11.2 C
Timișoara
marți 7 mai 2024
Acasă Blog Pagina 3459

O femeie din Arad, bătută crunt de soțul său

0

O femeie din Vinga, județul Arad, a trecut prin momente de groază. Soțul ei a bătut-o cu cruzime, fiind sub influența alcoolului.

Un bărbat din Vinga, în vârstă de 44 de ani a primit interdicția de a se mai apropia de soția lui, după ce acesta a lovit-o cu pumnii și cu picioarele, în zona feței.

”Polițiștii Biroului de Poliție Comunală Vinga au emis un ordin de protecție provizoriu.Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 44 de ani din Vinga, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat soției sale mai multe lovituri în zona feței”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, fiind continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. 

sursa: ghidularadean.ro

Complice al polițistului arestat pentru contrabandă cu țigări, reținut în trafic

0

Poliţiştii arădeni au reţinut în trafic un tânăr de 33 de ani, suspectat că ar fi complicele poliţistului arestat, în 30 martie, pentru contrabandă cu ţigări, după ce într-un autoturism în care se afla au fost găsite aproximativ 110.000 de pachete.

„Poliţiştii au depistat un autoturism parcat în afara părţii carosabile, pe DN 69, pe raza localităţii Vinga, despre care exista suspiciunea că ar fi fost condus de un bărbat căutat de autorităţi. La vederea poliţiştilor, bărbatul a intenţionat să plece, fiind blocat de o patrulă de poliţie la puţin timp după ce s-a pus în mişcare. În urma identificării conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 33 de ani, din Arad, s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat şi că se sustrage urmăririi penale într-un dosar penal de contrabandă cu ţigarete”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.

 

UPDATE | DN6, blocat după un accident cu două TIR-uri FOTO

Drumul național 6 este blocat, din nou, după impactul violent dintre două camioane de mare tonaj.

La sosirea pompierilor, o persoană era încarcerată, dar conștientă . Aceasta a fost eliberată de pompieri și predata unui echipaj de ambulanță.

Unul dintre TIR-uri transporta dopuri de plastic. Aceasta s-au împrăștiat pe șosea, iar circulația oprită.

UPDATE Potrivit Poliției din Caraș-Severin, unul dintre TIR-uri, care se deplasa spre Orșova, a intrat cu viteză într-o curbă, a derapat și a acroșat un alt camion. Unul dintre șoferi a fost rănit ușor. Circulația este în continuare blocată pe ambele sensuri.

Român arestat în Italia după ce și-a făcut un selfie cu mașina Poliției. Ce l-a dat de gol

0

Un român de 20 de ani, care trăiește în Italia, la Bologna, a fost arestat imediat după ce și-a făcut un selfie cu un teanc de bani în mână, în fața unei mașini de Poliție.

Scenele desprinse parcă dintr-un film de comedie s-au desfășurat în Piazza Maggiore din Bologna, unde Poliția organiza o acțiune cu caracter social, ocazie cu care a fost expusă și ultima achiziție, un Lamborghini Huracan.

Când a văzut mașina, românul – care era însoțit de un prieten de altă naționalitate, de 19 ani – nu s-a putut abține și și-a făcut un selfie cu ea, relatează gazzettadiparma.it.

Gestul lui a atras atenția polițiștilor din zonă și nu numai… Un câine polițist care participa la acțiune, antrenat să depisteze droguri, a alergat spre cei doi și a început să-i adulmece, iar acesta a fost semnalul de alarmă pentru ofițeri.

Cei doi tineri au fost imobilizați și percheziționați, ocazie cu care li s-au descoperit în buzunare 70 de grame de hașiș și câteva sute de euro, bani proveniți din vânzarea drogurilor.

Sursa: stirileprotv.ro

 

Transportul în comun, deviat pentru cel mai mare concurs de alergare din Timișoara

0

Cel mai mare concurs de alergare din Timișoara, la care s-au înscris deja 6.000 de participanți, duce la devierea traseelor mijloacelor de transport în comun.

Astfel, duminică, 14.04.2019, ca urmare a evenimentului sportiv „Timotion – Timișoara se mișcă!”, ediția a V-a, mijloacele de transport în comun vor circula deviat între ora 08:30 și 12:00. Astfel:

linia 16 de troleibuz, între str. Traian Grozăvescu și str. Cluj, va circula tur/retur pe traseul liniei 15 troleibuz: str. Traian Grozăvescu – str. Michelangelo – str. Cluj

linia Expres 8, între str. Baba Dochia și Piața Bălcescu, va circula tur/retur pe următorul traseu: str. Baba Dochia – str. Iepurelui – str. Ștefan cel Mare, bd. Eroilor de la Tisa – bd. Victor Babeș – bd. Mihai Viteazul – Piața Bălcescu

linia Expres 7, va avea capăt de linie la Piața Regina Maria (Spitalul de Copii) și va circula pe următorul traseu între Piața Sfânta Maria și Piața Regina Maria: Piața Sfânta Maria – Catedrala Mitropolitană (linia de tramvai) – bd. Regele Ferdinand I – Piața Regina Maria și retur pe același traseu

linia Expres 3, între Calea Martirilor 1989 și Gara de Nord, va circula tur/retur pe următorul traseu: Calea Martirilor 1989 – bd. Liviu Rebreanu – bd. Constantin Brâncoveanu – bd. General Dragalina – Gara de Nord.

