1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Timișoara, „orașul verde” de altădată, rămâne fără parcuri! Unul singur a fost finalizat și deschis publicului în plină vară

Unul dintre cele mai importante parcuri din Timişoara, aflat, de altfel, în zona centrală, zace departe de ochii timişorenilor şi ai turiştilor. Şi asta pentru că vara anului 2018 l-a prins în plin şantier. Lucrările amânate sau prea lente, problemele pe şantier sau ploile abundente au făcut ca acest spaţiu verde să fie înconjurat de gardurile şantierului la mai bine de un an de la începerea lucrărilor. Unul dintre obiectivele întârziate a fost deschis de autorităţi abia în toiul acestei veri.

Parcul Central, lucrări ascunse de ochii lumii

Parcul Central „Anton Scudier” este unul dintre cele mai vechi parcuri din Timișoara, înființat în 1880, din dispoziția generalului Anton von Scudier. În parc se află busturi ale unor personalități și Monumentul Ostașului Român. Parcul este amenajat cu fântâni, bănci și mese de șah.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Timișoara era o cetate fortificată, cu o suprafață destul de mare pentru o fortificație (în interiorul actualului inel nr. 1), dar foarte mică pentru un oraș, actualmente Timișoara având 5 inele. Majoritatea populației locuia în afara zidurilor, în special în zona Iosefin, la sud-vest de cetate. De asemenea, existau așezări spre nord-vest (actuala Mehala) și est (actualul Fabric). Între fortificațiile exterioare ale cetății și aceste zone locuite, doctrina militară a vremii cerea să existe esplanada (Zona Non Aedificandi), un spațiu liber de 949 m (până la actualul inel nr. 3), unde nu se permitea ridicarea construcțiilor.

Odată cu progresele artileriei, importanța fortificațiilor a scăzut, astfel că s-a pus problema defortificării Timișoarei, recuperându-se terenul ocupat de întăriturile de apărare și esplanadă. Demersurile au început în 1859, iar în 1868, în timpul primarului Carol Küttel, se iau primele măsuri. La 10 noiembrie 1868, Împăratul Franz Joseph aprobă reducerea esplanadei la 569 m, însă cu obligația ca noile străzi să fie amplasate radial față de cetate, din considerente militare. În 1872 se aprobă și demolarea zidurilor fortificațiilor. Fortificațiile și terenul esplanadei erau proprietatea Ministerului de Război de la Budapesta.

Pe esplanadă, între anii 1738 și 1771, spre Iosefin, între Cetate și Canalul Bega, se afla un cimitir civil și militar, unde au fost înmormântați 8–9.000 de oameni căzuți victime mai ales epidemiei de ciumă din 17381739. Cimitirul a fost închis după amenajarea celui din Calea Lipovei. Un secol mai târziu, comandantul Banatului, generalul Anton von Scudier, a dispus mutarea osemintelor în cimitirul din Calea Lipovei, iar în zonă să fie plantați copaci și suprafața să fie amenajată drept parc de promenadă. Până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, parcul s-a numit Parcul „Scudier”. De la începutul anilor 1950 și până în 1955 parcul s-a numit „I.V. Stalin”, apoi Parcul Central. Din 2015, denumirea sa este Parcul Central „Anton Scudier”.

În Parcul Central, fosta administraţie a oraşului, Ciuhandu, a înfiinţat Aleea Personalităţilor. Aici se pot vedea, de-o parte şi de alta a aleii, busturile a 24 de personalități care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării Timişoarei, precum Sever Bocu, Eugeniu de Savoya, Claudius Florimund Mercy, Iancu de Hunedoara, Pius Brânzeu, Carol de Anjou, Bela Bartok sau Stan Vidrighin.

Din păcate, după Revoluţia din 1989, în parc nu au fost făcute schimbări majore. Autorităţile locale instalate după 1990 nu au investit serios în modernizarea parcului, ci doar au peticit alei, au revopsit sau înlocuit bănci şi au toaletat copacii existenţi. Abia în 2017 a venit mult aşteptata reabilitare, care urma să aducă timişorenilor o grădină plină de verdeaţă, alei noi, mobilier urban modern, bazine şi fântâni impecabile, dar şi statui restaurate. Iată însă că anul a trecut şi parcul e tot închis.

