Timișoara luată în calcul pentru un comandament NATO! „Este vorba de 400 de ofițeri” Video

241

Timişoara este luată în calcul pentru a găzdui o bază militară NATO, în cazul în care României îi va fi atribuit comandamentul de trei stele de tip Land Command Component, scrie News.ro. 400 de militari ar putea fi cantonaţi în acest oraş, anunţul fiind făcut sâmbătă de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

Alianţa Nord Atlantică intenţionează să organizeze noi astfel de comandamente în Europa, iar ţara noastră s-a oferit să găzduiască unul consacrat mobilizării rapide a forţelor aliate pe teritoriul Europei.

„Este vorba de cel puţin 400 de ofiţeri NATO care ar urma să îşi desfăşoare activitatea. Înseamnă o dezvoltare a zonei în care se află, înseamnă că Alianţa recunoaşte capacitatea României să organizeze un comandament. Înseamnă şcoală, grădiniţă, infrastructură, dezvoltare economică. Încercaţi să imaginaţi o bază militară de 400 de ofiţeri cărora trebuie să li se pună la bază toate facilităţile necesare, dar este prematur”, a spus ministrul Apărării Naţionale, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Chiar dacă totul este deocamdată parte dintr-o propunere, Mihai Fifor a inspectat Baza Militară Aeriană de la Timişoara.

„Am fost astăzi şi am văzut baza militară. Aici vom avea cât de curând şi avioane IAR 99 care vor efectua misiuni şi de la Timişoara, plus că am discutat cu cei care operează aeronavele din dotarea Bazei legat de programul pe care România şi-l doreşte pentru înnoirea flotei aeriene cu elicoptere”, a precizat ministrul Apărării.

Mihai Fifor a anunţat şi că în următoarea perioadă se vor face angajări masive în Armată, la Timişoara.

„Avem nevoie de o creştere de câteva sute de cadre militare în ganizoana Timişoara. Nevoia acută se resimte mult la baza aeriană. Avem nevoie de încadrare rapidă. Suntem într-o analiză foarte serioasă, astfel încât, dacă României îi va fi atribuit comandamentul de trei stele, una dintre opţiunile plauzibile în care acesta şi-ar putea desfăşura activitatea este Timişoara. Dar suntem încă într-o fază de analiză”, a subliniat Fifor.

sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