Suzana Fântânariu – despre viaţă şi trecere

128

Cred că am scris de mai multe ori despre Suzana Fântânariu, cu admiraţie. Prima dată după ce a luat un mare premiu într-o ţară arabă şi a venit la mine cu un mare scriitor arab: trebuie să-l cunosc, e mare. Ştiam că scrie poezii, câteva reviste i-au publicat poeziile cu grăbire. Erau despre Bucovina, despre ţinutul ei, despre lumea ei „de acasă”. Nu erau poezii „rele”, defineau o geografie a nordului.

Era din Bucovina, dar şi de la Craiova şi de la Timişoara. După ce a terminat facultatea, a rămas profesoară la Craiova câţiva (câţiva?) ani, unde a fost alături de I.D. Sârbu, una dintre prezenţele — azi — extraordinare ale scrisului românesc. Atunci… I. D. Sârbu i-a vernisat o expoziţie (una sau mai multe?), a scris despre ea. După ce am publicat scrisorile lui I.D. Sârbu către prietenii lui timişoreni (Deliu Petroiu, Eugen Todoran, Ion Maxim, Delia şi Ovidiu Cotruş), doamna Fântânariu m-a întrebat de ce n-am publicat şi scrisorile către ea. Era mai degrabă un reproş. Nu ştiam de ele — o parte dintre ele le va publica revista „Orizont”. Iar celelalte… ar putea fi atât de personale încât e bine să fie mai amânate. Recenta prezenţa a doamnei Suzana Fântânariu cu o expoziţie neobişnuită — de fapt fiecare ieşire în public a artistei rămâne neobişnuită — e un poem despre viaţă şi trecere, despre amintirile noastre care vor să ne rămână.

O expoziţie despre „sertare”. Sunt „25 de sertare” în care putem afla amintiri despre „timpul pierdut”. Ce poate râmâne în sertarele noastre? O „expoziţie a derizoriului” — a deşeurilor. Cu „păpuşile care pot vorbi despre inocenţă, copilărie, vârste. Ce rămâne, după ce trecem. La una dintre expoziţiile din străinătate ale doamnei Fântânariu un critic de artă a scris despre mesajul „cioranian” al operei. Al expoziţiei Suzanei Fântânariu. Viziunea artistei ar fi sumbră, sinucigaşă. E, cred, mult prea mult. Cele „25 de sertare” sunt un poem despre viaţă şi trecere, al unuia dintre artiştii noştri de seamă.

P.S.: Despre părerile privind situaţia Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor voi scrie în numărul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.