Şantierul a pornit în 31 mai 2017. Atunci, parcul a fost împrejmuit cu un gard care nu permitea trecătorilor să vadă ce se întâmplă în interior. Investiţia se ridică la 6.500.000 lei, la care se adaugă TVA, şi lucrările nu ar fi trebuit să dureze mai mult de 12 luni.

Potrivit proiectului finanţat de Primăria Timişoara, „lucrările vizează refacerea aleilor, instalarea unui sistem de irigare, recondiţionat şi suplimentat, montarea de mobilier urban nou, plantarea de material dendrofloricol. Conceptul de modernizare propune armonizarea stilului peisagistic al fondului general al amenajării existente, cu accente în stil geometric clasic, la care se vor adăuga elemente noi, cum sunt foişorul de muzică, gradene verzi, labirint. Înainte de a fi ales stilul în care va fi modernizat parcul, a fost realizat un sondaj ale cărui rezultate au arătat că timişorenii îşi doresc o reamenajare în stil vienez”.

Prima problemă de care s-au lovit autorităţile a fost furtuna din 17 septembrie 2017. Aşa cum ne-au obişnuit deja, acestea au dat vina pe vreme pentru a stopa lucrările. Cu toate că vremea şi-a revenit repede şi aproape toată octombrie a fost frumos, muncitorii au părăsit şantierul și au revenit cu greu.

Săpăturile au pus şi ele probleme, pentru că s-au descoperit vestigii. Aşa că arheologii au intrat în şantier pentru a face descărcarea. Au găsit fragmente de vase din Epoca Bronzului, o descoperire importantă, prima de acest gen din Timişoara.

Nici la jumătatea lunii iulie lucrările nu sunt gata, deşi autorităţile dădeau asigurări că parcul va fi finalizat în iulie sau august. Mai este însă mult de muncă la conceptul de grădină vieneză cu foişoare pentu concerte sau amfiteatre împrejmuite de stejari, aşa cum a prevăzut proiectatul.

Parcul Alpinet, deschis cu întârzierea de rigoare

A durat mult, vremea a pus bețe în roate, dar până la urmă Parcul Alpinet a fost inaugurat la mijlocul lunii iulie 2018. Şantierul a fost însă îndelungat şi lucrările au durat mult mai mult decât ar fi trebuit. Muncitorii au început aici lucrul în septembrie 2017, iar proiectul prevedea o reabilitare de 6 luni. Nu s-a întâmplat aşa. Primăvara a prins şantierul plin de noroi şi nimic nu arăta că ne vom bucura în lunile florilor de o plimbare pe aici.

Aşa a şi fost! Abia în această săptămână au căzut gardurile şantierului, iar parcul a fost redeschis. Gazonul nou, iazurile artificiale și podurile care trec peste apă sunt doar câteva dintre noutățile pe care timișorenii le pot admira aici.

Aleile au fost și ele schimbate. Au dispărut potecile deschise de pașii oamenilor în iarbă, iar acum se poate circula decent, chiar și când plouă. Băncile sunt noi și s-au plantat aproximativ 200 de arbori.

Modernizarea parcului a început încă din septembrie 2017 și ar fi trebuit să fie gata în această primăvară, dar ploile dese au amânat inaugurarea. Lucrările au costat 1,2 milioane de lei, însă aceasta este prima reabilitare a spațiului verde efectuată în ultimii 15 ani.

Parcul Alpinet se numea pe vermuri Arboretum și a fost creat de Mihai Demetrovici în anul 1924. Conţinea o colecţie de diverse specii alpine şi subalpine.

Anul acesta autorităţile şi-au propus să modernizeze şi Parcul Crucii, din cartierul Elisabetin, precum şi Parcul Copiilor, din zona centrală. Însă momentan lucrările sunt prinse în birocraţie şi nici vorbă de construtori.

Alte subiecte :

Citește și :