17.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Tineri prinși consumând substanțe ilegale în Parcul Botanic din Timișoara

Parcul Botanic din Timișoara pare să fie locul preferat de consumatorii de substanțe interzise. Tot mai mulți tineri sunt prinși aici de polițiștii locali în timp ce fumează droguri.

Așa s-a întâmplat și noaptea trecută. La miezul nopții au fost depistați trei tineri, care, la loc ferit, consumau substanțele ilegale. Aceștia au devenit agitați la vederea unei patrule a Poliției Locale. Agenții i-au legitimat și au aflat că este vorba despre tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 22 de ani cu domiciliile în Râmnicu Vâlcea, Vulcan și Zlatna.

”Asupra unuia dintre ei s-au găsit fragmente vegetale susceptibile a avea proprietăți psihoactive, despre care a declarat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută. Polițiștii locali au procedat la efectuarea demersurilor pentru preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, a transmis Poliția Locală.

Poliția Locală are în atenție acest fenomen, trăgând totodată un semnal de alarmă cu privire la numărul semnificativ de tineri care consumă astfel de substanțe periculoase. În ultimele luni, 28 de persoane au fost depistate de polițiștii locali consumând substanțe interzise pe străzile Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :