Stații de încărcare electrică, de aproape un milion de euro, la Timișoara

183

Executivul Primăriei Timișoara intenționează să amplaseze pe teritoriul orașului mai multe stații de încărcare pentru mașinile hybrid și electrice. Pentru că investiția nu este deloc mică, autoritățile vor să ceară finanțare europeană.

Potrivit unui proiect de hotărâre pregătit pentru votul Consiliului Local Timișoara, se dorește amplasarea a 16 stații de încărcare electrice, a căror cost se ridică la 4,2 milioane de lei.

”Municipiul Timișoara, unitate administrativ-teritorială – reşedinţă de judeţ, poate fi beneficiar al finanțării pentru realizarea de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice. În acest sens se impune depunerea unei cereri de finanțare, potrivit prevederilor Ordinului nr.760/17.07.2018 pentru aprobarea Ghidului de finanțare al Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic”, se arată în proiect.

Studiul de fezabilitate pentru această investiție a fost deja întocmit, rămâne doar ca aleșii locali să-și dea acordul în cadrul ședinței de vineri.

Locații stații electrice de încărcare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.