22.1 C
Timișoara
duminică 12 mai 2024
Acasă Blog Pagina 3144

Săpături la o nouă cale de acces descoperită în zona sacră a Sarmizegetusei Regia

0

Campania arheologică din acest an la situl Sarmizegetusa Regia a început în urmă cu o săptămână, iar colectivul de cercetători continuă cercetarea unuia dintre elementele importante ale zonei sacre, o nouă cale de acces.

Până în prezent, au fost identificate trei segmente ale unei alei pavate cu dale de piatră (gresie, andezit, calcar). Potrivit specialiștilor, aleea este o ramificație a drumului ceremonial principal, un obiectiv al campaniei fiind descoperirea joncțiunii dintre ele.

În același sector, situat pe terasa a IX-a, este în curs de desfășurare dezvelirea unui edificiu monumental ale cărui plan și funcționare vor fi precizate la finalizarea cercetărilor.

Situl Sarmizegetusa Regia este monument UNESCO și se află în administrarea Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, din subordinea Consiliului Județean Hunedoara.

Sursa: glasul-hd.ro

Acuzaţii grave la adresa directorului general Oracle România. Plasat sub control judiciar, are de plătit 500.000 euro cauţiune

0

Cea mai mare companie de software din România e în centrul unei anchete de corupție. Procurorii DNA au descins miercuri la sediul din Pipera al Oracle și au făcut percheziții și la locuința directorului general. Iar miercuri seară, Sorin Mîndruțescu a ajuns la Direcția Națională Anticorupție. El a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Directorul general de la Oracle România are de plătit 500.000 de euro cauțiune. Sorin Mîndruțescu a fost plasat sub control judiciar de DNA pe cauțiune fiind acuzat de luare de mită în formă continuată în perioada 2009-2013.

Sorin Mîndruțescu a fost denunțat de trei reprezentanți ai unor firme care l-au acuzat că le-a cerut bani, 865.000 de euro în total. În schimb, Oracle trebuia să le facă oferte avantajoase pentru licitații la care participau la diverse companii de stat precum APIA sau ROMATSA. Banii ar fi fost primiți prin transferuri bancare trecute drept împrumuturi, potrivit digi24.ro.

Sursa: digi24.ro

 

Cazul tânărului care a murit după ce a mâncat la fast-food, o enigmă chiar și pentru medici

0

Moartea fulgerătoare a unui tânăr din Focşani, care s-a stins în chinuri după ce a mâncat la un fast-food din oraş, este investigată acum de trei anchete. Băiatul de 23 de ani a ajuns la spital cu simptome de toxi-infecţie alimentară şi în ciuda tratamentului primit, organismul lui a cedat la 12 ore după ce fusese internat.

Colegii bărbatului, care lucra ca taximetrist, spun că acesta a început să se simtă rău la jumătate de oră după ce a luat masa la un fast food din oraş.

Tânărul de 23 de ani a ajuns la Spitalul din Focşani în noaptea de luni spre marţi cu dureri stomacale, vărsături şi diaree. Chiar dacă medicii l-au tratat pentru toate aceste simptome, băiatul a murit la mai puţin de 12 ore.

Nici măcar medicii care l-au tratat nu își pot explica decesul.

Iată ce a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Focşani.
Sursa: digi24.ro

Bătrână dusă la spital cu arsuri pe 50% din corp, după o explozie

0

O femeie de 79 de ani a fost transportată, în cursul nopţii de miercuri spre joi, la un spital din Cluj-Napoca, în urma unei explozii care s-a produs în locuinţa acesteia din localitatea Sânmiclăuş, judeţul Alba. Bătrâna a suferit arsuri pe aproximativ 40-50% din corp, în urma unei explozii produse în locuinţă.

Femeia ar urma să ajungă la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Pompierii susţin că, cel mai probabil, explozia s-a produs în urma unei acumulări de gaze în locuinţă, dar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc deflagraţia.

Sursa: mediafax.ro

Un bărbat de 80 de ani, tatăl unui fost șef din Poliția Timiș, este acuzat că a agresat sexual o fată de 6 ani

