Studenții politehniști câștigă premii din aplicații mobile

213

SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT, ediția a 6-a)
este o competiție în creștere, dedicată aplicațiilor mobile, și a fost concepută pentru
studenții de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Se
organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune ca țintă
mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât
din Timișoara, cât și la nivel național.

Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al
proiectelor, ci cauta idei valoroase. Anul acesta, concursul a fost organizat pe două
secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps și
Entertainment Apps.

Pentru ediția 2018, studenții de la Universitatea Politehnica Timișoara au dezvoltat
40 de proiecte, dintre care 19 au fost selectate pentru a fi prezentate în fața unui juriu de
specialitate format din antreprenori și specialiști în domeniul programării de aplicații
mobile. Jurizarea a avut loc în seara zilei de 29 ianuarie, la Startup Hub, unul dintre
partenerii evenimentului, alături de Timișoara Mobile Development Group, Banat IT
Association și ARIES-TM.

Câștigătorii celor două secțiuni au fost următorii:
– Utility & Lifestyle Apps
1. Zoran Zomboraț, Raul-Marin Stoin – File Sharing
2. Alexandru Marinescu, Amelia Munteanu – High Android Benchmark
3. Aleksandar Noveski – Site Visitor
– Entertainment Apps
1. Andrei Heidelbacher – Algoventure
2. Darian Velciov – Arcade Meltdown
3. Gyorgy Kolumban, Zsofia Ulkei – Creepy Paint.

Locurile 1 de la fiecare secțiune au fost recompensate cu câte un bilet de intrare la
Mobile World Congress (în valoare de 800 de euro fiecare), cel mai important eveniment
în domeniul Mobile, care va avea loc la sfârșitul lunii februarie, la Barcelona. Premiile au
fost oferite de ARIES-TM.

Juriul a apreciat ediția din acest an ca fiind cea mai reușită de până acum, iar
proiectele realizate de studenți reprezintă un prim pas către un viitor StartUp. De altfel,
într-o etapă viitoare vor fi selectate 5 – 10 proiecte cu potențial de business, dintre cele
prezentate, pentru a fi dezvoltate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.