Strategia națională de vaccinare – drept sau obligație?

76


Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că strategia națională de vaccinare 2023-2030 nu impune obligativități, aceasta oferă acces echitabil și universal românilor la schemele de vaccinare.

Ministrul Rafila: „Strategia națională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate. Nici un act normativ elaborat de Ministerul Sănătății nu va impune vaccinarea obligatorie! Acest act medical nu este și nu va fi obligatoriu!

Proiectul de Hotărâre de Guvern care cuprinde strategia națională de vaccinare pentru următorii ani intră în analiza interministerială urmând să fie propus spre adoptare în viitorul apropiat. Specialiști din cadrul Ministerului Sănătății au specificat că actul normativ vine să ofere acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând și la orice vârstă, dar subliniază că actul normativ nu are nici un fel de prevedere cu privire la obligativitatea vaccinării.

Pacienții cu boli cronice vor avea, pentru prima dată în România, acces la vaccinuri compensate.
Femeile, adolescenții fete și băieți, se vor putea vaccina anti-HPV gratuit, numai dacă doresc și solicită medicului de familie prescripție.

În același timp, actul normativ prevede un set de 20 de obiective specifice care cuprind, printre altele, strategii eficiente de comunicare pentru creșterea interesului populației pentru vaccinare.
Un alt obiectiv prevede pregătirea specialiștilor pentru a crește capacității acestora de a informa corect și complet publicul cu privire la avantajele vaccinării.

În școli, vaccinarea nu va fi obligatorie, dar va fi explicată și încurajată
Prin ordin comun al ministrului sănătății și cel al educației sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învățământ în situații epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situație, copiii nevaccinați trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejați împotriva bolii.

Ministerul Sănătății dorește o țară cu oameni sănătoși și protejați de boli infectioase. Erorile legate de vaccinarea anti COVID nu trebuie sa priveze românii de accesul la vaccinare. Cu siguranță majoritatea contestatarilor sunt vaccinați în copilărie. Și copii sau nepoții lor au aceleași drepturi la protejarea sănătății!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.