Sute de timișoreni somați să își curețe trotuarele. Ce amenzi riscă!

90

Sute de timișoreni au primit somații de la Polițiștii Locali pentru a-și curăța zăpada și gheața din fața caselor, a blocurilor sau a societăților comerciale. În ultimele două zile, agenții au luat la pas orașul și au descoperit că multe trotuare sunt și acum acoperite de zăpadă.

”În ultimele două zile, au fost înmânate un număr de 325 de somații în special societăților care nu au curățat zăpada din fața unităților în care desfășoară activități din mai multe zone ale orașului, cum ar fi zona centrală, Calea Șagului – Dâmbovița, Complexul Studențesc, Calea Buziașului, zona Badea Cârțan – Traian – Ștefan cel Mare, Circumvalațiunii, Calea Aradului”, au transmis polițiștii.

Agenții au decis să fie totuși blânzi cu timișorenii. Cum a fost weekend, polițiștii s-au gândit că multe persoane au fost plecate din oraș și nu au apucat să își curețe trotuarele. Acestea au primit somații și la verificările ce vor urma vor lua și amenzi dacă nu adună zăpada.

Sancțiunile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 500 și 1.-000 de lei, și între 1.500 și 2.500 pentru cele juridice.

Potrivit legii, atât persoanele fizice cât și persoanele juridice au obligația de a asigura îndepărtarea zăpezii și a gheții, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor pe care le dețin sub orice formă. Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația auto, parcarea și scurgerea apei în sistemul de canalizare. De asemenea, în cazul țurțurilor și zăpezii depuse pe acoperișuri, au obligația de a lua măsuri de îndepărtare a acestora, dar și să presare nisip, rumeguș ori alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor, în cazul formării de polei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.