Timişoara imperială

745

Întodeauna când păşim într-un municipiu necunoscut avem tendinţa naturală să ajungem în centrul lui, însufleţiţi de dorinţa nemărturisită să-i luăm „pulsul inimii”, ca în final să-i oferim o notă bună, sau rea, după caz. Binenţeles, toţi fiii Timişoarei (născuţi sau adoptaţi) visează la un platz excelent în care relaxarea, opulenţa, fineţea şi istoria să-şi dea întâlnire sub cupola frumosului, iar cetăţenii să plutească cu eleganţă între Operă şi Catedrală asemeni unor nuntaşi veseli dansând Vals pe acorduri melodice şi cromatice demne de o viitoare capitală europeană, însă cine ne împiedică să punem în realitate acest ideal?

Există, ce-i drept, un plan întocmit de Primărie pentru renovarea Agorei bănăţene dar are câteva defecte colosale pe care doresc să la subliniez. Primul cusur, constând în intenţia pavării cu piatră naturală, dorinţă RURALĂ nedemnă de blazonul celui mai oraş dintre oraşele Europei Central-Estice. În plus, cenuşiul pietrei naturale e trist, greoi, deprimant, auschwitzian chiar, aspect sesizat clar de clujeni în urma lucrărilor operate de edilul lor cu piatră cubică în Piaţă Unirii. Într-adevăr, legislaţia prevede că zonele istorice trebuie pavate corespunzător, dar Piaţa Victoriei nu este o rezervaţie de arhitectură barocă ca să fie impusă piatra cubică, ci de secession austriac, ori acest curent avangardist a marcat o desprindere faţă de normele apăsătoare ale arhitecturii tradiţionale prin adopţia culorilor vesele şi neconvenţionale. Al doilea punct nevralgic al administraţiei este refuzul dictatorial de-a reface faţada originală a Operei, în ciuda doleanţelor majorităţii, preferându-se în schimb varianta naţionalistă şi diletantă de sorginte FASCISTO-BIZANTINĂ(prin invocarea „măiestriei” lui Duiliu Marcu sau a importanţei decembriste a balconului, chestiune care ar putea fi rezolvată foarte uşor prin decuparea şi montarea lui ca poartă triumfală), iar al treilea inconvenient prezent în proiect este păstrarea (non) libertatii-timisoaraarhitecturii bolşevice a blocurilor dejiste de pe Surogat. La toate acestea trebuie să adăugăm şi lipsa de cultură stilistică care domneşte în departamentul urbanistic al Primăriei – dacă în Piaţa  de Paradă (Piaţa Libertăţii) a fost adoptată varianta penibilă (întocmită de administraţia Ciuhandu) a meteoritului generator de unde, în Parcul Rozelor acelaşi gusturi îndoielnice au impus nu mai puţin de patru tipuri de pardoseală într-un singur loc, kitschul fiind astfel întronat oficial, iar pantofii şi picioarele cetăţenilor trebuie să-l suporte.

Revenind la pavajul din Piaţa Victoriei doresc să scot în evidenţă un adevăr incontestabil- comunitatea timişoreana nu îşi doreşte luminiţe colorate pe Bega, palmieri la intersecţii sau fântâni arteziene în cartiere, ci un spaţiu elegant, somptuos şi primitor, în care bănăţenii să defileze asemeni cetăţenilor din Milano, Veneţia, Paris, Viena sau Bruxelles. Da, am amintit intenţionat aceste metropole strălucitoare ale lumii civilzate că să vă aduc aminte cu veneraţie de celebrele şi mult vizitatele pieţe ale acestor oraşe, adevărate capodopere de artă, surprinse estetic în atâtea fotografii reuşite, dar şi în operele fecunde ale marilor scriitori. Însă dezideratul de-a oferi Europei un burg maiestuos în 2021 se poate împlini doar prin alegerea unui pavaj policrom, primăvăratic şi luminos, care să semene unei uriaşe săli de bal, în genul templului comercial milanez – Galeriile Vittorio Emanuel – considerat de specialişti drept cel mai frumos din Europa. Această opţiune comprehensibilă de tip „sala de bal” ar muta instant greutatea privirilor de la panseluţele şi arbuştii actuali spre arhitectura imperială a palatelor care străjuiesc Esplanada Operei, iar astfel clădirile ar fi mult mai vizibile decât sunt acum. Acest colţ de Elisium timişorean ar putea să ia contur nu numai în imaginaţia colectivă, ci şi în cvartalele mediane ale Cetăţii, iar sculptorii, muzicienii, pictorii, poeţii şi artiştii stradali ar putea crea chiar acolo, în mijlocul pieţei, încântând localnicii şi turiştii cu delicateţea lor nobilă, în timp ce agora ar răsuna asemeni unei filarmonici în aer liber de acordurile înălţătoare ale marilor compozitori – Bach, Händel, Vivaldi, Mozart, Haydn, Beethoven, Brahms, Liszt, şi Strauss.

