„Timișoara și Aradul sunt adevărata locomotivă economică a României!” Bucureștiul, în schimb, doar strânge impozitele de la noi, toți

21474

Afirmația îi aparține profesorului de economie Nicolae Țăran, care este convins că această perspectivă nu este deloc una îndepărtată.

Profesorul timișorean, specialist de marcă în teoria managementului economic și financiar, afirmă că deja, dacă prognozele Institului Național de Statistică al României ar fi corect fundamentate, ecartul dintre cele două orașe din vestul României și capitală ar fi nesemnificativ.

„Timișoara si Aradul au atins, încă de anul trecut, procentul de 80% din cifra totală a exporturilor realizate de București. La sfârșitul acestui an, estimez că cele două județe din vest vor atinge cifra de 8 miliarde de euro la capitolul exporturi! În acest timp, capitala României a reușit să totalizeze ca cifră a exporturilor aproximativ 10 miliarde de euro. Iar INS arată că în ultimii ani, economia Bucureștiului este în declin la capitolul exporturi!”, precizează profesorul Nicolae Țăran.

Acesta a mai declarat că, în doar câțiva ani, Timișoara și Aradul vor depăși capitala României la mai toți indicatorii economici importanți într-o economie de piață funcțională! „Mă refer, pe lângă exporturi, și la competitivitate economică, la dinamica producției industriale, respectiv a forței de muncă calificate în aproape toate ramurile economice”, a concluzionat profesorul timișorean.

7 COMENTARII

  1. bine acum hai sa fim seriosi si sa recunoastem ca asta se intampla datorita faptului ca ambele orase sunt practic langa autostrazile din Ungaria.
    Daca vreun politician chiar vrea sa faca tara asta sa mearga bine atunci tot ce are de facut este sa conecteze egiunile intre ele.
    In Timisoara este mai usor sa aduci un colet din Rotterdam decat sa-l aduci din Constanta. toate multinationalele isi aduc materialele prin porturile din vest in loc sa si le aduca prin Constanta.
    „Multumim” tuturor politicienilor si bagatorilor de seama din parlament!

  2. mai bine ar analiza structura, natura locurilor de munca si produsele care se exporta. cu ce pret -sclavie moderna- . Stire cu un grad informational egal cu 0 , demna de un „specialist de marca” .

  3. Asta e un argument pentru descentralizare – pana sa ne conectam, hai sa facem obligatia de a ne conecta mai mica. Eu m-am saturat sa tot merg la bucuresti pentru orice, sa tot dau rapoarte si acte la bucuresti cand se pot rezolva aici local majoritatea lucrurilor.

  4. Aradul NU mai produce la scara de importanta zonala,nationala ,de export nici vorba
    – Alimente
    -Bauturi alcoolice si nealcoolice
    -Dulciuri
    -Confectii si materiale textile
    -Pielarie si blanuri
    -Strunguri si masini unelte
    -Constructii si elemente pt. constructii
    -Proiecte si studii de fiabilitate si nici audituri
    -Absolventi de studii cu cautare pe piata muncii
    -NU produce plusvaloare
    -Aradul nu produce nici un produs finit, in afara de mic mobilier-AD Tehnic si Cotta
    -Au ingropat tot inclusiv Contor Group,Fabrica de seringi,si vor ingropa si SC Aatra Vagoane SA-firme de dupa 1990
    TOTUL se bazeaza pe multinationaie,sistem lohn,mana de lucru ieftina ,produse din hipermarketuri de calitate indoielnica
    Nimic nu mai are calitatea produselor autohtone-vezi mezeluri,lactate ,dulciuri,imbracaminte,tricotaje,incaltaminte,mobilier,

  5. București și Ilfov produce 42/100 din PİBul României,dacă mai punem jud,Constanta cu litoral,port Constanta,Agigea sud,Mangalia și centrala de la Cernavodă,apoi jud Prahova cu turismul de pe Valea Prahovei,jud Arges cu Dacia vedem cam cît ar fi PİBul numai din ponderea a patru judete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.