Un bărbat de 80 de ani, din comuna Buceș, județul Hunedoara, este cercetat de procurori, după ce ar fi agresat sexual o fată de șase ani, vecina sa, în timp de părinții copilei erau la muncă, în câmp. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, bărbatul este tatăl unui fost șef din Poliția Timiș, schimbat din funcție în urma unui scandal.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul de 80 de ani, acuzat că a agresat sexual o fetiță de șase ani, este tatăl fostului șef al Poliției din Sânnicolau Mare, județul Timiș, schimbat din funcție în 2013, pe fondul unui scandal izbucnit la un bar din oraș, la care ar fi participat chiar fiul comisarului-șef.
Aceleași surse au precizat că fetița de 6 ani, agresată de bărbatul de 80 de ani a ajuns acasă sângerând, mama a dus-o la Spitalul din Brad, însă aceștia nu au sesizat Poliția. Oamenii legii s-au autosesizat miercuri privind fapta de agresiune sexuală asupra copilei, deși aceasta a avut loc la sfârșitul lunii iunie.
„Polițiștii Biroului Investigații Criminale Brad s-au sesizat din oficiu cu privire la posibilitatea comiterii unei infracțiuni de agresiune sexuală asupra unei minore în vârstă de 6 ani, din comuna Buceș. Din primele cercetări, se pare ca fapta ar fi fost comisă în data de 28.06.2018 de către un vecin al familiei minorei, un bărbat în vârstă de 80 de ani, însă minora nu a relatat nimic familiei, de la acea dată”, au transmis, miercuri polițiștii hunedoreni.
Anchetatorii au aflat că bărbatul ar fi profitat de faptul că fata era lăsată în grija lui, în timp ce părinții erau la activități agricole. Polițiștii, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au dispus o expertiză medico-legală, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală.
Deocamdată, bătrânul de 80 de ani este cercetat în stare de libertate.

Încă un semn vizibil al junglei urbane. Se extind zonele verzi din oraș FOTO-VIDEO

Orașul nostru nu face excepție de la problemele majore cu care se confruntă cele mai mari metropole ale continentului. Aglomerație, transport supra-sufocat, condiții de trai în scădere calitativă, poluare în creștere și multe altele. Fiecare edil încearcă să lupte cu mijloacele avute la dispoziție cum poate și cu fondurile pe care le are la dispoziție.

La noi la Timișoara au fost găsite metode simple dar foarte eficiente de luptă cu poluarea atmosferică. Nu este nici măcar un concept nou. În multe orașe se transformă acoperișurile și terasele în grădini verzi. Se merge până acolo ca încât în occident se renunță chiar la unele parcări pentru a face loc grădinilor. Un pom este un colac de salvare pentru cei ce se sufocă din lipsa oxigenului.

La noi este binecunoscut exemplul celor ce au avut o inițiativă extraordinară pentru creșterea suprafeței verzi a orașului și au vopsit chiar și trotuarele de la capătul podului Traian (cel ce este în apropierea Pieței Maria) în culoare verde pentru a spori acea suprafață. Acum se merge și mai departe. Clădirile din zonele aglomerate sunt, mai nou, folosite pentru creșterea arborilor. Cine are treabă în cartierul istoric al Iosefinului nu poate decât să rămână uimit. Dacă ridici privirea la nivelul cornișelor rămâi trăsnit. Natura este la ea acasă. Mai ales pe liceul de construcții de la intersercția străzilor Dragalina și regele Carol. Acolo un copac crește nestingerit de agitația drujbașilor ce taie fără nici o noimă tot ce apucă și mai ales ce este sănătos.

Cei ce cred cu adevărat în ecologie și beneficiile ei sprijină ideea celor de la liceu și doresc ca fiecare casă ori palat timișorean să aibe propria pădure. cu cât mai mulți copaci cu atât mai bine. Celor ce cred că nu este decât un semn de crasă neglijență și așa ceva nu ar trebui să se vadă le răspundem că și ei au dreptate.

Cei care cred că acest articol este doar un pamflet au dreptate. Gluma ce se întrevede printre rânduri este însă cam amară.

Avram Iancu vrea să fie președinte

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroşani care a traversat Canalul Mânecii înot şi a înotat aproape 3.000 de kilometri în Dunăre, de la izvoare la deltă, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. Avram Iancu a făcut anunţul pe site-ul său.

„În această zi istorică de 7 august 2019 vă anunţ intenţiile pentru viitorul cincinal al vieţii mele şi al României: voi înota în cele mai tulburi ape. Voi candida independent la alegerile prezidenţiale din acest an. Să fie clar! Eu nu „intru în politică” pentru că Avram Iancu tocmai asta face; declanşează adevărata revoluţie română a poporului tocmai împotriva clasei politice româneşti care trebuie schimbată. E un strigăt de disperare a unei generaţii sacrificate care nu mai vrea să-şi vadă şi copiii sacrificaţi pe altarul diletantismului politic, incompetenţei, slugărniciei, îmbogăţirii peste noapte, a trădării şi înrobirii.

