19.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Timișoara are într-un singur loc un conglomerat de business unde lucrează 10 000 de angajați

Cea mai nouă companie care s-a mutat în clădirea de birouri United Business Center – UBC 0 din Timișoara este Amazon, care, de curând, și-a relocat biroul din capitala Banatului. Noul spațiu va găzdui peste o sută de oameni.

Cel mai mare hub de business din vestul țării, dezvoltat de compania Iulius în ansamblul Iulius Town, reunește unii dintre cei mai puternici furnizori de „inteligență” din domeniul tehnologiei și automotive la nivel mondial.

Cele patru clădiri de birouri United Business Center (UBC) totalizează peste 80.000 metri pătrați închiriabili și 50 de companii multinaționale, de pe trei continente, cu aproximativ 9.500 de angajați (aproape câți locuitori au orașele Jimbolia sau Lipova), care livrează de aici tehnologii și servicii folosite worldwide.

Clădirea UBC 0 dispune de 30.000 metri pătrați închiriabili, desfășurați pe 15 etaje și reprezintă noua generație de clădiri office premium din Timișoara, îmbinând elemente de arhitectură contemporană cu dotări tehnice de ultimă generație, care au un impact major în confortul angajaților și facilitează un consum responsabil de resurse.

„Timișoara este un oraș atractiv pentru companiile care doresc să se dezvolte în această parte de Europa, datorită hub-ului de talente, cu specializări multiple, existent aici, iar formarea, în Iulius Town, a celui mai mare pol de business din centrul țării este o dovadă în plus. Mixul de servicii, facilitățile din ansamblu, spațiile de birouri green la cele mai înalte standarde și experiența de lucru au contribuit la formarea unei comunități puternice și competitive. Suntem mândri să găzduim o varietate atât de mare de specialiști, care contribuie la accelerarea performanței de business a companiilor inovative pe care le avem partenere în ansamblul mixt”, a declarat Laurențiu Manea, managerul clădirilor de birouri de Iulius Town Timişoara.

Amazon la UBC 0

Renumita companie Amazon și-a relocat biroul din Timișoara în clădirea UBC 0, inaugurată în toamna anului trecut.

Centrul Amazon din UBC 0 se întinde pe o suprafață de 3.200 metri pătrați, pe întreg etajul patru și jumătate din nivelul cinci al clădirii și include mai multe echipe: Ring, Trusted Shopping Experience, Global Solutions and Risk Compliance și Retail Business Services.

„Investim în România de aproape 20 de ani, iar noul birou din Timișoara reprezintă o altă etapă majoră pentru angajamentul companiei Amazon față de țară. Acest birou dispune de dotări de ultimă generație și va găzdui peste 100 de oameni, care vor lucra în echipele noastre și vor dezvolta în continuare tehnologii de ultimă generație pentru a îmbunătăți viețile clienților noștri”, spune Cristian Josan, manager general Amazon Development Center Romania.

Ring oferă sonerii cu cameră video

Ring, o companie din cadrul Amazon, are angajați în Timișoara încă din anul 2019. Echipa oferă suport pentru proiectele prioritare, întrucât Ring „se străduiește să reimagineze securitatea locuinței“, oferindu-le clienților „soluții inovatoare care să le ofere liniște atât în interiorul, cât și în afara casei“.

„Misiunea Ring este de a crește siguranța cartierelor, iar dispozitivele lor, de la soneria Ring cu cameră video până la camerele de securitate Ring, contribuie la extinderea capacităților de care dispun opțiunile clasice de securitate, prin interconectarea tuturor dispozitivelor de securitate și a dispozitivelor inteligente din întreaga casă“, arată compania.

Peste 4.000 de angajați în UBC 0

În total, 19 companii, din domenii precum IT&C, automotive sau inginerie, își desfășoară activitatea în UBC 0, iar peste 4.000 de angajați beneficiază de opțiunile acestei clădiri eco-friendly care este integrată în ansamblul mixed-use Iulius Town. Aceștia au în proximitatea locului de muncă numeroase facilități, precum: cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului (105.000 mp și 330 de magazine), cea mai variată ofertă de food&beverage în același loc, cinema multiplex, centru de fitness, hypermarket, food court, grădiniță și școală primară etc.

„Birourile UBC prezintă avantajul unei grădini urbane integrate în același proiect, care permite îmbinarea activității la birou cu relaxarea în aer liber, inclusiv printr-o agendă de evenimente variată“, spun cei de la UBC.

UBC 0 este singura clădire din România cu dublă certificare green – LEED Platinum, conform sistemului de evaluare LEED 2009 Core and Shell Development, și EDGE Advanced din partea US Council of Green Buildings.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :