Șoc pentru liberali si pesediști, deopotrivă! Politician celebru, achitat de Justitie, se pregătește de președinția României

564

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de mărturie mincinoasă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat în dosarul în care Călin Popescu-Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA cereau trei ani de închisoare cu executare

La anteriorul termen de judecată, procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru Călin Popescu-Tăriceanu, susţinând, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic iar într-un „act de totală aroganţă” a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, ei considerând că acesta a avut „apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară”.

”Aşadar, apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru”, a spus reprezentantul DNA.

Avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut magistraţilor să excludă procesele-verbale emise în baza mandatelor pe siguranţă naţională din perioada 2008 – 2014, precizând că nu au ”relevanţă şi fundament”.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.