opera-timisoara-1024x654

Istoria aminteşte că primul şi cel mai mare împărat roman al tuturor timpurilor, Gaius Iulius Caesar Octavianus Augustus,  le-ar fi spus supuşilor pe patul morţii „am găsit o Romă de cărămidă, o las acum de marmură”, că să le arate măreţia, bogăţia şi puterea revelate în nobleţea materialului cu care se străduise să îmbrace din belşug faimoasa capitală eternă a Antichităţii. Roca aceasta calcaroasă lăudată, iubită, preţuită şi dăltuită de milenii a fost învelişul cu care şi-au acoperit operele sculptorii din Vechime şi Renaştere, iar cele mai grandioase oraşe ale vremii trecute s-au întrecut să deţină alei pardosite cu aceast cristal sublim. Cel mai relevant exemplu este Efesul antic care avea artera principală a cetăţii pavată cu marmură pentru a stârni admiraţia celor care coborau în port ca să viziteze cea mai măreaţă minune al lumii vechi, inegalabilul Templu al Dianei, înveşmântat şi el în cea mai aleasă marmură, că semn distinctiv al metafizicii. Totuşi, după mii de ani de exploatare, aurul acesta calcaros îşi păstrează încă aprecierea aristocratică, artiştii continuând să-şi găsească veneraţia în nervurile lui gingaşe care au încântat întodeauna gusturile împăraţilor, regilor şi prinţilor din vechime. De asemenea, nu poate fi negată nici latura practică a materialului, marmură fiind uşor de întreţinut şi curăţat, oferind în acelaşi timp o perspectiva fină şi colorată la alternativă cenuşie şi mohorâtă a granitului sau a pietrei naturale.

piata-unirii-dom-1024x566

Dacă va întrebaţi ce legătură are nobila marmură cu ţara Banatului, vreau să va (re)aduc aminte că tocmai la Ruşchiţa, pe meleagurile bănăţene, avem cel mai mare şi mai valoros zăcământ din România, căutat, dorit şi probat în toate colţurile Terrei, de la vulturul american care împodobeşte Biroul Oval din Washington, până în însoritul Dubai. Fireşte, comercializat de proprietarii vremelnici sub numele de „marmură de Carrara”! Marmură cărăşană în centrul Timişoarei? Chiar dacă pentru majoritatea bănăţenilor alegerea aceasta pare fără sorţi de izbândă, cristalul acesta preţios chiar este cea mai bună opţiune pentru Cenuşăreasa României. Dacă celelalte aşezări ale lumii sunt pavate cu granit, travertin, bazalt, piatră cubică sau naturală, (foarte puţine metropole au cel mult o stradă pardosită cu marmură), noi putem să pardosim tot centru’ cu cristalele bănăţene, într-un mod inteligibil şi stilat care să trezească fascinaţia şi admiraţia întregului continent. Dacă tot avem acest zăcământ minunat, de ce să nu-l utilizăm pentru înfrumuseţarea Capitalei Banatului? De ce să fie exportat şi pierdut pentru înveselirea altora, când îl avem aşa de aproape?

Gândiţi-va doar la frumoasa perspectivă aeriană pe care o oferă Piaţa Victoriei în momentul de faţă datorită bucăţelelor de marmură care se află între dalele ce acoperă esplanada şi închipuiţi-vă dragii mei: o piaţă întreagă doar din marmură, în diferite forme geometrice şi cromatice, filmată de drone sau fotografiată de turişti.

Când scriu această misivă nu mă gândesc doar la estetică, ci şi la celelate puncte care ar avea de câştigat din aceast posibil proiect, respectiv comerţul, turismul, transportul pietonal facil, aspectul uşor de îngrijit, atmosfera veselă şi desigur identitatea bănăţeană.

opera-fatada_02

Da, tocmai ea ar putea fi creionată superb pe înţelesul poporului, mutând într-un mod inedit busturile Banatului din volumele pline de praf în pavajul Operei. Inima Timişoarei nu trebuie să bată în iarba din Păltinişanu’ şi nici pe Demetriade, ci acolo unde a triumfat victoria cetăţenilor.

