adjunct Carla Strujan, ofiţer de presă la Poliţia Hunedoara.

Potrivit acesteia, dintre persoanele rănite, două sunt din Oradea, un bărbat şi o tânără. Unul dintre ei are răni mai grave, fracturi, iar celălalt a suferit leziuni şoare. Ambii sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Sursă: ebihoreanul.ro

Accident pe DN7, lângă Arad (foto)

Un accident de circulaţie a avut loc la orele prânzului, pe DN7, în judeţul Arad.

Potrivit primelor informaţii, evenimentul rutier a avut loc la Mândruloc, în comuna Vladimirescu.

În accident au fost implicate cel puţin două autoturisme.

Citește mai multe pe newsar.ro

Cadavrele a doi bărbaţi, descoperite înfăşurate în folie din plastic

Crime înfiorătoare, la Bucureşti: Cadavrele a doi bărbaţi, înfăşurate în folii din plastic, au fost descoperite luni în zona unei fabrici de ciment de pe bulevardul Timişoara.

Cei doi erau paznici. Şocanta descoperire vine după ce, anul trecut, un alt paznic a fost găsit mort tot acolo.

„În această dimineaţă (n.r. – luni), în jurul orei 09,45, pe bulevardul Timişoara au fost găsiţi doi bărbaţi decedaţi.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri împreună cu procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cei doi bărbaţi decedaţi au fost identificaţi, unul fiind în vârstă de 52 de ani, iar celălalt în vârstă de 65 de ani.

În această cauză cercetările sunt desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu Serviciul Omoruri”, precizează Poliţia Capitalei.

De remarcat, că un alt paznic a fost ucis tot la fabrica de ciment unde au fost găsite cadavrele celor doi bărbaţi. Bărbatul a fost găsit mort în septembrie 2017.

Citește mai multe pe newsar.ro