Pentru îmbarcarea și debarcarea publicului călător, se vor folosi stațiile comune existente pe traseele deviate.

 

ASU Politehnica | Duminică, cu „lanterna roșie”, pe „Dan Păltinișanu”

0

ASU Politehnica revine în fața suporterilor, după jocul din runda intermediară de la Constanța. Timișorenii joacă, din nou, duminică, pe „Dan Păltinișanu”, în compania ultimei clasate, Dacia Unirea Brăila.

În ciuda poziției în clasament a oamenilor lui Florentin Petri, alb-violeții preferă să fie prudenți și recunosc că încearcă să meargă pe mâna pragmatismului în această partidă, dar și în celelalte rămase, având în vedere situația din clasament.

„Ne așteaptă un joc extrem de important, prin prisma punctelor puse în joc, a situației noastre din ierarhie, la ora actuală. Va trebui să o tratăm cu o maximă seriozitate. În ciuda poziției ocupate de gruparea din Brăila va trebui să fim foarte atenți. E o echipă imprevizibilă, mai ales din punct de vedere al rezultatelor. Pragmatismul și constanța în rezultate sunt argumentele care devin prioritare pentru orice echipă de la locul 8 în jos. Cine va fi mai constant, va fi scutit de griji la final”, a spus Cosmin Petruescu, antrenorul timișorenilor.

Munteanu, Motreanu, Plămadă și Schieb sunt, în continuare, accidentați, în vreme ce Bogdan Vasile este incert. Printre titulari se va regăsi însă, cel mai probabil, din nou, internaționalul moldovean Cristian Dros, care a vorbit despre așteptările legate de acest duel: „Știm că ne va fi greu, dar trebuie să luăm toate punctele, altfel ce am obținut la Constanța se anulează. Așteptăm fanii la meci, avem nevoie de ei. Noi dăm sută la sută, suntem responsabili de ceea ce se întâmplă pe teren, la fiecare meci, ne asumăm faptul că acum suntem într-o postură deloc relaxantă”.

Partida cu Dacia Unirea Brăila se dispută de la ora 15:00.

Timișoara Saracens – Steaua, derby pe „Dan Păltinișanu”. „Trebuie să jucăm inteligent!”

0

Timișoara Saracens se întoarce pe „Dan Păltinișanu”, pentru duelul de mâine, din etapa a zecea a Superligii, cu rivala Steaua. Bănățenii au, din nou, o serie de indisponibilități, dar speră la un succes în duelul roș-albaștrii.

Căpitan pentru duelul cu bucureștenii va fi Randall Morisson, care îi ia locul astfel lui Eugen Căpățînă, accidentat în partida de săptămâna trecută, cu CSM Știința Baia Mare. De altfel, jucătorul de 32 de ani nu este singurul absent al campionilor. Andrei Rădoi este încă nerefăcut, iar jucătorii de pe linia de treisferturi Jody Rose și Cătălin Fercu, sunt tot accidentați.

„Așteptăm un nou rezultat bun în fața fanilor, prietenilor și familiilor noastre. Sper să și obținem rezultatul pe care ni-l dorim cu toții. Trebuie să fim vigilenți, să jucăm inteligent și să scoatem maximum din acest duel, care știm bine nu va fi ușor”, a prefațat întâlnirea, Sosene Anesi, antrenorul timișorenilor.

Cele patru puncte primite în urma unui eventual succes ar readuce Timișoara aproape de primele clasate sau măcar de locul al doilea, care oferă avantajul semifinalei pe propriul teren. Acum ”sarazinii” au 34 de puncte, iar steliștii 39 de puncte, la fel ca liderul CSM București.

Timișoara Saracens – Steaua București se joacă de la ora 12:00.

Salarii substanțiale la un spital din vestul țării. Cine are un venit de peste 36.000 lei

Spitalul Județean de Urgență Deva a publicat recent situația salariilor nete ale tuturor angajaților instuției. Personalul medical angajat la stat are salarii care ar putea stârni invidia altor categorii profesionale, indiferent că sunt angajate în sectorul public sau privat, scrie ziardehunedoara.ro

Cel mai mult câștigă medicii primari de la Serviciul de Medicină Legală, care au salarii de peste 30.000 de lei, în timp ce un medic specialist la același serviciu încasează net suma de aproximativ 23.000 de lei. Șeful Serviciului de Medicină Legală are un venit lunar net de peste 36.000 de lei.

