17.9 C
Timișoara
vineri 4 octombrie 2024

Subterfugii penibile pentru un nou mandat de rector! Marilen Pirtea se pregătește de alt treilea mandat de șef al UVT!

Șapte rectori ai unor universități de stat din România și-au câștigat dreptul la al treilea mandat, interzis prin lege, folosind călătorii în Maldive, Thailanda, Bosnia și Burundi! Deși legea permite să fii în fruntea universităților doar pentru două mandate “întregi”, șefii acestora folosesc un subterfugiu: se suspendă pentru o lună, astfel încât mandatul să nu fie “întreg”. Pentru suspendare folosesc călătoriile de studiu, în țări exotice, multe fără performanțe academice.

Doi dintre cei vizați sunt Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și Ramona Lile, rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Cei mai mulți dintre rectorii pe cale să-și încheie cel de-al doilea mandat ar intenționa să candideze și pentru al treilea, inclusiv cei care s-au suspendat pentru o lună, potrivit surselor Libertatea. Asta ar însemna, în total, 12 ani la conducerea universităților. Mai mult decât stau rectorii la universități precum Harvard, Sorbona sau College of London.

Toți ocupă fotoliul de rector din 2012 şi, în lipsa acestor artificii, ar trebui să-şi părăsească funcţiile în 2020.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara

 

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, s-a suspendat din funcție în intervalul 27 octombrie – 20 noiembrie 2018, pentru a pleca într-o delegație MAE în Asia de Sud, arată datele Ministerului Educației.

“N-am luat o decizie foarte clară, dar în trei săptămâni va trebui, în funcție de ce discuții voi avea cu colegii din Senat. Cum cuantificăm activitatea unui rector? În anii de mandat sau în obiectivele pe care le-a îndeplinit? Unii poate chiar n-au nevoie de două mandate, alții poate au proiecte de finalizat pentru comunitatea academică. În ceea ce mă privește sunt foarte multe obiective în derulare, dar asta nu înseamnă că sunt indispensabile de persoana mea”, a declarat Pirtea pentru Libertatea.

Toate deciziile de suspendare sunt aprobate de Ministerul Educației, a adăugat rectorul. “Dacă era ceva în neregulă, ministerul nu ar fi adoptat hotărârea. Eu am considerat că este mai benefic așa, pentru că în țările din Asia conexiunile de comunicare sunt slabe. În plus, nu mi s-ar fi părut etic să iau salariul pentru o lună în care n-am activat în interiorul instituției”. Întrebat dacă protocolul a servit drept mijloc prin care rectorii să aibă motiv să se suspende astfel încât să poată candida pentru al treilea mandat, Pirtea a răspuns: “Nu. Exclus”.

„Eu nu aveam nevoie de suspendarea asta, pentru că m-am suspendat deja în primul mandat din motive personale.”

Marilen Pirtea, rectorul Universității din Timișoara: Este adevărat că avea deja o suspendare. Pirtea, care a obţinut al doilea mandat din postura de candidat unic, s-a autosuspendat şi la finalul primului mandat, preţ de o săptămână, din funcţia de rector. Într-un fel, nici întâia tură la şefia universităţii nu a fost “întreagă”.

Ramona Lile, rectorul Universității din Arad

 

Ramona Lile, rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, s-a suspendat din funcție tot pentru a merge într-o delegație MAE, dar în perioada 30.03-25.04.2019. O regăsim în fotografiile făcute de delegație în Republica Burundi, pe 4 aprilie, alături de Sorin Cîmpeanu. 10 lucrări științifice plagiate au fost descoperite în cazul Ramonei Lile, conform unei serii de articole din Revista 22 Ba mai mult, în 2012, Consiliul Naţional de Etică în Cercetarea Ştiinţifică a sancţionat-o pe Lile pentru o lucrare plagiată. Chiar şi aşa au urmat aproape opt ani în fruntea Universităţii din Arad. Contactată de jurnaliști pentru un punct de vedere, dar aceasta a refuzat să dea vreo lămurire.

Povestea celorlați rectori din țară, pe libertatea.ro.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :