Victor Ponta va candida la alegerile prezidenţiale din acest an, în noiembrie ? Să ne amintim că Ponta a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale anterioare, din 2014, şi, cu amatorismul şi tinereţea sa sau mai degrabă cu complicitatea sa bine disimulată, Klaus Iohannis a devenit, surprinzător, preşedinte pentru cinci ani, o eternitate. Călin Popescu Tăriceanu ar candida pentru a salva micuţul său partid ALDE, pentru a-l trage în sus la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Victor Ponta nu ar trebui să facă acelaşi lucru pentru partiduleţul său, Pro România?
L-am întrebat direct pe Sorin Roşca Stănescu, analistul care a lansat scenariul planului secret al candidaturii lui Victor Ponta de anul acesta : Câte şanse sunt ca Ponta să candideze ? Zero, a venit răspunsul lui SRS. Pentru că este un fricos. Într-adevăr, odată intraţi în competiţia electorală, atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Victor Ponta pot realiza, la fel ca Petre Roman în 2000, vreo 3 % şi îşi pot încheia, tot ca Petre Roman, cariera politică la vârf. La fel, orice candidat independent, fără un partid mare în spate, poate obţine 1 % sau mai puţin, dispărând apoi în neantul insignifianţei.
Putem avea aici explicaţia excesivei expuneri publice a lui Victor Ponta – în presă, pe reţelele de socializare şi mai ales pe televiziunile de ştiri -, care a fost totuşi şi preşedinte al PSD, şi prim-ministru câţiva ani, şi care nu a suferit, ca Adrian Năstase sau, mai recent, ca Liviu Dragnea, nici o condamnare definitivă care să-l împiedice să mai candideze. Victor Ponta a „transferat” continuu, cum face Gigi Becali la FCSB cu fotbaliştii, deputaţi, senatori, foşti miniştri şi prim-miniştri, aleşi locali din fostul său partid în nou-înfiinţatul său partid, un PSD Bis sau Plus, mai „modern”, mai „democratic”, mai lejer şi fără un trecut comunist imediat prea uşor decelabil. Aparent, l-a instrumentalizat pe Călin Popescu Tăriceanu (datorii mai vechi ?) pe post de iepure al său pentru a instala public ideea destul de absurdă că altcineva decât preşedintele PSD în funcţie şi chiar cineva dintr-un alt partid i-ar putea reprezenta cu succes pe social democraţi la prezidenţiale. Tăriceanu e un fost liberal, un fost preşedinte al PNL, Ponta e un fost social democrat, un fost preşedinte al PSD, actualmente fără vreo doctrină precisă.
Victor Ponta a lucrat în ultimul an intens, acoperit la propria sa candidatură. Ipotezele candidaturilor pentru Pro România ale Gabrielei Firea şi Corinei Creţu au fost doar intoxicări şi ameninţări la adresa lui Liviu Dragnea şi, mai recent, a Vioricăi Dăncilă. Dar în politică timing-ul are un rol esenţial, iar Victor Ponta pare să-şi fi administrat calendarul alandala. E probabil prea târziu ca să-şi mai anunţe propria candidatură. Nu-i rămâne decât, eventual, posibilitatea de a juca împreună cu Tăriceanu sceneta lacrimilor, cea livrată în 2004 de Băsescu cu Stolojan. PSD pare mai degrabă pornit să se sinucidă cu public mai devreme decât să accepte oferta lui Călin Popescu Tăriceanu şi ALDE de a face o coaliţie cu ALDE şi cu Pro România. Un nou guvern compus din PSD, ALDE şi Pro România ar avea o majoritate confortabilă până la alegerile parlamentare de anul viitor. Dar Viorica Dăncilă, de necrezut, pare că va fi candidatul suicidar al PSD, chiar dacă PSD va fi scos în septembrie de la guvernare printr-o moţiune de cenzură, cu două luni înainte de alegeri. Ipoteza aducerii UDMR la guvernare e şi mai dezastruoasă, mai ales în Transilvania, pentru alegerile din noiembrie. Dar astfel Viorica Dăncilă îşi va fi jucat rolul ei istoric : va fi transformat cel mai mare partid în cel mai mic partid!
Dacă Victor Ponta ar fi candidat anul acesta, fie şi numai în numele micului său partid Pro România, aproape sigur n-ar fi câştigat alegerile, dar ar fi acreditat ideea că ţine neapărat să fie preşedintele României. François Mitterrand şi Jacques Chirac au candidat şi ei de mai multe ori până au devenit preşedinţi ai Franţei, amândoi pentru două mandate lungi. Necandidând anul acesta, „Micul Titulescu” îşi compromite orice şansă în viitor. Pentru că PSD, inclusiv Pro România, adică PSD Bis, ca mai toate partidele socialiste din Europa, va deveni istorie.
PSD nu a fost, de altfel, nici măcar în vremurile de glorie ale lui Ion Iliescu, un partid socialist autentic. Moştenirile comuniste, totalitare erau prea puternice, iar foamea de înavuţire a făcut ravagii. PSD a asistat indiferent, complezent, prin prim-miniştrii Petre Roman, Theodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu şi prin guvernele lor, la închiderea fabricilor („mormane de fier vechi”), a minelor, a altor mari unităţi de producţie. A asistat indiferent la distrugerea agriculturii socialiste şi la împărţeala banditească a pământurilor. În realitate, PSD a fost un partid ultraoportunist, ca şi PDL ulterior, care a folosit voturile foştilor membri ai PCR (4 milioane, plus familiile lor). Adică a folosit incompetenţa, frica şi culpabilitatea nedepăşită a foştilor comunişti. Chiar şi recent, cu Liviu Dragnea şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, prin salarii pentru funcţionari şi prin pensii mărite, PSD nu a făcut decât să cumpere pace socială, obedienţă şi voturi din banii tuturor românilor, care majoritatea nu sunt votanţi sau susţinători PSD. (Dimpotrivă : azi, PSD mai are doar cca 2 milioane de votanţi captivi. În general, se votează împotrivă, nu pentru.) Fără vreun program economic coerent, de investiţii, de dezvoltare, fără şcoli performante, fără spitale, fără drumuri şi fără autostrăzi.
PSD o merită din plin pe Viorica Dăncilă de azi, cu dezastrul electoral la cheie, la fel cum i-a meritat pe „moscovitul” Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană (care, ca şi Liviu Dragnea, a fost impus din afara partidului) şi, bineînţeles, pe imberbul Victor Ponta.