Înţelegând că acest subiect nu aparţine primăriei sau politicului, arunc mănuşă provocării tuturor bănăţenilor şi lumii artistice din Banat, publiciştilor, poeţilor, istoricilor, sculptorilor şi pictorilor, să-şi aducă contribuţia creativă şi estetică în aşa fel încât să dăm Oraşului Rozelor o identitate, un viitor şi-o nădejde. În nuanţe gingaşe de la alb la gri, roz, roz-gălbui şi roşiatic, putem, ştim şi vrem să compunem o simfonie în marmură imperială de Ruşchiţa cum nu a mai văzut universul, creaţie care să oglindească cel mai bine sufletul bănăţean în întreagă lui complexitate. Milanezii au ştiut să scrie cu steme şi sigilii de marmură pe pavajul Galeriei „Vittorio Emanuele II” întreaga lor istorie, într-un mod frapant şi uluitor în aplauzele istoriei. Belgienii şi-au pus şi ei amprenta inconfundabilă în Galeria „Saint Hubert” din Bruxelles, nouă ne va lipsi oare cutezanţa? Avem materialul şi spaţiul necesar acestui demers lăudabil de-a înfăptui visul istoric a lui Florimund Mercy – Timişoara cea mai frumoasă citadela a Imperiului Habsburgic, respectiv Banatul imperial, cea mai strălucitoare perlă de pe coroana kaiserilor vienezi.

timisoara (2)

Timişoara de marmură, Timişoara de gală, strălucind în voioşie, artă, istorie şi identitate bănăţeană ce ar răzbate magistral din vinişoarele roz, alb, gri, roz-gălbui şi roşiatic colorând portretele marilor bănăţeni născuţi sau adoptaţi, într-o lecţie unică de Istorie predată impecabil cetăţenilor şi turiştilor, ar putea fi cea mai înalta chemare a acestui deceniu pentru întreagă suflare bănăţeană! Carol Robert de Anjou, Pippo Spano, Ioan de Hunedoara, Pavel Cneazul, Eugeniu de Savoia, Florimund Mercy, Alexandru Mocioni, Traian Lalescu, Traian Vuia, Sever Bocu, Laszlo Szekely, Sabin Drăgoi, Bela Bartok, Ion Vidu, Carol Telbisz, Anton Golopenţia, George Şerban, Iosif Costinaş, Valeriu Leu, Constantin Lucaci şi alţii asemenea lor, ne-ar putea zâmbi binevoitori din lespezile de marmură încadraţi de stemele şi de steagul Banatului! Alături de aceste portrete istorice pot fi adăugate optim pe Corso şi toate emblemele localităţilor din regiune, iar pe Surogat pot fi pictate tot în marmură blazoanele tuturor regiunilor istorice din Europa, ca un omagiu adus turiştilor ce vor veni în 2021, fiecare având astfel un colţişor timişorean cu care să se identifice şi pe care să se fotografieze. În schimb straturile, arborii şi tufişurile prezente în momentul de faţă pot fi mutate definitiv în Parcul Botanic, că să întregească flora şi vegetaţia din acel areal, locul lor fiind luat de adevăratele flori pe tocuri care vor putea defila neîngrădite şi nimeni nu ar mai vocifera din cauza ofensivei vizibile a teraselor pe cele două segmente ale pieţei. Ar fi loc pentru toţi, clienţi, turişti şi localnici. Lipsa rozelor şi-a tufişurilor poate fi suplinită anual prin înfrăţirea cu o urbe din Belgia sau Olanda, demers care ar putea să ne furnizeze gratuit (în parteneriat) un covor floral adevărat.

În marmură şi onor, în estetică şi artă, cuceriţi de istoria locurilor, să dăltuim în cleştar portretele personalităţilor bănăţene, vitregia vremurilor trecute, blazoanele şi moştenirea fecundă lăsată nouă de atâtea generaţii dar şi stemele regiunilor Europei, asemeni unei adevărate capitale continentale.

Renunţând la trecătoarele diferenţe politice, ideologice şi etnice, vă cer, prieteni, să vă uniţi cu toţii în jurul acestui deziderat nobil: să ducem Timişoara acolo unde îi este locul, în fruntea României şi-a Europei! Viva Banatul!

Cristian Marian

LĂSAȚI UN MESAJ