Nu sunt naiv! Ştiu cu ce forţe demonice vom lupta. Apele în care mă aventurez sunt tulburi. Valuri imense se vor ridica şi mă vor lovi. Rechinii îmi vor da târcoale pentru a mă muşca letal. Meduzele mă vor otrăvi şi ele. Curenţii îmi vor fi cu toţii potrivnici. Furtunile vor fi năprasnice. În acest context am o singură şansă; ca mâna dreptă să mi-o ancorez în braţul puternic al lui Hristos iar mâna stângă să o ancorez în braţul iubit al poporului. Doar aşa vom putea umbla împreună peste ape! Doar aşa vom putea face din Administraţia Prezidenţială un bastion emblematic de încredere şi de recâştigare a demnităţii tuturor românilor”, a scris bibliotecarul din Petroşani.

Sursa – zhd.ro

O nouă tragedie în sportul românesc. A murit un rugbist de mare perspectivă

La doar câteva zile de la decesul fostului mare internaţional Marcel Toader, rugbiul românesc a suferit o nouă lovitură dură, miercuri încetând din viaţă Cătălin Becheanu, sportiv care, la 21 de ani, se anunţa a fi un rugbist de mare perspectivă.

Legitimat la Rugby Club Griviţa, club care evoluează în Divizia Naţională de Seniori, eşalonul al doilea al rugbiului românesc, Cătălin Becheanu a murit miercuri dimineaţa, în urma unui accident de circulaţie produs pe Şoseaua Panduri, din Bucureşti.

Sportivul se plimba cu bicicleta în momentul în care ar fi fost acroşat de un autocamion. Tânărul sportiv, care tocmai absolvise cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, fusese desemnat în 2018 cel mai bun tânăr jucător al Griviţei.

sursa – observator.tv

Bazin de polo din Arad, făcut cu 23 de milioane de lei de la Guvern, închis pentru reparații la doar trei luni de la darea în folosință

Bazinul de polo realizat cu bani de la Guvern în municipiul Arad cu 23 de milioane de lei, dat în folosinţă în urmă cu doar trei luni, intră deja în reparaţii şi va fi închis pentru trei săptămâni, potrivit Agerpres.

Primăria Arad a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că începând de joi, 8 august, bazinul de polo din cartierul Subcetate se va închide pentru trei săptămâni, pentru realizarea unor lucrări „de reparaţii şi întreţinere”.

Administratorul bazei sportive, municipalitatea, a constatat în ultima perioadă că au apărut „anumite deficienţe care necesită remediere”.

„Baza sportivă fiind în perioada de garanţie, a fost înştiinţată Compania Naţională de Investiţii, companie care are responsabilitatea asigurării funcţionării echipamentelor, utilajelor şi dotărilor existente”, precizează reprezentanţii primăriei.

Reprezentanţii SC Recons SA Arad, societatea municipalităţii care administrează bazinul, au declarat, pentru Agerpres, că problemele apărute sunt atât la un cazan de încălzire a apei, care nu mai funcţionează, cât şi la instalaţiile sanitare şi scurgerile de apă din zona duşurilor. Astfel, va trebui spartă gresia şi schimbate mai multe conducte, pentru ca apa să poată să se scurgă în canalizare.

Complexul sportiv a fost realizat cu bani de la Guvern prin CNI şi a costat 23 de milioane de lei. La finalizarea lucrărilor, acesta a fost transferat, în luna martie, municipalităţii arădene, iar în luna mai a fost deschis publicului.

Complexul are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime. Baza mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare şi cabine de duş.

Se deschid cele patru puncte de colectare a deșeurilor voluminoase din Timișoara

Cele patru puncte de colectare a deșeurilor voluminoase vor fi deschise în Timișoara începând de mâine. Cele patru puncte de colectare sunt amplasate pe Calea Torontalului nr. 94, strada Torac nr. 2 -4, strada Avram Imbroane nr. 50, și la Podul de pe Calea Șagului.

În fiecare dintre cele patru locații sunt amplasate trei containere de câte 20 de metri cubi. Timișorenii vor putea arunca, gratuit și fără buletin, separat deșeuri vegetale, deșeuri voluminoase de uz casnic și deșeuri rezultate din demolări și construcții. Fiecare punct de colectare va fi supravegheat de o persoană, iar la finalul programului, containerele vor fi golite.

„Am declarat repetat că vrem ca orașul nostru să devină model de oraș curat. Oricine a putut vedea în ultimul timp progresele făcute pe acest drum. Dar tot ce s-a făcut bun este umbrit de depunerile clandestine de diverse deșeuri, care continuă să apară în diverse puncte ale orașului. Ei bine, vrem să le lichidăm și le vom lichida! În acest sens, pe de o parte, vom deschide de mâine 4 puncte în care cetățenii vor putea depune gratuit, civilizat, ceea ce până acum găseam prin așa-numitele rampe clandestine, iar pe de altă parte, vom continua să supraveghem zonele predilecte cu polițiști în civil și cu camere video și să aplicăm amenzi drastice celor necivilizați”, a scris primarul Nicolae Robu pe Facebook.