Urmează apoi șeful Unității de Primiri Urgențe, care încasează suma netă de 26.000 de lei pe lună, ceilalți medici încasând sume cuprinse între 12.000 de lei și 24.000 de lei.

Aproximativ 23.000 de lei câștigă net lunar și medicul șef de secție de la Neonatologie.

Pe secția ATI, medicul-șef încasează suma de aproape 22.000 de lei, iar ceilalți doctori câștigă sume cuprinse între 11.000 de lei și 20.000 de lei.

Lista tuturor veniturilor alariale nete lunare a angajaților Spitalului Județean de Urgență Deva o puteți găsi aici.

sursa – ziardehunedoara.ro

Lista finală cu tinerii ce primesc teren gratuit de la Primăria Timișoara. Când se fac repartizările

Administrația timișoreană a finalizat lista cu numele tinerilor care primesc teren gratuit în vederea construirii unei prime case în baza Legii 15. Timișorenii sunt așteptați la sediul de pe C.D. Loga în luna mai pentru a primi actele parcelelor.

Tinerii trebuie să meargă la primărie în 7 mai, de la ora 10:00, pentru a-și revendica terenurile. Ei trebuie să demonstreze că nu dețin nicio altă locuință și că au în cont suma de 40.000 de lei sau echivalentul acesteia în valută.

Vor primi terenuri un număr de 214 tineri. Parcelele au aproximativ 300 de metri pătrați și sunt situate pe strada Ovidiu Balea din zona Mehala.

Lista terenuri Primaria Timisoara

Panourile electorale despre care s-a spus că sunt ilegale sunt ,,perfect corecte”, explică președintele PNL Timiș

Referitor la unele ciudățenii apărute în campania electorală de la noi din oraș, președintele PNL Timiș face câteva precizări binevenite. Există, într-adevăr, o sesizare depusă la Biroul Electoral Județean de către PSD, ce reclamă expunerea unor materiale publicitare pe spațiul public în locuri ce nu ar fi potrivite. În special se punea problema siguranței circulației ce este îngreunată de mari bannere aflate în intersecții, și care blochează vizibilitatea șoferilor. Acestea aparțin cu precădere formațiunii liberale, dar și celor de la PMP.

Nicolae Robu declară că nu este nici un fel de problemă cu aceste panouri. A fost depusă o contestație la Biroul Electoral Central ce le dă dreptate. Aceasta anulează prima decizie a Biroului Electoral Județean.

,,S-a ajuns la concluzia că nu s-au întâmplat acele lucruri în afara legii pe care le-a văzut astfel PSD și Biroul Electoral Județean. Ce m-a mirat este faptul că PSD nu s-a legat decât de materialele PNL, deși în aceleași condiții sunt în oraș și materiale ale altor partide. A părut ciudat, oarecum, că celelalte nu au deranjat. Au deranjat doar cele ale PNL. Nu avem încă publicată motivarea pentru decizia Biroul Electoral Central. Noi ne conformăm deciziei pronunțate și au rămas pe poziții acele materiale,” explică președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

,,Eu sper să avem parte de o precampanie în continuare și apoi de o campanie electorală în termeni civilizați, așa cum ne-ar sta bine nouă timișorenilor… Noi avem aici pretenții de emancipare, de standard ridicat de civilizație și atunci trebuie să onorăm aceste pretenții prin conduita pe care o avem. Sigur, suntem în competiție. Fiecare partid încearcă să obțină cât mai multe voturi astfel încât să trimită cât mai mulți membri în Parlamentul European, dar lucrul acesta trebuie făcut printr-o promovare pozitivă”, mai spune Robu.

La final președintele îndeamnă pe toată lumea să voteze lista liberală (păi cum altfel?) deoarece este grupul european cel mai numeros și ar avea cea mai mare credibilitate. Ca alt argument temeinic invocă faptul că din acest grup ar fi făcut parte președinții Comisiei Europene din ultimii 10-15 ani. Iar, optimist cum este, Robu prevede că și următorii tot de aici se vor ridica.

Așa se face că ce consideră unii că ar fi publicitate ilegală (PSD) alții (PNL) o socotesc că ar fi perfect corectă, aceasta fiind totodată și o decizie a unui birou electoral.

Cât despre faptul că doar liberalii ar fi reclamați trebuie precizat că liderii social democrați mai numesc un extrem de misterios politician din alt partid cu apelativul de ”un bărbat caucazian de vârstă medie membru al partidului Mișcarea Populară”. Dar nu au spus concret cine ar fi acesta.