18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Staţiunea din Serbia care atrage tot mai mulți timişeni. Are un ZOO superb

În provincia Voivodina, aproape de graniţa cu Ungaria, se află staţiunea Palic (n.r. – se pronunţă Palici).

Tot mai mulţi timişeni aleg să-şi petreacă aici timpul liber. La Palici puteţi ajunge direct prin Serbia, prin vama de la Jimbolia, apoi spre Kikinda, Senta, Kanija, Horgos, Palic. A doua variantă ar fi să ieşiţi din ţară prin Vama Cenad, în Ungaria, apoi spre Szeged, Horgos, Palic. Palic se află la 40 km de Szeged, la 8 km de Subotica şi la 180 km de Belgrad. Este o staţiune balneoclimaterică, descoperită încă din secolul al XVII-lea, fiind renumită pentru izvoarele termale din zonă. Se află la altitudinea de 102 metri. Există multe pavilioane unde în fiecare anotimp vin turişti atât pentru agrement, dar şi pentru tratament, scrie site-ul vacantareusita.ro.

Primele băi s-au deschis în anul 1845, folosindu-se căzi din lemn cu apă caldă, apoi au apărut şi băile de nămol. Pe vremea aceea erau folosite doar pentru tratarea bolilor de piele şi a hemoroizilor. Staţiunea atinge apoi apogeul şi este cunoscută la nivel european, ba chiar devenise un loc la modă al Imperiului Austro-Ungar, încât rivaliza cu Karlovy Vary, Opatija sau St. Moritz.

În a doua jumătate a secolului trecut se amenajează foarte multe facilităţi sportive şi de agrement, iar apele binefăcătoare mai tratează şi alte câteva afecţiuni, cum ar fi: reumatismul, sciatica, fracturile, afecţiuni digestive şi ginecologice.

Cei de la www.vacantareusita.ro mai relatează că nu este nicio problemă cu cazarea deoarece sunt o mulţime de hoteluri şi pensiuni noi.

Lacul Palic este imens şi se întinde pe 360 de hectare. Este lung de 17 km, adânc de doi metri şi lat de 650 de metri. Are un debarcader şi se pot închiria bărcuţe. Se poate înota, în zonele special amenajate, denumite „Ştrandul femeilor” şi ”Strandul bărbaţilor”.

Pe faleză turiştii se pot plimba, există şi o mulţime de terase şi restaurante, unde se poate face un mic popas. Parcul Eroilor se află alături de lac şi este un loc de agrement foarte îndrăgit şi pentru copii, dar şi pentru adulţi. Este construit în stil baroc, în anul 1842. Pe lângă plimbări pe malul lacului, de aici se pot închiria şi biciclete duble (200 de dinari ora), cu care să poţi descoperi toate aleile superbe încărcate cu flori multicolore.

Turnul de apă se află la şoseaua principală şi se ajunge acolo pe o alee care pleacă fix de la Velika Terasa. Este vechi din anul 1912 şi este impunător, fiind construit în stilul arhitectural Art Nouveau de către arhitecţii Marcell Komor şi Deszo Jakab. Este simbolul oraşului Palic şi practic pe lângă el este intrarea principală către Lacul Palic.

„În apropierea parcului există un restaurant unde se servesc 80 de feluri de mâncare, plus vinul casei, şi te taxează 11 euro de persoană, iar tu poţi mânca şi bea cât pofteşti. În rest este o atmosferă plăcută, cu muzica în surdină, iar servirea este ireproşabilă”, mai scrie vacantareusita.ro. Dacă ajungeţi la Palic, nu puteţi rata o vizită la Grădina Zoologică, a treia ca mărime din Serbia.

Grădina Zoologică din staţiunea Palic este fondată din anul 1949 şi se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare. Cuprinde peste 65 de specii de animale şi 270 de specii de arbori şi arbuşti, o parte de foioase şi alta de pomi veşnic verzi. Intrarea costă doar 250 de dinari de persoană, deci cam 3 euro. Programul este de la 9 la 20, în timpul verii.

Alte subiecte :

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Tururi ghidate: SALA 2, PUNCT! MAI DEPARTE, SALA 2023!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, miercuri, 27 martie 2024, de la orele 16:00, 17:00 și 18:00, Teatrul Național din...

Citește și :