Ruga de la Ghiroda și celebrarea Zilei Internaționale a Copilului.

Primăria și Consiliul Local Ghiroda organizează, în perioada 31 mai – 1 iunie, o serie de evenimente dedicate comunității, care îmbină tradiția cu bucuria copilăriei, prin Ruga de la Ghiroda și celebrarea Zilei Internaționale a Copilului.

Ruga de la Ghiroda este organizată cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române Ghiroda și în parteneriat cu Asociația Pro Datina. Evenimentul debutează duminică, 31 mai, la ora 12:00, cu slujba religioasă a Hramului Bisericii, la Biserica Ortodoxă din Ghiroda. Începând cu ora 18:00, programul artistic va aduce pe scena din curtea Căminului Cultural Ghiroda artiști îndrăgiți precum Zorica Brunclik i Kemis, Borko i Orkestra și Georgiana Lobonț. Deschiderea dansului va fi realizată de Cristian Tomoni și Orchestra „Minimuzicanții”, alături de Ansamblul Cununa Timișului și Ansamblul Datina.

Luni, 1 iunie, de la ora 19:00, atmosfera de sărbătoare continuă cu recitaluri susținute de Ciprian Pop și elevii clasei de canto Ghiroda, împreună cu „Authentic Band”, Formația „Banat Express” cu Stana Stepanescu și Boji, precum și Alex Surdea.

Tot în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria și Consiliul Local Ghiroda organizează un eveniment dedicat celor mici, desfășurat în două locații: la Căminul Cultural din Giarmata Vii, în intervalul 11:00 – 13:00, respectiv la Căminul Cultural din Ghiroda, între orele 14:00 – 16:00, pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de participanți.

Programul dedicat copiilor include activități recreative și interactive precum spuma party, jocuri cu pistoale cu apă organizate pe echipe, jocuri cu animatori și personaje, concursuri tematice, trasee cu obstacole, precum și tatuaje temporare realizate de artiști specializați. De asemenea, vor fi amenajate zone foto pentru crearea de amintiri, iar în completarea programului sunt pregătite demonstrații ale forțelor de ordine și un moment special de survol aerian.

Pe toată durata evenimentelor, cei mici se vor putea bucura de o zonă de joacă special amenajată pe Arena Emilian Pavel, iar parcul de distracții „Luna Park” va fi prezent cu atracții pentru toate vârstele.

Evenimentele sunt deschise publicului larg, iar participarea este gratuită. Organizatorii își propun să ofere comunității momente de bucurie, tradiție și divertisment, într-un cadru accesibil tuturor.

 

Vă așteptăm cu drag!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :